Sfârşit de blog

Din acest moment, blogul lui Kiki, scris la persoana a III-a, ia o pauză indefinită. Scribul are și el dreptul la o vacanță. Dacă mai vreți, faceți-vă și voi un blog, dacă nu mai vreți, fiți mulțumiți că s-a încheiat în acest punct. Kiki şi-a început un nou blog, redactat, de data aceasta, la persoana I: http://kikinuchi.blogspot.ro/.

Telefonul roșu

Deși nu este decât sfârșitul lui noiembrie, Kiki începe să-şi bată la cap genitorii în privința listei de cadouri pentru Moș Crăciun. Sătul de atâtea cereri (nu am atins încă stadiul ultim al marxismului - de la fiecare după posibilități, fiecăruia după nevoi), Abu îi telefonează Moșului. După ce-i lecturează tacticos lista Bebukanului, omul închide telefonul și-și chestionează odrasla: „Ești mulțumită acum?”. BB pare sceptică: „De unde știu eu că n-ai vorbit cu tataie Bastu? Sau cu tataie Vasile?”.

Marginalia la zodiac

Kiki este în mașină cu Abu, revenind de la bunici. Pe parcursul acestei scurte călătorii, are loc următorul dialog: „Eu sunt născută în zodia Berbecului”. „Știu”, zice genitorul, care nu adaugă detaliul că el nu crede nici în horoscop, nici în zodii. BB nu pare satisfăcută de lapidaritatea enunțului patern, așa că reia asaltul: „Tu în ce zodie ești?”. „Eu sunt Balanță”. „Ce-i aia?”. „Un fel de cântar”. „Ha-ha-ha. Dar mamaie Rodica?”. „Ea s-a născut în aceeași zodie cu tataie Bastu”. „Care?”. „Fecioară”, mormăie Abu, cu presimțiri sumbre în suflet. Inevitabil, își face loc întrebarea: „Ce-i aia?”. „E mai greu de explicat... O fată necăsătorită”, furnizează genitorul o definiție aseptică și care a încetat să se plieze asupra realității încă din Evul Mediu. „Ha-ha-ha”, izbucnește Bebukanul. „Ce prostie! Mamaie Rodica e căsătorită cu tataie Vasile, iar tataie Bastu nici măcar nu-i femeie”.

Ce e omul?

 Astăzi, de ziua lui Abu (şi fără nici o legătură cu aceasta), genitorii o întreabă pe Kiki ce crede ea că este omul. "Un pârţ uriaş", vine răspunsul prompt.

De eşti tu aceea...

Vorbind cu Bebukanul la telefon, mama se gândeşte să-i joace o festă: îşi schimbă vocea şi o cere pe Kiki la telefon. Bebukanul răspunde: "Nu pot s-o chem pe Kiki, pentru că ea este deja aici. Eu sunt Kiki".

Meditaţie bebukanică

Kiki meditează în termeni dezarmant de maturi: "Să fii deştept nu înseamnă să ştii multe lucruri, înseamnă să ai grijă de tine". Mirată de panseu, mama o întreabă: "De unde ştii asta?". "Mi-am dat eu seama," vine răspunsul.

Zen casnic

Kiki, mama şi Abu sunt în vizită la bunici. În vreme ce adulţii dezbat probleme presante, Kiki vâjâie cu o rachetă de badminton. Exasperată de conversaţia animată, ea explodează: "Mai tăceţi din gură, că vreau să aud aerul".

Despre oameni răi, invidioşi pe cei mai frumoşi decât ei II

Confruntată cu absurdul crimei descrise în postarea anterioară, Kiki meditează un timp, apoi încearcă o proiecţie consolatoare: "Dar asta s-a întâmplat mai demult, nu-i aşa? Acum a trecut, nu?".

*fragment din lucrarea Lilith la Marea Roşie de Anselm Kiefer.

Despre oameni răi, invidioşi pe cei mai frumoşi decât ei

Plecaţi pentru o lună la cercetare în Germania, Mama şi Abu o iau pe Kiki la Berlin pentru o săptămână, în ceea ce se dovedeşte a fi prima ei ieşire din ţară. Pe trotuarul din faţa imobilului din Charlottenburg în care locuiesc, se găsesc cinci plăcuţe (Stolpersteine), montate în piatră, în memoria unei familii de evrei deportate şi gazate de nazişti la Auschwitz. Kiki, fireşte, cu acea curiozitate tipic infantilă, se interesează de detalii. Ce pot să-i explice genitorii? Nişte oameni răi i-au omorât în timpul unui război. Şi acum vine întrebarea sfâşietoare, singura, de altfel, care poate sugera dimensiunile inumane ale faptei: "I-au omorât pentru că erau mai frumoşi decât ei?".

