luni, 31 decembrie 2012

Sfârşit de blog


Din acest moment, blogul lui Kiki, scris la persoana a III-a, ia o pauză indefinită. Scribul are și el dreptul la o vacanță. Dacă mai vreți, faceți-vă și voi un blog, dacă nu mai vreți, fiți mulțumiți că s-a încheiat în acest punct. Kiki şi-a început un nou blog, redactat, de data aceasta, la persoana I: http://kikinuchi.blogspot.ro/.

vineri, 30 noiembrie 2012

Telefonul roșu


Deși nu este decât sfârșitul lui noiembrie, Kiki începe să-şi bată la cap genitorii în privința listei de cadouri pentru Moș Crăciun. Sătul de atâtea cereri (nu am atins încă stadiul ultim al marxismului - de la fiecare după posibilități, fiecăruia după nevoi), Abu îi telefonează Moșului. După ce-i lecturează tacticos lista Bebukanului, omul închide telefonul și-și chestionează odrasla: „Ești mulțumită acum?”. BB pare sceptică: „De unde știu eu că n-ai vorbit cu tataie Bastu? Sau cu tataie Vasile?”.

duminică, 18 noiembrie 2012

Marginalia la zodiac


Kiki este în mașină cu Abu, revenind de la bunici. Pe parcursul acestei scurte călătorii, are loc următorul dialog: „Eu sunt născută în zodia Berbecului”. „Știu”, zice genitorul, care nu adaugă detaliul că el nu crede nici în horoscop, nici în zodii. BB nu pare satisfăcută de lapidaritatea enunțului patern, așa că reia asaltul: „Tu în ce zodie ești?”. „Eu sunt Balanță”. „Ce-i aia?”. „Un fel de cântar”. „Ha-ha-ha. Dar mamaie Rodica?”. „Ea s-a născut în aceeași zodie cu tataie Bastu”. „Care?”. „Fecioară”, mormăie Abu, cu presimțiri sumbre în suflet. Inevitabil, își face loc întrebarea: „Ce-i aia?”. „E mai greu de explicat... O fată necăsătorită”, furnizează genitorul o definiție aseptică și care a încetat să se plieze asupra realității încă din Evul Mediu. „Ha-ha-ha”, izbucnește Bebukanul. „Ce prostie! Mamaie Rodica e căsătorită cu tataie Vasile, iar tataie Bastu nici măcar nu-i femeie”.

joi, 18 octombrie 2012

Ce e omul?



 Astăzi, de ziua lui Abu (şi fără nici o legătură cu aceasta), genitorii o întreabă pe Kiki ce crede ea că este omul. "Un pârţ uriaş", vine răspunsul prompt.

joi, 11 octombrie 2012

De eşti tu aceea...


Vorbind cu Bebukanul la telefon, mama se gândeşte să-i joace o festă: îşi schimbă vocea şi o cere pe Kiki la telefon. Bebukanul răspunde: "Nu pot s-o chem pe Kiki, pentru că ea este deja aici. Eu sunt Kiki".

duminică, 30 septembrie 2012

Meditaţie bebukanică


Kiki meditează în termeni dezarmant de maturi: "Să fii deştept nu înseamnă să ştii multe lucruri, înseamnă să ai grijă de tine". Mirată de panseu, mama o întreabă: "De unde ştii asta?". "Mi-am dat eu seama," vine răspunsul.

luni, 17 septembrie 2012

Zen casnic


Kiki, mama şi Abu sunt în vizită la bunici. În vreme ce adulţii dezbat probleme presante, Kiki vâjâie cu o rachetă de badminton. Exasperată de conversaţia animată, ea explodează: "Mai tăceţi din gură, că vreau să aud aerul".