Vinovatul

Profitând de vremea însorită, mama face câteva fotografii în grădina din spatele blocului. Un răsad întreg de lalele olandeze, unduind în vântul primăvăratic, i-ar face poftă până şi lui Van Gogh... Deodată, vruuum!... Idilica imagine este pulverizată, la propriu şi la figurat, de un BB, care, în goană, retează două flori şi bruschează alte câteva. Fiind avertizată de genitoare că va avea de înfruntat supărarea pensionarei cu pasiuni horticole, copila, cu proba delictului în mâini, se grăbeşte să deschidă uşa blocului şi să caute siguranţa apartamentului. Odată ajunsă în spaţiul securizat, acolo unde Abu citeşte liniştit o carte plictisitoare, ea raţionează prin excludere, ca un adevărat detectiv: "Vine doamna şi întreabă cine i-a rupt florile. Kiki nu era... Mama ta nu era... Cred că Abu le-a rupt".

P.S. În dimineaţa următoare, auzind soneria, Bebukanul crede că doamna i-a luat, în fine, urma fiorosului făptaş, astfel că recurge la singurul gest demn pe care i-l dictează curajul: îşi ascunde capul sub pernă...

Românul s-a născut poet

Ca în fiecare primăvară, cuplul burghez cu aparenţă romantică Mama-Abu îşi scoate Bebukanul la pădure. În timp ce reprezentanta intelectualităţii face fotografii şi turnează filme, exponentul clasei muncitoare joacă fotbal cu BB. La un şut fulminant al genitorului, Kiki priveşte mingea care se roteşte deasupra celor mai înalţi copaci şi exclamă: "Era să cadă în cer".

Murdărie de basm

Copii, a venit vremea să atacăm un subiect cât se poate enervant pentru noi, oamenii leneşi: curăţenia. Ştiaţi deja (şi, dacă nu ştiaţi, aflaţi acum) că BB este maniacă întru ordine. Genitorii ei însă nu... Zilele trecute, totuşi, situaţia se inversase pentru un răstimp: Kiki urca scările alături de mama ei şi ştergea pereţii blocului cu mâna. Mama o apostrofa (nu cunoaştem încă dacă superbul ancraj al comparaţiei în registrul feericului este parfumat de morfologia lui Propp sau de analiza fantasticului a lui Caillois): "Eşti murdară ca un balaur". Moştenind, după cum se vede, geniul lingvistic de la ramura maternă, Bebukanul nu ezita să ne demonstreze apoi cum se comportă un zmeu izinit (sunt sigur că gustaţi aliteraţiile şi pe stomacul gol).

Kiki, nu fi bărbată!

Dumneavoastră, sărmani odontofobi, i.e. (ca să nu mai căutaţi aiurea prin dicţionar) înfricoşaţi de nenea dentistul, nu puteţi înţelege voluptatea spălării pe dinţi. Mă rog, cazurile patologice, dornice de a evita cu orice preţ întâlnirile cu monstrul înveşmântat în alb, îşi perie dantura mai abitir decât bat mătănii cei înspăimântaţi de flăcările iadului. Dar să nu divagăm. Singura persoană îndrăgostită de igiena orală pe care o cunosc se numeşte Kiki şi are trei ani. Într-unul dintre desele ei accese de curăţenie, BB îşi pune în cap să se spele cu pasta de dinţi a lui Abu (mama, prevenitoare şi frecventatoare de plafar, i-a deschis accesul doar la bicarbonatul de sodiu). I se replică, delicat, că substanţa din tubul cu pricina este rezervată bărbaţilor. Bebukanul se întreabă: "Eu sunt bărbată?".

Dihotomia formă-conţinut

Zilele trecute, cu puţin înainte ca mama şi Abu să-şi asume sicilienele prerogative năşeşti, pe BB a năpădit-o, inevitabil, pofta de ciocolată: "Vreau şi eu nişte ciocolată în formă de scoică" (se referea la pralinele acelea belgiene). "Dar ni s-au terminat", vine, plin de speranţă, răspunsul genitorilor. Aici, Bebukanul se confruntă, pentru prima dată, cu celebra dihotomie formă-conţinut, care a împărţit esteticienii, precum Moise apele, în două tabere, una susţinând ascendenţa formei asupra conţinutului, ceilalţi gândind, caragialian, tocmai pe dos. Verdictul lui Kiki: "Atunci vreau nişte ciocolată nu în formă de scoică".

Cine?

La Buni, Kiki se joacă de zor cu un cărucior, pe care-l împinge cu duioşie infantilă şi cu care nu ezită să intre în dialog: "De ce fugi, cărucior nărăvaş, tu nu eşti obosit?". Şi, cum BB trăieşte, ca noi toţi, într-o eră a autoreferenţialităţii, în care subiectul se apleacă obsesiv asupra lui însuşi, ea nu-şi poate reţine injecţiile reflexive: "Cine a mai văzut copil de trei ani să se joace aşa?".

N.B. (se adresează celor lipsiţi de imaginaţie vizuală) Poza e mai veche, dar căruciorul e acelaşi.

Ziua Bebukanului

Gata; precum bănuiaţi deja, a sosit şi aniversarea Bebukanului. Kiki împlineşte astăzi trei ani, însă genitorii şi bunicii au sărbătorit-o, ca oltenii grăbiţi, încă de sâmbătă. S-a consumat un grătar fabulos (cârnaţi, copane de pui, cotlet de porc, plus câteva ciuperci amărâte, să se bucure şi vegetarienii), dibaci rumenit de tataie Vasile, s-a mâncat tortul de ciocolată, pregătit de mamaie Rodica, şi s-au desfăcut cadourile: Buni şi tataie Bastu i-au adus un splendid set de role, susmenţionata pereche de bunici, o frumoasă bicicletă (cf. supra), iar părinţii, că sunt mai râmoşi şi mai utilitarişti, o bucătărie de jucărie. În fine... Astăzi, Buni o anunţă cu mare pompă pe BB că a venit ziua ei, la care copila, derutată de accelerarea ubuescă a timpului exterior, se miră: "Iarăşi?".

Am înţeles, da?

Ca orice golan ratat, Abu are inana pasiune a poreclelor, pe care, fidel principiilor democratice, o cultivă fără discriminare. Într-o bună zi, neputându-se abţine, el alege pentru Bebukan un sobriquet foarte puţin prizabil: Mopsul (sub pretextul că BB e cârnă, ca şi mumă-sa). Auzind-o, lui BB îi sare subit muştarul: "Nu sunt Mopsul, sunt Kiki. Am înţeles?".

Antilacrimogenă

Mama o roagă pe Kiki să-şi strângă jucăriile, doar pentru primi un refuz sec din partea Bebukanului. Desigur, berbecii trebuie persuadaţi în chip mai elaborat, aşa că prima nu se dă bătută, apelând la afecte: "Vrei să se supere mama?". Doamna Goe, din nou, nu ezită: "Da". Mama rămâne consternată, timp suficient pentru ca BB să-şi intensifice tirul: "Să nu plângi acum!".

Learning English: Lesson Two

Să insist asupra învăţării limbilor străine măcar atâta vreme cât subiectul vă e proaspăt în minte (pentru cei cu Alzheimer incipient: penultima postare de luna trecută era dedicată acestei teme; pentru cei cu Alzheimer sever: engleza constituie o limbă germanică, vorbită încă pe nişte insule depopulate din Marea Nordului). Cu chiu, cu vai, genitorii au reuşit să-i predea Bebukanului primele trei numerale cardinale. Când a venit vorba să repete, Kiki, realizând că-i rost de hăhăială, s-a şmecherit brusc: "One, two, papuc".