Hybris

În această seară, Abu se distrează teribil cu însemnările lui Sei Shonagon, aristocrata japoneză care-i eticheta drept "ciudaţi" pe oamenii simpli, deplângând ca risipă estetică strălucirea lunii în colibele acestora. Lectura îi este însă scurtcircuitată de Kiki - însetată, ea cere apă. Omul se conformează, însă, neatent ca orice bugetar, încălzeşte prea tare lichidul insipid. Ca un comisar sovietic, Kiki îl denunţă NKVD-ului matern: "Mama, uite, te rog să guşti şi tu din apa asta fierbinte, să vezi ce mi-a dat Abu să beau". Mama dă verdictul: "Ce ai făcut, Abu, nu se poate aşa ceva?!" După ce acesta adaugă, spăşit, apă rece, Kiki se simte generoasă: "Da, vezi, acum e mai bine".

Omisiuni

Kiki stă pe oliţă dimineaţa, "lecturând" o poveste. Deodată, mama observă biberonul cu lapte neatins din seara precedentă. Mergând pe firul investigaţiei, ea realizează că vinovat trebuie să fie Abu care, neatent în timpul naraţiunii prehipnice, a omis să-i dea copilului gustarea nocturnă. Ca orice bărbat laş, Abu se dezvinovăţeşte cu stângăcie: "Kiki, dar tu ce de nu mi-ai spus să-ţi dau laptele?". Copilul răspunde impasibil: "Vorbeşte cu mama, că pe mine nu mă interesează".

Chibiţărie

Un pasionant scenariu agonal îi opune pe Abu şi pe mama. Miza? Cine s-o adoarmă pe Kiki în seara respectivă, narându-i o poveste. În cea mai bună tradiţie a genitorilor denaturaţi, fiecare încearcă să paseze responsabilitatea în curtea celuilalt. "O culci tu, că eu am fost plecat toată ziua!", tună, stentorian, Abu. "E rândul tău!", protestează pârâta. "Te rog, sunt obosit...", clamează din nou părintele "extenuat". Kiki, a cărei opţiune maternă nu mai trebuie subliniată, chibiţează de pe margine, bătând din palme: "Aşa, Abu, ţine-o tot aşa, ţine-o tot aşa!".

Cinci kilograme de Haribo

Exasperați de mișcările browniene bebukanice, bieții genitori recurg la arma de prost-gust a amenințării: „Dacă nu ești cuminte, te dăm la niște străini și luăm pe tine cinci kilograme de bomboane Haribo”. Kiki nu se lasă convinsă: „N-o să mă dați”. Abia acum se prind și tăntălăii că e ceva în neregulă cu serenitatea copilului: „De ce?”. BB precipită ghilotina logicii asupra grumazurilor descoperite: „Păi, atunci cine o să mai mănânce bomboanele?”.

Vitamine gratis

Pentru a face sport, ai nevoie de energie. Kiki mănâncă niște felii de banană și anunță pe un ton important: „Vitamine gratis!”.

Seara plăcerilor simple

După cină, Kiki înfulecă la repezeală un ecler cu ciocolată. Nu pare mulţumită, aşa că adoptă, instinctiv, tonul de milog: "Abu, vreau o bomboană". Omul nostru se înduplecă şi, neatent ca orice ochelarist, îi lasă pe mână toată punga. Un sfert de oră mai târziu, genitorii au în faţă un Bebukan cu o expresie egal revendicată de satisfacţie şi vinovăţie. "Vaaai, ai mâncat toată punga?". "Da", vine răspunsul simplu. "Cine e de vină pentru asta?". "Abu", vine urmarea logică. "Şi de ce ai mâncat toată punga?". "Nu ştiu", zice BB, spăşită. Apoi, prinzând curaj, revoltată: "Dar îmi plăceau, poate...".

Metamorfoza

Scenă matinală, cu mama în pat, cu BB pe oliţă şi cu Abu promenându-se prin casă, fără vreun scop aparent, şi bodogănind într-o limbă străină. Kiki vrea să aibă linişte deplină în timpul celei mai importante activităţi diurne, aşa că nu tolerează nici o abatere disciplinară: "Abu, taci din gură, că te tai în două. Te fac cocoş şi te mănânc". Trecând peste juxtapunerea a două elemente, sper încă, opuse: figura paternă şi o banală galinacee, este suprinzătoare metamorfoza lui Abu: dintr-un individ lung şi nesuferit, el se preschimbă, în ochii copilului, într-un delicios fel de mâncare.

Gura mare!

