Aia de engleză

Kiki o întreabă pe mama: „Cum o cheamă pe aia de engleză?”. Mama răspunde: „Nu-i mai spune, mami, așa, că nu e frumos”. BB, cu şmecherie: „De ce, aia de engleză se supără? Nu suportă?”.

Ghici!

Mama (din Jărmania) și Abu (din Englitera) vorbesc cu Kiki pe skype. BB îi cere mamei să ghicească la ce se gândește ea. Când aude răspunsul, „te gândești c-o iubești pe mama ta”, Bebukanul se grăbește să precizeze: „Da, așa e, dar te iubesc mai târziu. Acum ghicește la ce mă gândesc”.

Voce de Abu

Abu vine acasă târziu și sună la ușă. Kiki întreabă: „Tu ești, Abu?”. „Eu sunt, Kikinacho, deschide”. Între timp, mama se apropie de ușă, cu gândul de a se uita pe vizor: „Să vedem cine e”. BB o calmează: „Nu te mai uita, că a răspuns cu voce de Abu”.

Seara plăcerilor simple

După cină, Kiki înfulecă la repezeală un ecler cu ciocolată. Nu pare mulţumită, aşa că adoptă, instinctiv, tonul de milog: "Abu, vreau o bomboană". Omul nostru se înduplecă şi, neatent ca orice ochelarist, îi lasă pe mână toată punga. Un sfert de oră mai târziu, genitorii au în faţă un Bebukan cu o expresie egal revendicată de satisfacţie şi vinovăţie. "Vaaai, ai mâncat toată punga?". "Da", vine răspunsul simplu. "Cine e de vină pentru asta?". "Abu", vine urmarea logică. "Şi de ce ai mâncat toată punga?". "Nu ştiu", zice BB, spăşită. Apoi, prinzând curaj, revoltată: "Dar îmi plăceau, poate...".

Detectivistică

Știți cu toții, probabil, că BB nu adoarme fără să asculte o poveste. În această seară, oboseala și graba l-au făcut pe Abu (ale cărui istorisiri șchioapătă ca Byron chiar și în zilele faste) să alunece în păcatul plagiatului: el s-a oferit să povestească o întâmplare din copilărie în care naratorul, laolaltă cu câțiva alți boraci, au fost suprinși la furat de cireșe. Bebukanul curmă fără milă avântul patern: „Dar asta e ca povestea cu Nică și cu cireșele”. Simțindu-l pe Abu descumpănit, Kiki secretă mărinimie: „Ei, acum spune-o pe aia cu Nică, ce să mai...”
Doamnelor și domnilor, de aici începe cavalcada detectivistică. Dând dovadă de un fler care l-ar fi rușinat și pe Sherlock Holmes, BB declanșează interogatoriul. Astfel, accesul de minimă creativitate paternă o distribuie pe tanti Mărioara într-o pasă hipnică, în natură. „De ce nu dormea în casă?”, se interesează Bebukanul. „Pentru că acolo era cald”. „Dar nu avea aparat din ăla, de aer?”. „Nu, că pe atunci nu se inventase așa ceva”. „Dar de ce dormea cu capul pe iarbă, că eu nu stau pe jos decât cu fundul?”. „Așa dorm oamenii de la țară”. „Și nu-i atacă furnicile și gândacii?”. „Ba da, dar ei au somnul greu”. „Dar atunci cum l-a auzit pe Nică?”. „Păi, Nică scuipa cireșele pe jos și s-a făcut zgomot de la frunzele uscate”. „Și nu l-a ajuns, dacă s-a luat după el?”. „Nu”. „De ce?”. „Fiindcă s-a împiedicat în fustă”. Doamnelor și domnilor, ceea ce, până aici, fusese o simplă încatenare logică, modulată de perspicacitate, explodează, la Kiki, în pur geniu interogativ: „Avea fustă populară?”. Somnul nocturn s-a făcut țăndări sub râsul gros al lui Abu.

Propoziții și prepoziții

În această dimineață, Abu și Kiki se îndreaptă împreună spre grădiniță. Primul este în dispoziție confesivă: „Știi de cine îmi place mie cel mai mult?”. „De mama ta (adică de Andreea, n.m.)?”. „Nu”. „Atunci de mine?”, se răsfață Bebukanul. „Exact. După tine vine mama ta”. BB se întoarce brusc, mirată: „Unde?”.

P.S. Poza este făcută în sala de sport de la grădiniță.

Puparea lui pește

Închipuiți-vă o scenă tandră, pe gustul romanelor siropoase: el vine acasă obosit după o zi de muncă, ea îl așteaptă cu masa pregătită. El și ea se sărută tandru. Idilicul tablou descris mai sus este făcut țăndări de un Bebukan necruțător: „Of, iarăși puparea lui pește...”.

P.S. În imagine, făptașa suprinsă în ipostaza de pictoriță, la grădiniță...