Sfârşit de blog

Din acest moment, blogul lui Kiki, scris la persoana a III-a, ia o pauză indefinită. Scribul are și el dreptul la o vacanță. Dacă mai vreți, faceți-vă și voi un blog, dacă nu mai vreți, fiți mulțumiți că s-a încheiat în acest punct. Kiki şi-a început un nou blog, redactat, de data aceasta, la persoana I: http://kikinuchi.blogspot.ro/.

De eşti tu aceea...

Vorbind cu Bebukanul la telefon, mama se gândeşte să-i joace o festă: îşi schimbă vocea şi o cere pe Kiki la telefon. Bebukanul răspunde: "Nu pot s-o chem pe Kiki, pentru că ea este deja aici. Eu sunt Kiki".

Zen casnic

Kiki, mama şi Abu sunt în vizită la bunici. În vreme ce adulţii dezbat probleme presante, Kiki vâjâie cu o rachetă de badminton. Exasperată de conversaţia animată, ea explodează: "Mai tăceţi din gură, că vreau să aud aerul".

Ţării cât mai mult romantism

Kiki a descoperit un un film de desene animate realizat de Hayao Miyazaki, numit Mononoke hime (pre limba noastră, Prinţesa Mononoke). Entuziasmată de personajul masculin, ea exclamă: "Îmi place atât de mult de Ashitaka, încât vreau să fiu romantică".

Roşu spre roz

Moment delicat pe strada noastră: Kiki a început să primească dictări la grădiniţă. Dat fiind însă că va merge, din toamnă, la şcoală (ce-i drept, este vorba doar de clasa pregătitoare, dar presupun că şi dumneavoastră aţi început de undeva), genitorii au găsit de cuviinţă s-o testeze şi în cadru privat. După un astfel de antrenament cu public casnic, mama îşi anunţă odrasla: "Mă duc să iau roşu". "De ce?", se miră copilul. Vine şi răspunsul lămuritor: "Greşelile se corectează cu roşu, ca să se vadă mai bine". Kiki devine, în chip miraculos, timidă: "Of, bine, dar să fie roşu deschis".

Make It New!

Aceia dintre dumneavoastră care nu au binevoit să învețe o meserie își amintesc de marele îndemn modernist al lui Ezra Pound, adresat în special poeților. Kiki respectă, inconștient, acest deziderat atunci când, cuprinsă de mare amor, strecoară, printre mângâieri cu destinație maternă, următoarea comparație: „Mama, ești fină ca o clătită!”.

Poveste de ziua lui Abu

Din întîmplare, BB rămâne acasă doar sub supravegherea lui Abu, chiar de ziua lui. Răsfoind un album de artă, Kiki inventează o naraţiune pornind de la imaginile colorate, iar personajul central al povestirii din această seară este, spre stupefacţia lui Abu, un anume Golde Iubescu. Individul, care, după nume, cel puţin, nu pare cetăţean român, trage să moară, însă mulţimea, ignorantă şi aburită de sentimentalism, nu-l lasă: "Te rugăm, Golde Iubescu, nu muri!". Finalul derapează în tuşe trakliene; enunţul e lapidar, ca un vers din Grodek: "Dar Golde Iubescu a murit într-o zi de vară". Prea târziu, Abu este deja pe jos.

Ce e parfumul? Visul unei umbre...

Asemenea mai multor profesori universitari de filosofie, Kiki nu are sentimentul ridicolului în panseuri; numai analfabetismul o împiedică să se manifeste în scris, precum confraţii ei sus-citaţi. În maşină, în drum spre grădiniţă, pe ea o deranjează faptul că Abu nu vrea să-şi atârne, ca tot cocalarul autohton, un flacon frumos mirositor de oglinda retrovizoare. Totuşi, ochiul ei abil distinge un matinal joc de lumini, aşa că se lansează în speculaţii metaforice, cu pronunţat iz pindaric: "Uite, Abu, zicem (asta înseamnă, în Kikispeak, ne prefacem) că e un parfum acolo, făcut din umbră".

Aia de engleză

Kiki o întreabă pe mama: „Cum o cheamă pe aia de engleză?”. Mama răspunde: „Nu-i mai spune, mami, așa, că nu e frumos”. BB, cu şmecherie: „De ce, aia de engleză se supără? Nu suportă?”.

