Marginalia la zodiac

Kiki este în mașină cu Abu, revenind de la bunici. Pe parcursul acestei scurte călătorii, are loc următorul dialog: „Eu sunt născută în zodia Berbecului”. „Știu”, zice genitorul, care nu adaugă detaliul că el nu crede nici în horoscop, nici în zodii. BB nu pare satisfăcută de lapidaritatea enunțului patern, așa că reia asaltul: „Tu în ce zodie ești?”. „Eu sunt Balanță”. „Ce-i aia?”. „Un fel de cântar”. „Ha-ha-ha. Dar mamaie Rodica?”. „Ea s-a născut în aceeași zodie cu tataie Bastu”. „Care?”. „Fecioară”, mormăie Abu, cu presimțiri sumbre în suflet. Inevitabil, își face loc întrebarea: „Ce-i aia?”. „E mai greu de explicat... O fată necăsătorită”, furnizează genitorul o definiție aseptică și care a încetat să se plieze asupra realității încă din Evul Mediu. „Ha-ha-ha”, izbucnește Bebukanul. „Ce prostie! Mamaie Rodica e căsătorită cu tataie Vasile, iar tataie Bastu nici măcar nu-i femeie”.

Nevoia de frumos

Înainte de o plimbare vesperală, Kiki face un compliment ca la carte: „Vai, buni, cât ești de frumoasă, ca o prințesă”. I se pare că, totuși, ceva nu este în regulă, așa că retractează parțial: „Nu, ești prea bătrână ca să fii prințesă... Ești frumoasă ca o regină”.

Lupta cu sudoarea

Spiller îi dă lui Arrietty o zmeură, fiindcă-i place de dânsa (ambele sunt personaje din desenul animat japonez Arrietty). Kiki o întreabă pe mama: „Tu ce crezi că aş vrea eu, în locul ei?”. „O piersică”, se aventurează mama, gândind că mărimea contează. „Nu. Aş vrea bijuterii, diamante, rochii...”. „Dacă vrei să-ţi aducă toate lucrurile astea, tu ce-i dai în schimb?”. „Păi, eu o să-i dau un deodorant, că, la cât de mult aleargă prin pădure, transpiră şi miroase urât”.

Conte aux escargots

Kiki ascultă, ca în fiecare seară, o poveste. Mama îi narează o istorioară fantastică (cei mai cultivaţi dintre dumneavoastră vor identifica relee intertextuale ancorate în proza lui Lewis Carroll), în care ea însăşi, copil fiind, găseşte un melc prin cochilia căruia alunecă într-o lume populată de zâne, de spiriduşi şi, în general, de paraziţi cărora nici prin gând nu le trece sa-şi plătească impozitele. Kiki manifestă un viu interes pentru peripeţiile materne, pe care le încununează cu o nedumerire: "Mama, dar cum ai găsit tu melcul ăla vrăjit, că eu, în grădină, dau numai peste melci normali?".

Jenant

Pe drumul de întoarcere de la mare, în maşină, şoferul (e vorba despre Abu, desigur, care, atunci cînd are ocazia, pozează şi el în persoană importantă, gen conducător auto, paznic sau gestionar) iniţiază un dialog sub orice nivel intelectual: "Îţi place de Abu?". "Da", răspunde Kiki, neomiţînd să adauge: "dar mai mult de mama". "Îţi place totuşi mult şi de Abu?", se afundă omul în mlaştina penibilului. "Bine, îmi place mult şi de tine, ca să nu te superi".

Ţăţisme

Mama şi Abu descoperă, cu groază, că sub chipul angelic al lui BB se ascunde o ţaţă. În această după amiază, ea se joacă prin zăpada din spatele blocului, când constată pătrunderea unui intrus în spaţiul ei de desfăşurare: un băiat de vreo 14 ani. Bebukanul îşi propteşte mâinile-n şold şi se răsteşte la nefericitul uluit: "Nu mai da zăpada, că strici florile! Pleacă de aici, ce mă deranjezi, copil neascultător ce eşti!" Supus unui tir de cinci minute de imprecaţii, bietul băiat îşi regăseşte glasul: "Dar tu ce eşti?" Kiki izbucneşte dispreţuitor: "Eu sunt mama lui Bibi Elefantul! Să pleci de aici, copil neascultător!" Victima se retrage spăşită.

Introducere în pranayama

BB a răcit pe final de sezon şi a primit o suspendare de trei etape. Înfofolită, înainte de a intra în maşină, se milogeşte de mama. Are loc următorul schimb de replici abisal: "Nu-mi mai pune fularul peste gură...". "Vrei să te îmbolnăveşti şi mai tare?". "Dar promit să nu vorbesc". "Nu contează, o să respiri aer rece". "Promit să nu respir".

