Telefonul roșu

Deși nu este decât sfârșitul lui noiembrie, Kiki începe să-şi bată la cap genitorii în privința listei de cadouri pentru Moș Crăciun. Sătul de atâtea cereri (nu am atins încă stadiul ultim al marxismului - de la fiecare după posibilități, fiecăruia după nevoi), Abu îi telefonează Moșului. După ce-i lecturează tacticos lista Bebukanului, omul închide telefonul și-și chestionează odrasla: „Ești mulțumită acum?”. BB pare sceptică: „De unde știu eu că n-ai vorbit cu tataie Bastu? Sau cu tataie Vasile?”.

Ce e omul?

 Astăzi, de ziua lui Abu (şi fără nici o legătură cu aceasta), genitorii o întreabă pe Kiki ce crede ea că este omul. "Un pârţ uriaş", vine răspunsul prompt.

Despre oameni răi, invidioşi pe cei mai frumoşi decât ei II

Confruntată cu absurdul crimei descrise în postarea anterioară, Kiki meditează un timp, apoi încearcă o proiecţie consolatoare: "Dar asta s-a întâmplat mai demult, nu-i aşa? Acum a trecut, nu?".

*fragment din lucrarea Lilith la Marea Roşie de Anselm Kiefer.

Despre oameni răi, invidioşi pe cei mai frumoşi decât ei

Plecaţi pentru o lună la cercetare în Germania, Mama şi Abu o iau pe Kiki la Berlin pentru o săptămână, în ceea ce se dovedeşte a fi prima ei ieşire din ţară. Pe trotuarul din faţa imobilului din Charlottenburg în care locuiesc, se găsesc cinci plăcuţe (Stolpersteine), montate în piatră, în memoria unei familii de evrei deportate şi gazate de nazişti la Auschwitz. Kiki, fireşte, cu acea curiozitate tipic infantilă, se interesează de detalii. Ce pot să-i explice genitorii? Nişte oameni răi i-au omorât în timpul unui război. Şi acum vine întrebarea sfâşietoare, singura, de altfel, care poate sugera dimensiunile inumane ale faptei: "I-au omorât pentru că erau mai frumoşi decât ei?".

De unde au aflat mantrele despre Kiki?

Într-o conversaţie de astăzi, Kiki strecoară următoarea propoziţie: "Eu sunt aceasta". Abu nu se poate abţine: "Tat tvam asi". "Ce înseamnă?", i se aprind copilului ochii de curiozitate. Cum nu putea să-i spună că tată-său tocmai rostise marele enunţ din Chandogya-Upanishad, mama a ales o soluţie de compromis: "E o mantra". "Ce-i aia?". "E o formulă magică, pe care trebuie s-o repeţi". Kiki cade pe gânduri: "Adică eu sunt aceasta... Dar nu înţeleg ce legătură am eu cu mantra asta".

Bucătari şi cuci

Ca să nu rămâie mai prejos faţă de grădiniţa anglofonă, mama face exerciţii de germană cu Kiki. În cartea dichisit colorată, apare un cuvânt nou: "ce înseamnă Kuckuck?". "Nu ştiu", vine răspunsul sincer. "Înseamnă cuc. Ce-i aia cuc?". Bietul copil, derutat: "Bucătar...".

N.B. (pentru non-anglofoni) De la grădiniţă, Kiki ştie că, în engleză, "bucătar" se spune "cook", pronunţat (aproximativ) [kuk].

Cealaltă posibilitate

Acum, că mama și Abu sunt plecați, au loc conversații în trei, pe skype. Kiki sondează terenul pe frontul natalității: „De ce nu-mi faceți o surioară?”. Mama: „Vrei tu?”. „Da!”. „Bine, dar dacă iese băiețel?”. Kiki ruminează: „Băieții se bat, aleargă, se joacă tot timpul cu pistoalele... Mai bine rămâne așa”.

Ghici!

Mama (din Jărmania) și Abu (din Englitera) vorbesc cu Kiki pe skype. BB îi cere mamei să ghicească la ce se gândește ea. Când aude răspunsul, „te gândești c-o iubești pe mama ta”, Bebukanul se grăbește să precizeze: „Da, așa e, dar te iubesc mai târziu. Acum ghicește la ce mă gândesc”.

Voce de Abu

Abu vine acasă târziu și sună la ușă. Kiki întreabă: „Tu ești, Abu?”. „Eu sunt, Kikinacho, deschide”. Între timp, mama se apropie de ușă, cu gândul de a se uita pe vizor: „Să vedem cine e”. BB o calmează: „Nu te mai uita, că a răspuns cu voce de Abu”.