Propoziții și prepoziții

În această dimineață, Abu și Kiki se îndreaptă împreună spre grădiniță. Primul este în dispoziție confesivă: „Știi de cine îmi place mie cel mai mult?”. „De mama ta (adică de Andreea, n.m.)?”. „Nu”. „Atunci de mine?”, se răsfață Bebukanul. „Exact. După tine vine mama ta”. BB se întoarce brusc, mirată: „Unde?”.

P.S. Poza este făcută în sala de sport de la grădiniță.

Când ţi se urcă şefia la cap

În această dimineaţă, BB defilează prin casă, învelită doar într-un prosop. "De ce umbli în fundul gol?", întreabă Abu. "Sunt în rochie, nu vezi?". "Dar de ce mergi desculţă?". "Am pantofi negri, de-aia nu-i vezi", invocă Bebukanul un principiu din teatrul kabuki (actorii înveşmântaţi în negru trebuie să fie, în ochii spectatorului iniţiat, invizibili). "Tu eşti servitorul meu", tună prinţesa sui generis. "Deloc", plusează Abu, "eu sunt şeful tuturor, al tău, al prinţului, al întregului regat". Kiki se arată nedumerită (ea a aflat altceva din plimbările consacrate contemplării trenurilor, în compania lui tataie Bastu): "Dar şeful e numai la gară".

Salvarea vine de la blog

Aproape că nu trece zi în care BB să nu dea o dumă blogărabilă. Astăzi, de pildă, la masă, ea are o replică scurtă, dar miezoasă, care îi face pe mama şi pe Abu să se tăvălească pe jos de râs (sincer, nu vreau să vă frustrez aiurea, dar chiar nu-mi amintesc fraza). După ce hohotele se ostoiesc, Kiki întreabă calm: "Ce-am mai zis? De ce râdeţi?". "Ai zis ceva tare", vine răspunsul genitorilor. "Să punem pe blog atunci", propune Bebukanul.

Care eşti, mă?

Ultima butadă bebukanică este un subtil amestec de gramatică biblică evident coruptă (cel puţin în traducerea românească, Dumnezeu se cam poticneşte atunci când afirmă, cu intenţia manifestă de a-l da pe spate pe Moise, "Eu sunt cel care sunt", în loc de "Eu sunt cel care este") şi de puseu vanghelian (cf. delicioasa parodie Divertis "E Marean care e"). Să-i dăm cuvântul lui Kiki: "Eu sunt domnişoara care sunt".

Omul naturii

Câteva dintre postările trecute v-au convins că BB trebuie asociată cu adjective din aria semantică a pozitivismului, fiind o raţionalistă înnăscută (nu degeaba Abu o acuză pe mama că este reincarnarea baronului d'Holbach; mă rog, cinstea mă obligă să vă spun că mama îi aduce cam acelaşi gen de acuze lui Abu). Concret, în această dimineaţă hibernală, Kiki îşi anunţa, pe un ton vesel (nu-i aşa, ştiinţa este întotdeauna voioasă), genitorii: "Am o ipoteză de verificat" (expresia este împrumutată, după cum au demonstrat investigaţiile prompt desfăşurate, din desenele animate cu şoriceii detectivi). Adăugaţi la aceasta fraza halucinantă, rostită acum trei zile, "Eu nu cred în zei, eu sunt un om al naturii" şi veţi avea profilul complet al unui filosof in statu nascendi, modelat conform dezideratelor rousseauiste şi asezonat cu tezele lui Blake din There Is No Natural Religion.

În aşteptarea Ăluia: o lecţie de poezie

Ăla (ştiţi deja la cine se referă această formă populară a pronumelui demonstrativ de depărtare) trebuie să pice săptămâna viitoare. (Genitorii profită de ocazie pentru a-şi face publică disperarea: au nevoie urgentă de o persoană binevoitoare, aptă de a intra în pielea unui Moş în seara de Ajun.) În seara aceasta, mergând, filosofic, unul lângă celălalt prin zăpada proaspăt aşternută, Abu îşi chestionează, îngrijorat, Bebukanul: "Ai învăţat vreo poezie, ca să primeşti cadou?". "Da", vine răspunsul hotărât. "Ascult", insistă cel care a prezentat, în clasa a IX-a, concursul de Miss în Elena Cuza. La care Kiki are priceperea de a formula următorul haiku (în locul structurii "clasice" 5-7-5, ea brevetează modelul 3-3-5; dar acestea sunt vanităţi lirice): "Câine rău,/nu muşca./Tralalalala...". Cei mai alfabetizaţi dintre dumneavoastră cunosc, desigur, faimoasa terţină a lui Basho: "Lacul bătrân.../Ţuşti, plici: o broască./Sunetul liniştii". Observaţi, vă rog, modul în care BB sesizează, pe urmele maestrului japonez, frontierele limbajului: de aceea, dorind să verbalizeze cumva inexprimabilul esenţei sentimentale, ea face apel la onomatopee.