Filmele de groază pierd enorm prin aceea că nimeni nu s-a gândit să le doteze cu nişte copii-vampiri. Există o grămadă plicticos-ridicolă de bărbaţi-vampiri, mai există o grămăjoară deloc neglijabilă şi lejer mai frecventabilă de femei-vampiri, dar infantilul n-a fost niciodată asociat cu hipertrofierea caninilor. Vă prezentăm un cadru dintr-o peliculă în curs de turnare, intitulată, graţie unei piruete sinecdotice, Caninuţa Roşie.

Jos vegetarienii!

Refuzând implicarea diegetică a lui Abu, BB ascultă, seară de seară, o poveste narată de mama. În general, paleta opţiunilor este la fel de limitată ca şi plaja resurselor financiare ale lui boc (scuzaţi obscenitatea): Albă-ca-Zăpada, Scufiţa Roşie sau (extrem de rar) Cenuşăreasa. Savurând, ca în fiecare noapte, episodul seducerii prinţesei de către vrăjitoare, Bebukanul ascultă, cu prehipnică înfrigurare, cum ultima îi oferă celei dintâi un măr mare şi roşu, numai bun pentru o plăcintă. Scena are suspans: Kiki vede aievea coşul, mâna zbârcită care alege fructul, surâsul tâmp, de mironosiţă al Zăpezii. Astfel, ea nu-şi poate reţine o întrebare firească: "De ce nu i-a făcut mai bine o fripturică?".

N.B. O savuroasă reţetă de fripturică se găseşte în revista Ioana, pe care copila o răsfoieşte cu conştiinciozitate.

Dihotomia formă-conţinut

Zilele trecute, cu puţin înainte ca mama şi Abu să-şi asume sicilienele prerogative năşeşti, pe BB a năpădit-o, inevitabil, pofta de ciocolată: "Vreau şi eu nişte ciocolată în formă de scoică" (se referea la pralinele acelea belgiene). "Dar ni s-au terminat", vine, plin de speranţă, răspunsul genitorilor. Aici, Bebukanul se confruntă, pentru prima dată, cu celebra dihotomie formă-conţinut, care a împărţit esteticienii, precum Moise apele, în două tabere, una susţinând ascendenţa formei asupra conţinutului, ceilalţi gândind, caragialian, tocmai pe dos. Verdictul lui Kiki: "Atunci vreau nişte ciocolată nu în formă de scoică".

No Ludwig van, please...

There was me, that is Kiki, and my droog, that is Lily, and we sat in the kitchen, trying to make up our rassoodocks what to do with the afternoon. My Dada and Mum had Nestle milk powder, Milupa milk powder or Humana milk powder, which was what we were drinking. This would sharpen you up and make you ready for a bit of the old ultra-sleep.

Mahayogini

M-am simţit întotdeauna oripilat şi, totodată, fascinat de pragmatismul sătenilor din Povestea unui om leneş, care, puşi în faţa unei (din punctul lor de vedere) imposibilităţi ontologice, decid s-o elimine prin spânzurare. Totuşi, în ultima vreme, mă nelinişteşte încă mai tare reacţia contemplativului, care, confruntat cu alternativa executării celui mai mic gest imaginabil, preferă moartea. Orice acţiune duce la impuritate, gândeau marii yoghini; încep să cred că inconştienţii lui Creangă au suprimat vreun avatar al lui Shankara. Totuşi, detaşaţii de fapte şi de fructele acestora au repurtat o mare victorie graţie lui BB: priviţi cât de departe se găseşte ea pe drumul Eliberării.

Dieta cu ruj

Oamenii urmează diferite diete, iar ele sunt respectabile atâta vreme cât conţin carne. Dacă avem în vedere însă cutumele gastronomice din România, există şi extremişti periculoşi: dintre ei, unii sunt vegetarieni (ăştia trebuie biciuiţi în piaţa publică, pentru că se fac vinovaţi de coruperea bunelor moravuri), alţii - vegani (ăştia trebuie direct executaţi, fără proces, fără drept de apel). Numai o minoritate insignifiantă se hrăneşte cu ruj; singurul exemplar autentificat din acest grup culinar este BB. Pe când muşca pofticioasă din batonul cărămiziu, Kiki a fost surprinsă şi arestată de Poliţia Stomacului. Nu vom reveni cu amănunte.

Dracula

Tocmai am descoperit că Bebukanul are tendinţe vampirice. Astăzi, pe când tăia pâinea cu cuţitul (nu mă întrebaţi cum a ajuns obiectul în mâna ei), BB s-a tăiat la deget. Din fericire, nu e cazul să vă scoateţi batistele, fiindcă buba s-a dovedit superficială. Bravă până la capăt, Kiki nu a început să se smiorcăie. Mai mult, la vederea sângelui, ea a devenit curioasă şi, punând limba pe rană, a zis: "E foarte bun sângele" (de altfel, până la rostirea acestor cuvinte, nimeni nu observase incidentul). Bela Lugosi, Christopher Lee, Gary Oldman, pleoapa la copil; îi prevăd o frumoasă carieră în branşă.