Detectivistică

Știți cu toții, probabil, că BB nu adoarme fără să asculte o poveste. În această seară, oboseala și graba l-au făcut pe Abu (ale cărui istorisiri șchioapătă ca Byron chiar și în zilele faste) să alunece în păcatul plagiatului: el s-a oferit să povestească o întâmplare din copilărie în care naratorul, laolaltă cu câțiva alți boraci, au fost suprinși la furat de cireșe. Bebukanul curmă fără milă avântul patern: „Dar asta e ca povestea cu Nică și cu cireșele”. Simțindu-l pe Abu descumpănit, Kiki secretă mărinimie: „Ei, acum spune-o pe aia cu Nică, ce să mai...”
Doamnelor și domnilor, de aici începe cavalcada detectivistică. Dând dovadă de un fler care l-ar fi rușinat și pe Sherlock Holmes, BB declanșează interogatoriul. Astfel, accesul de minimă creativitate paternă o distribuie pe tanti Mărioara într-o pasă hipnică, în natură. „De ce nu dormea în casă?”, se interesează Bebukanul. „Pentru că acolo era cald”. „Dar nu avea aparat din ăla, de aer?”. „Nu, că pe atunci nu se inventase așa ceva”. „Dar de ce dormea cu capul pe iarbă, că eu nu stau pe jos decât cu fundul?”. „Așa dorm oamenii de la țară”. „Și nu-i atacă furnicile și gândacii?”. „Ba da, dar ei au somnul greu”. „Dar atunci cum l-a auzit pe Nică?”. „Păi, Nică scuipa cireșele pe jos și s-a făcut zgomot de la frunzele uscate”. „Și nu l-a ajuns, dacă s-a luat după el?”. „Nu”. „De ce?”. „Fiindcă s-a împiedicat în fustă”. Doamnelor și domnilor, ceea ce, până aici, fusese o simplă încatenare logică, modulată de perspicacitate, explodează, la Kiki, în pur geniu interogativ: „Avea fustă populară?”. Somnul nocturn s-a făcut țăndări sub râsul gros al lui Abu.

Fiţi vigilenţi!

Mai devreme sau mai târziu, în orice conversaţie respectabilă, aş zice, îşi face loc tema bătrâneţii. Gândindu-se la străbunica ei, căreia ea îi zice mana, BB vrea să afle de ce este bătrână. Codindu-se, mama îi spune că, după foarte multă vreme, toţi oamenii îmbătrânesc. Confruntată cu problema buddhistă a ireversibilităţii procesului, Kiki izbucneşte aproape în lacrimi: "Dar eu nu vreau să îmbătrânesc, nici mama ta (chiar şi acum ea o numeşte pe mama "mama ta", aşa cum a auzit vorbindu-se despre ea în prima copilărie, n.m.), nici Abu". Înduioşată, mama cedează şi o consolează: "Bine, dacă nu vrei tu, atunci n-o să se întâmple asta". În fine, Bebukanul se linişteşte, dezvoltând subiectul în chip filosofic: "Da, n-o să se întâmple, pentru că noi o să avem grijă. Uită-te la mana: n-a fost atentă şi a păţit-o".

Fantezie în maniera lui Gogol

Mama şi Abu o aud pe Kiki lamentându-se în living: "Au, ce mă doare nasul, au, ce mă doare nasul, vai de mine!". Îngrijoraţi, genitorii dau nas în nas cu BB (jocul de cuvinte e involuntar) şi sunt confruntaţi cu imaginea de mai sus.

Dezvăluiri limitate anatomic

Kiki îşi expune, filosofic, preferinţele, numărând pe degetele de la mâna dreaptă, ca un gospodar chibzuit: "Mie îmi plac babele, monştrii, vampirii, zombie, dulciurile...". (Dacă vă miraţi ce caută bietele bătrâne în galeria ororilor, aflaţi că Bebukanul se referă la tiparul Vrăjitoarei din basme.) Mama intervine: "Dar cărţile nu-ţi plac?". BB răspunde: "Ba da, dar nu mai am deget".

Inscrutabilă

Natura omului naturii (nu m-am putut abţine de la un facil şi, desigur, cretin joc de cuvinte) poate fi pricepută doar cu mare greutate. Sau deloc. Cel puţin asta crede BB atunci când ne declară nonşalant că "nu poţi ca s-o înţelegi pe Kiki". Da, ştiu, şi pe mine mă enervează construcţia finalelor cu conjuncţie compusă, dar Bebukanul este neînduplecat. Ca s-o citez din nou, în alt context (implicând refuzul de a se spăla cu un săpun pe al cărui miros îl găsea neplăcut): "nu poţi ca s-o obligi pe Kiki".

Sapere aude!

În faţa blocului genitorilor, a apărut de câteva zile un Moş Crăciun în mărime naturală, care cântă şi dansează (ce-i drept, unduieşte într-un mod cam faggoty pentru gusturile românilor, dar situaţia trebuie acceptată ca atare). Ei bine, pe cât de brusc şi-a făcut apariţia, pe atât de brusc a dispărut. În această seară, luând cunoştinţă de absenţa bărbosului, mama îi arată lui Kiki locul gol, adăugând, într-un puseu clişeizant care nu-i face cinste, că Moşul şi-a luat tălpăşiţa la Polul Nord, în căutare de cadouri. BB, cu acea privire sceptică a lui David Hume de care se îndrăgostesc toate persoanele raţionale, formulează întrebarea care sfâşie, fără milă, vălul credinţei: "Dar cum putea să plece de pe bara aia, că doar era de jucărie?".