Cronointerogaţii

Ca într-o ridicolă poezie eminesciană, azi au avut loc meditaţii intense pe tema zilei de mâine.
BB (o scânteie de speranţă că timpul poate fi abolit sau măcar modificat ad libitum): "Acum e mâine?"
Mama (pragmatică, dură): "Nu, acum e azi".
BB (resemnată): "Of, iarăşi e azi"...
Mama s-a dus repede cu pâra la Abu şi i-a povestit tot dialogul. În timp ce omul se scutura de râs, s-a auzit vocea lui Kiki: "S-a distrat Abu?".

Soarta oricărei poezii

este să se transforme, ineluctabil, în proză. Urmăriţi, vă rog, modul fascinant în care o sextină infantilă, sugrumată, inestetic, de metrică, se eliberează, proporţional cu augmentarea suspansului, de chingile rimei. The way of all verse...





P.S. Pentru puţinii aleşi care nu au cunoscut zbuciumul recitării în copilărie, iată şi versurile poeziei "Un pitic":
Un pitic atât de mic (pentru detalii figurative, se folosesc palmele)
Făcea baie într-un ibric.
Pe săpun a lunecat
Si piticul s-a înecat.
Vai, vai, ce păcat!
Că piticul s-a înecat! (se pun palmele pe obraji, iar ansamblul proaspăt constituit se balansează).

De-a strănutatul degeaba

M-am uitat, (ca) din întâmplare, pe blog, pentru a descoperi că nu s-a mai postat nimic de aproape o lună. Scuza ar fi că e vară, că genitorii sunt ocupaţi cu mutatul, cu scrisul şi cu alte mărunţişuri, fără îndoială, plictisitoare pentru dumneavoastră, dar relativ importante pentru ei. Oricum, în tot acest timp, Bebukanul n-a stat de pomană. Zilele trecute, tataie Vasile strănută, doar ca să realizeze că BB tace, impasibilă. La observaţia lui, cum că, faţă cu un strănut, interlocutorul trebuie să replice "noroc", Kiki întreabă scurt: "De ce?". Bunicul insistă: "Aşa se obişnuieşte în situaţia asta". Clara concluzionează: "Păi, dacă n-am spus nimic înseamnă că ai strănutat degeaba".

Freud în Gulag

Vă cer scuze, dar nu mă pot abţine să divaghez de la tema acestui blog, pentru a vă povesti cutremurătoarea experienţă trăită de Abu astăzi. Poate că mulţi dintre dumneavoastră sunt deja familiarizaţi cu profesia universitară a genitorilor. Ei bine, cum este sfârşitul anului, doftorul nostru trebuie să-şi facă datoria de profesor şi să citească licenţele, parţial inane, parţial plagiate, ale studenţilor de la Litere. Zis şi făcut. Două studente cu chipuri şi apucături suspecte îi aduc teze care lui Abu îi miros a furt intelectual. Pentru a verifica dacă respectivele ştiu ce anume au scris în lucrări, doftorul nostru le supune unui exerciţiu de tip multiple choice. Concret, în primul caz, descoperind o referinţă la Gulag, Abu întreabă ce desemnează termenul respectiv: 1. staţiune balneară din Crimeea; 2. administraţia lagărelor de muncă silnică din U.R.S.S.; 3. tip de conducere militară din Manciuria. Halucinant, răspunsul primit a fost 1. În ultimul caz, dând peste numele lui Freud, doftorul nostru oferă următoarele variante: 1. actor austriac de la 1900; 2. filosof francez din secolul al XVII-lea; 3. fondatorul psihanalizei. Încă mai halucinant, opţiunea preferată a fost 2. Nu mai are rost să menţionez chicotelile cretine care au însoţit fiecare replică. Kiki ne demonstrează că, în asemenea cazuri, putem adopta o singură măsură.

Le précieux ridicule

În deja lunga sa carieră a inutilităţii intelectuale, lui Abu i s-au ataşat multiple etichete, de unele dintre acestea ataşându-se el însuşi (dacă-mi treceţi cu vederea stupidul şi facilul joc de cuvinte). Nici una nu se compară însă cu epitetul lansat de BB: "Abu, eşti ridicol".