Eşecul unui ritual respectabil

A venit, în fine, şi cea de-a cincea aniversare a Bebukanului. Încă de dimineaţă, telefoanele încep să zbârnâie pios, cu acea deferenţă mocnită cu care se încumetă să răsune glasul muezinului în urechea abulică a unui şeic saudit. Excedată de avalanşa de urări de "la mulţi ani" cu care este asaltată din toate părţile, Kiki ascultă cu calm interpelarea moronică, "astăzi e ziua ta", şi mormăie: "Da, ştiu, ştiu".

Kiki faţă cu estetica vidului

Cu ajutorul unor bucăţi de lemn, Kiki construieşte castelul unei vrăjitoare (botezată de ea Manamonia), însă, pentru că nu mai are piese, ea pur şi simplu plasează un dreptunghi la mare distanţă de restul construcţiei şi emite următorul panseu: "Castelul vrăjitoarei Manamonia e atât de mare, încât ajunge într-o lume în care nu mai e nimic".

Roşu spre roz

Moment delicat pe strada noastră: Kiki a început să primească dictări la grădiniţă. Dat fiind însă că va merge, din toamnă, la şcoală (ce-i drept, este vorba doar de clasa pregătitoare, dar presupun că şi dumneavoastră aţi început de undeva), genitorii au găsit de cuviinţă s-o testeze şi în cadru privat. După un astfel de antrenament cu public casnic, mama îşi anunţă odrasla: "Mă duc să iau roşu". "De ce?", se miră copilul. Vine şi răspunsul lămuritor: "Greşelile se corectează cu roşu, ca să se vadă mai bine". Kiki devine, în chip miraculos, timidă: "Of, bine, dar să fie roşu deschis".

Buchet de ziua mamei

Astăzi, de ziua mamei, Kiki merge cu Abu la florărie, ca să cumpere un mare buchet de trandafiri (desigur, roz). Acasă, o trezeşte cu blândeţe pe mama, şi, acoperindu-şi faţa cu mîinile, plusează, după interminabilele aperitive de "te iubesc atât de mult, eşti cea mai frumoasă de pe planetă", cu sapienţiala: "Nu vreau să mai văd chipul lumii, vreau să văd doar chipul tău".

Hybris

În această seară, Abu se distrează teribil cu însemnările lui Sei Shonagon, aristocrata japoneză care-i eticheta drept "ciudaţi" pe oamenii simpli, deplângând ca risipă estetică strălucirea lunii în colibele acestora. Lectura îi este însă scurtcircuitată de Kiki - însetată, ea cere apă. Omul se conformează, însă, neatent ca orice bugetar, încălzeşte prea tare lichidul insipid. Ca un comisar sovietic, Kiki îl denunţă NKVD-ului matern: "Mama, uite, te rog să guşti şi tu din apa asta fierbinte, să vezi ce mi-a dat Abu să beau". Mama dă verdictul: "Ce ai făcut, Abu, nu se poate aşa ceva?!" După ce acesta adaugă, spăşit, apă rece, Kiki se simte generoasă: "Da, vezi, acum e mai bine".

Omisiuni

Kiki stă pe oliţă dimineaţa, "lecturând" o poveste. Deodată, mama observă biberonul cu lapte neatins din seara precedentă. Mergând pe firul investigaţiei, ea realizează că vinovat trebuie să fie Abu care, neatent în timpul naraţiunii prehipnice, a omis să-i dea copilului gustarea nocturnă. Ca orice bărbat laş, Abu se dezvinovăţeşte cu stângăcie: "Kiki, dar tu ce de nu mi-ai spus să-ţi dau laptele?". Copilul răspunde impasibil: "Vorbeşte cu mama, că pe mine nu mă interesează".

Read Hard

Kiki stă pe podea, lecturând, i.e. inventând fabula pe măsură ce parcurge paginile încărcate de imagini. După vreo oră, se ridică şi, mirată de faptul că a amorţit, se destăinuie: "Tataie, am o problemă. Mă doare fundul de la atâta citit!".