Vrăjitoarea

De aproape o lună, mama se chinuieşte zadarnic s-o convingă pe BB să se uite la un anime al lui Hayao Miyazaki, Kiki's Delivery Service (personal, detest anime-urile şi urăsc, în general, desenele animate, aşa că nu mă întrebaţi cât de bun e). În fiecare seară, opţiunea lui Kiki se îndreaptă spre Adormita. La un moment dat însă, mama îşi surprinde copila cu garda lăsată, aşa că îi pune, în fine, anime-ul. Minune! Bebukanul se îndrăgosteşte de micuţa niponă, astfel că decide să-şi imite noul idol şi să se facă, la rându-i, vrăjitoare.
Kiki (Wille zur Macht): "Vreau şi eu să zbor pe mătură!"
Mama (prăfuita logică a bunului-simţ): "Nu poţi, că tu nu eşti vrăjitoare".
Kiki (argumentul onomastic, parte din gândirea magică): "Dar de ce, că şi eu sunt Kiki?"
Mama (resemnatul argument al esenţei ontice): "Eşti Kiki, dar nu eşti vrăjitoare. Vrăjitoare te naşti, nu te faci".
Kiki (pledând cu disperare şi respingând orice sistem): "Dar m-am născut şi eu puţin..."

Snow White Revisited

Mai vechile dileme legate de Zăpadă revin în sezonul estival. Aseară, când naraţiunea maternă ajunge la partea în care baba, urmărită de pitici, se împiedică şi cade în prăpastie, Bebukanul întreabă pe tonul firesc, postbergsonian cu care abordăm slapstick comedies astăzi: "Şi au râs piticii?". Un alt fragment care i-a concentrat atenţia lui Kiki a fost acela din final, în care prinţul o pupă pe Zăpada: "De ce nu i-a pupat pe pitici în loc?"

Parfumul

Nu ştiu dacă măcar câţiva dintre dumneavoastră îşi amintesc de infamul eseu din Amaterasu, închinat muncitorului constructor. Cu destulă suficienţă intelectual-burgheză (poziţie pe care, desigur, redactorul acestor rânduri o dezaprobă ferm), mama şi Abu îşi exprimau acolo pura oroare faţă de incarnarea vulgarităţii. Mutatis mutandis, zilele acestea hectice, dedicate mutării în noua reşedinţă, au pus-o pe BB faţă în faţă cu reprezentanţi ai acestei selecte categorii sociale. Regretăm că trebuie să consemnăm aici detestabila atitudine a lui Kiki, care, pe linia impusă de genitori, a întrebat cu dezgust: "De ce miros aşa?".

Documentul secret

Pentru că nu v-am prea dat şansa de a vă scoate şerveţelul şi de a vă şterge, discret, o lacrimă ce vă strică machiajul (doamnelor, domnişoarelor şi travestiţilor) sau de-a dreptul blazonul (domnilor), m-am gândit că a venit vremea să v-o prezint pe BB într-o ipostază de taină tandră. Instantaneul o înregistrează pe Kiki la apogeul uimirii în faţa unui text despre care numai Abu v-ar putea furniza detalii (iar el, ca orice bărbat, fie a uitat cu adevărat despre ce era vorba, fie se preface admirabil că a uitat). Aşadar, liber la batiste!

Vinovatul

Profitând de vremea însorită, mama face câteva fotografii în grădina din spatele blocului. Un răsad întreg de lalele olandeze, unduind în vântul primăvăratic, i-ar face poftă până şi lui Van Gogh... Deodată, vruuum!... Idilica imagine este pulverizată, la propriu şi la figurat, de un BB, care, în goană, retează două flori şi bruschează alte câteva. Fiind avertizată de genitoare că va avea de înfruntat supărarea pensionarei cu pasiuni horticole, copila, cu proba delictului în mâini, se grăbeşte să deschidă uşa blocului şi să caute siguranţa apartamentului. Odată ajunsă în spaţiul securizat, acolo unde Abu citeşte liniştit o carte plictisitoare, ea raţionează prin excludere, ca un adevărat detectiv: "Vine doamna şi întreabă cine i-a rupt florile. Kiki nu era... Mama ta nu era... Cred că Abu le-a rupt".

P.S. În dimineaţa următoare, auzind soneria, Bebukanul crede că doamna i-a luat, în fine, urma fiorosului făptaş, astfel că recurge la singurul gest demn pe care i-l dictează curajul: îşi ascunde capul sub pernă...