
Nu ştiu dacă măcar câţiva dintre dumneavoastră îşi amintesc de infamul eseu din Amaterasu, închinat muncitorului constructor. Cu destulă suficienţă intelectual-burgheză (poziţie pe care, desigur, redactorul acestor rânduri o dezaprobă ferm), mama şi Abu îşi exprimau acolo pura oroare faţă de incarnarea vulgarităţii. Mutatis mutandis, zilele acestea hectice, dedicate mutării în noua reşedinţă, au pus-o pe BB faţă în faţă cu reprezentanţi ai acestei selecte categorii sociale. Regretăm că trebuie să consemnăm aici detestabila atitudine a lui Kiki, care, pe linia impusă de genitori, a întrebat cu dezgust: "De ce miros aşa?".