La Teatru. Spovedania lui Abu

De la un titlu tupeist precum cel de mai sus, care-şi permite să dea cu tifla unui respectabil roman dostoievskian, vă aşteptaţi, probabil, la foarte mult. El nu ascunde însă decât o banală confesiune paternă: duminică, pe la trei ceasuri despre amiază, Abu a fost cantonat cu Bebukanul în marginea târgului improvizat pe esplanada Naţionalului. Dotări de bază: BB - acadea în mâna stângă, turtă dulce în mâna dreapta, obiecte care-i sfâşie capacitatea decizională în maniera unui patruped buridanian, Abu - plictis pretins intelectual, în fapt, un simplu dezinteres abulic, prilejuit de o masă neîngurgitată în tempo ideal. La un moment dat, Kiki îşi desenează tatuaje bizare pe faţă cu ajutorul dulciurilor; pe obraji, în jurul gurii, pe bărbie, chiar şi pe frunte, sucurile acestora se amestecă în structuri cromatice fauviste, prilejuindu-i panseuri adânci: "Abu, cred că m-am murdărit puţin".

Forţa destinului

Naratorul s-a abţinut să mai posteze pe blog un timp pentru că Bebukanul a fost bolnav: febră, amigdalită, mă rog, nu vă mai încarc memoria cu toate detaliile. După ce microbii au forţat-o să stea pe tuşă atâta vreme, ea caută să se răzbune. Astăzi, la buni, BB sare încontinuu. Rugată, cu acea prudenţă lăudabilă de care numai bunicii se fac vinovaţi, să înceteze, ca nu cumva să transpire, Kiki replică prompt: "Ăsta e destinul meu, să sar".

Românul s-a născut poet

Ca în fiecare primăvară, cuplul burghez cu aparenţă romantică Mama-Abu îşi scoate Bebukanul la pădure. În timp ce reprezentanta intelectualităţii face fotografii şi turnează filme, exponentul clasei muncitoare joacă fotbal cu BB. La un şut fulminant al genitorului, Kiki priveşte mingea care se roteşte deasupra celor mai înalţi copaci şi exclamă: "Era să cadă în cer".

Dezastre aeriano-aviare cu repetiţie

În poza de mai sus, Kiki îi cere lui Abu să-i mai povestească o dată cum şi-a spart el capul pe când era copil. Fiindcă trebuie să ştiţi că nesuferitul personaj cu părul lung a avut şi el, la un moment dat, zece ani. Şi, ca toţi băieţii cu exces de testosteron, cultiva jocuri tâmpite, precuma "avioanele". Regulile erau simple: trebuia să alergi, cu braţele perfect întinse lateral (asemenea aripilor unui planor, după cum s-au prins deja până şi cei mai împiedicaţi dintre dumneavoastră), pe o distanţă direct proporţională cu rezistenţa propriilor plămâni. Acum, dacă tot v-am provocat imaginaţia, închipuiţi-vă o bătrână venind de la piaţă, cu o plasă plină cu ouă în mâini. Femeia aşteaptă cuminte la semafor şi se gândeşte, domol, resemnat, aşa cum o cer cutumele pensionăreşti, la ce o să mănânce în seara aceea sau, dacă neuronul este hiperactiv, în dimineaţa următoare (băgaţi de seamă că tovarăşul Ceauşescu Nicolae nu expirase încă). Deodată, silueta ei firavă este dislocată de un slăbănog ochelarist, care se prăbuşeşte peste plasa cu ouă, strivind preţioasa marfă de contrabandă. În cădere, metonimia aviatică îşi izbeşte carlinga de un bolovan şi intră pe pilot automat. Despre cât combustibil a pierdut maşinăria vă povestesc altcândva.

Iluminări

Abu este o râmă. Numele predicativ poate părea şocant, însă altul mai potrivit nu-mi vine în minte. Ca toţi şoferii care s-au canonit (totuşi, nemergând până la a se canoniza) să-şi ia o maşină, omul nostru dă dovadă de prudenţă maximă atunci când ninge, astfel că "roaba" sa (pentru a utiliza termenul mamei) rămâne parcată în scuar, sub un strat de zăpadă mai gros decât averea ilicită a unui mogul autohton. Astăzi, BB este informată de părintele său că va fi dusă la Buni şi la tataie Bastu cu vehiculul familial. "Nu cu taxiul?", se miră Kiki. "Nu, mergem cu maşina noastră". "Dar e îngropată sub zăpadă". "N-o să mai fie, că o să dea Abu zăpada la o parte", i se spune. "Dar de când s-a făcut Abu aşa de deştept?", întreabă Bebukanul.

Bocul Minciunilor

Ca orice individ născut şi crescut pe limesul romanităţii orientale, Abu are puseuri de lene creativă. Mai precis, el preferă să-şi întindă picioarele pe un scaun atunci când, aşezat comod într-un fotoliu, meditează asupra problemelor globale ale omenirii. Cum living-ul unei familii de intelectuali este mai mic chiar şi decât debaraua unui mogul, spaţiul rămas la dispoziţia zbenguielilor bebukanice este extrem de redus. Deunăzi, constatând că genitorul şi-a băgat, literalmente, piciorul în locul ei de joacă, BB nu se supără, ci recurge la un subterfugiu. Astfel, în timpul alergăturii, Bebukanul evită obstacolul pedic trecând pe dedesubtul acestuia. Abu, ofensat de stratagema ingenioasă, îi spune lui BB că trebuie să plătească taxă de pod: un pupic. Ea continuă să se strecoare (evident, impasibilă) şi anunţă, de fiecare dată, victorios: "Taxă de boc, taxă de boc". În final, îmi permit să vă întreb şi pe dumneavoastră, turişti aflaţi în zone sinistrate, pe sub poduri stând să se prăbuşească: aţi plătit deja taxa de boc?