Proprietarul de ciclopi

Cum Mnemosyne stăpâneşte în minţile dumneavoastră (the daughters of Memory, cum ar fi zis Blake, sunt mai numeroase decât the daughters of Inspiration), vă amintiţi, desigur, de Kikiodiseea şi de peştera ochiosului fiu al lui Poseidon. Acolo, Polifem i-a invitat la masă pe şase dintre soţii lui Ulise, însă nu ca subiecţi ai dineului, ci ca obiecte ale acestuia. În memoria teribilului symposion, m-am gândit să vă decupez un detaliu dintr-o replică a Bebukanului, angajat în dialog cu Ursuleţul: "Da, cred că mai am vreun ciclop pe acasă".

Avem o portocală. Cum procedăm?

Din când în când, orice om prinde poftă de o portocală. Asta i s-a întâmplat şi lui BB de dimineaţă, când l-a rugat pe tataie Vasile să i-o desfacă. Bietul om, fie de teamă să nu încalce Sabatul (mai puţin plauzibil, dat fiind că e ateu), fie din comoditate (mai curând aici trebuie căutată cauza), şi-a declinat responsabilitatea în favoarea lui mamaie Rodica, sub pretextul că nu se pricepe să îndepărteze coaja fructului. Kiki i-a dat dreptate: "Aşa e, tataie nu prea ştie, e cam bleg".

Cireaşa de pe tort

Dacă tot am avut grijă să vă antagonizez în postarea trecută, o sâcâială în plus nu strică. Ocheanul la mâna Bebukanului, care vă prezintă câteva dintre cele mai salivante deserturi posibile: cornuleţele cu unt, onctuoase şi fine, rulada de ciocolată cu cremă de fistic, îmbrăcată în cacao crudă şi tortul de ciocolată amăruie, străjuit de bulgări de frişcă proaspăt frământată (care nu prea se vede, dar de-aia aveţi imaginaţie). Atitudinea lui BB faţă de cei deja întărâtaţi nu diferă de cea adoptată faţă de Moş Crăciun (cf. infra).

Proaste obiceiuri alimentare

Că Abu mănâncă adesea porcării nu mai este o surpriză pentru nimeni. Veganii s-ar putea bălăci confortabil în supoasele materne, dar s-ar sufoca de indignare în faţa sandvişurilor paterne. În plus, Abu, ca orice mascul, are probleme cu managementul foamei, care-l cotropeşte ca un peceneg dezlănţuit. Acum câteva săptămâni, înfometatul şi-a cumpărat un scofâlcit ştrudel cu mere, la care a poftit şi BB. Cum copiii au strategii de persuasiune imposibil de contracarat (plânsete, implorări, spasme), genitorii s-au văzut constrânşi să-i cedeze Bebukanului o bucăţică de păcat. Triumful reuşitei se traduce printr-un râs sardonic.

În intimitatea celui mai prost restaurant din România

În timp ce BB îşi face siesta, îmi permit să vă povestesc despre ce au păţit Mama şi Abu în restaurantul sibian Intim, un adevărat bastion al ororilor gastronomice, ascuns chiar în Piaţa Mare. Foamea animalică i-a mânat pe genitori spre acest spaţiu al perdiţiei digestive, iar Moirele i-au împins să comande meniul zilei. Ciorbele, venite cu întârziere, au fost doar proaste (de fapt, chiar mai rău, au fost banale), însă nimic nu le putea avertiza palatele în legătură cu felul principal. Acesta, deghizat în forma unui şniţel de pui cu cartofi fierţi, poate fi trecut cu uşurinţă de cei slabi de înger în rândul semnelor care prevestesc Apocalipsa. Nu vă spun mai mult: dacă vreţi să păşiţi în anticamera iadului bucătăriei autohtone, nu rataţi localul Intim din Sibiu. La plecare, nu uitaţi să-i lăsaţi bacşiş sinucigaşului care a acceptat să vă servească şi acceptaţi roşia pe care v-o oferă Bebukanul.

Calificativ: incalificabil.

Meniu de criză

Pentru că ultima postare a fost dedicată mâncării, permiteţi-mi să continuu în aceeaşi notă. Nutriţioniştii s-au străduit inutil să găsească soluţii alimentare sănătoase pentru perioada de dificultate economică pe care o străbatem cu demnitate în prezent. BB, cu intuiţia ei fabuloasă, a descoperit alternativa: lemn domestic lăcuit, fără salată.