Polul Sud

Suntem în măsură să vă prezentăm o imagine cu primul om care a atins, pe jos, Polul Sud, cu mult timp înainte de performanţele lui Amundsen sau Scott. Bebukanul, fiindcă despre el este vorba, s-a fotografiat împreună cu ayatollahul pinguinilor, identificat graţie irezistibilei cravate roşii din jurul gâtului. BB a profitat de vremea frumoasă (în pofida frigului pătrunzător, zăpada lipseşte) şi a rămas să se joace prin parcul din jurul polului, amenajat şi întreţinut cu pricepere de serviciul de salubritate antarctic.

Who the f... is Alice?

Whoa! Ce întrebare ruşinoasă! Nu-l învinuiţi însă pe narator, care a preluat un simplu refren de la Smokie. Şi aceasta fiindcă acum, în era intertextualităţii vibrante, vecina Alice se confundă, până la indistincţie, cu victoriana Alice. Ultima străbate vizuini iepureşti, pentru a se confrunta cu personaje ce par desprinse din politica românească: Omida, Pălărierul Ţicnit, Regele de Cupă, Grifonul etc. În orice caz, aventurile ei sunt urmărite atent de BB, care, ieri, alerga prin casă, strigând pe un ton disperat: "Aşteaptă-mă, domnule Iepure, aşteaptă-mă, domnule Iepure". Precum se poate vedea din fotografie, Bebukanul l-a ajuns pe individul în cauză. Sper că nu mă veţi considera cârcotaş dacă adaug, în final, că interogaţia din titlu persistă...

Chin de plăcere

Că tot a venit vorba, în micile comentarii anterioare, de cărat greutăţi: BB se plimbă cu un bidon de cinci litri în mâini, sub impulsul propriei conştiinţe, desigur. Golgota improvizată nu se poate străbate în linişte, astfel că lamentările nu întârzie: "Aoleu, spatele meu".

Deep Impact

Ieri, BB a ieşit la plimbare prin Grădina Botanică. De-a curmezişul unei alei, se întindea o conductă din fier, pe care ochiul ager al Bebukanului a zărit-o imediat. Panseul forjat în anticiparea întâlnirii dintre sine şi ţeavă sfidează orice previziune: "Mama, mă-mpiedic". Caveat-ul îmi aminteşte de bancul cu miliţianul care observă, în faţa lui, pe stradă, o coajă de banană: "Mamă, iar alunec".

Bebukan pe cocoban

Deşi atât titlul postării, cât şi postarea propriu-zisă ar putea suna tezist, m-am hotărât să v-o prezint pe BB în două instantanee cocobanice, câştigând detaşat finala pe aparate din Parcul Romanescu. Competitorul, posesor de cromozom Y şi lipsit de graţie ca orice mascul, este crispat în momentul alunecării, fapt care a antrenat depunctarea de către juriu. Cromozomul X însă punctează decisiv la impresia artistică.

All the king's horses...

Bebukanul, ţinând în mână ghiozdănelul, declară siropos, cu o umbră de vinovăţie abia detectabilă în inflexiunile vocii care se vrea relaxată: "Plec la grădiniţă". Precum în comediile bufe cu Stan şi Bran, valiza miniaturală se desface în bucăţi, sub privirile aparent surprinse ale copilei. BB constată evidenţa: "Ooo, e ruptă". Detaliul cel mai interesant este acela că ea însăşi distrusese obiectul, sperând apoi că bunele ei intenţii vor fi de ajuns pentru a-l reîntregi pe Humpty Dumpty.

Creştinismul pe înţelesul copiilor

Vreau să vă mai povestesc o întâmplare petrecută la Herculane. Aceia dintre dumneavoastră care au străbătut, din plictis sau pur şi simplu din plictiseală, staţiunea de la un capăt la altul au descoperit, fără îndoială, capela de lângă statuia lui Hercule. În faţa lăcaşului de cult (el însuşi de un gust îndoielnic), se găseşte o cruce de un alb kitchos, cu un Christos răstignit. În clipa în care a observat sângele care se scurge din rănile de la picior, Bebukanul a încremenit; o expresie de infinită compasiune i s-a aşternut, buddhist, pe chip. La capătul mai multor minute de contemplaţie mută, cu ochii încă pironiţi asupra şocantei statui, BB a mai avut puterea să îngaime: "Nenea are buba... Tinti..."

P.S. Tinti este marca unui săpun ecologic nemţesc, cu care se spală ea pe mâini.