Nevoia de frumos

Înainte de o plimbare vesperală, Kiki face un compliment ca la carte: „Vai, buni, cât ești de frumoasă, ca o prințesă”. I se pare că, totuși, ceva nu este în regulă, așa că retractează parțial: „Nu, ești prea bătrână ca să fii prințesă... Ești frumoasă ca o regină”.

Lupta cu sudoarea

Spiller îi dă lui Arrietty o zmeură, fiindcă-i place de dânsa (ambele sunt personaje din desenul animat japonez Arrietty). Kiki o întreabă pe mama: „Tu ce crezi că aş vrea eu, în locul ei?”. „O piersică”, se aventurează mama, gândind că mărimea contează. „Nu. Aş vrea bijuterii, diamante, rochii...”. „Dacă vrei să-ţi aducă toate lucrurile astea, tu ce-i dai în schimb?”. „Păi, eu o să-i dau un deodorant, că, la cât de mult aleargă prin pădure, transpiră şi miroase urât”.

Exhibiţionism angelic

Kiki, chinuită de inspiraţie picturală, îşi alege subiectul desenului din această seară: "O să fac nişte îngeri în puţa goală în faţa publicului". Ea nu omite detaliul semnificativ: "Îngerii sunt orbi, oamenii din sală sunt şi ei orbi". Copilul pare a găzdui doi kilometri de creativitate postmodernă, de vreme ce nu ia în seamă convenţia potrivit căreia indivizii înaripaţi sunt asexuaţi.

Înduioşător

Înaintea plecării din Bulgaria, cu ultima jumătate de leva, Abu a cumpărat un termometru în formă de chitară. Gândindu-se că-i va plăcea lui Kiki, el i-l dă copilului în această dimineaţă. După o scurtă sesiune ludică, în care imită o jam session, BB nu e atentă şi calcă pe obiect, zdrobindu-l. Mama nu se poate abţine: "Fir-ar să fie, nu poţi să faci nimic...". "Cu copilul ăsta", completează, cu spăşită solicitudine, Kiki.

De unde au aflat mantrele despre Kiki?

Într-o conversaţie de astăzi, Kiki strecoară următoarea propoziţie: "Eu sunt aceasta". Abu nu se poate abţine: "Tat tvam asi". "Ce înseamnă?", i se aprind copilului ochii de curiozitate. Cum nu putea să-i spună că tată-său tocmai rostise marele enunţ din Chandogya-Upanishad, mama a ales o soluţie de compromis: "E o mantra". "Ce-i aia?". "E o formulă magică, pe care trebuie s-o repeţi". Kiki cade pe gânduri: "Adică eu sunt aceasta... Dar nu înţeleg ce legătură am eu cu mantra asta".

Ţării cât mai mult romantism

Kiki a descoperit un un film de desene animate realizat de Hayao Miyazaki, numit Mononoke hime (pre limba noastră, Prinţesa Mononoke). Entuziasmată de personajul masculin, ea exclamă: "Îmi place atât de mult de Ashitaka, încât vreau să fiu romantică".

Conte aux escargots

Kiki ascultă, ca în fiecare seară, o poveste. Mama îi narează o istorioară fantastică (cei mai cultivaţi dintre dumneavoastră vor identifica relee intertextuale ancorate în proza lui Lewis Carroll), în care ea însăşi, copil fiind, găseşte un melc prin cochilia căruia alunecă într-o lume populată de zâne, de spiriduşi şi, în general, de paraziţi cărora nici prin gând nu le trece sa-şi plătească impozitele. Kiki manifestă un viu interes pentru peripeţiile materne, pe care le încununează cu o nedumerire: "Mama, dar cum ai găsit tu melcul ăla vrăjit, că eu, în grădină, dau numai peste melci normali?".

Eşecul unui ritual respectabil

A venit, în fine, şi cea de-a cincea aniversare a Bebukanului. Încă de dimineaţă, telefoanele încep să zbârnâie pios, cu acea deferenţă mocnită cu care se încumetă să răsune glasul muezinului în urechea abulică a unui şeic saudit. Excedată de avalanşa de urări de "la mulţi ani" cu care este asaltată din toate părţile, Kiki ascultă cu calm interpelarea moronică, "astăzi e ziua ta", şi mormăie: "Da, ştiu, ştiu".

Kiki faţă cu estetica vidului

Cu ajutorul unor bucăţi de lemn, Kiki construieşte castelul unei vrăjitoare (botezată de ea Manamonia), însă, pentru că nu mai are piese, ea pur şi simplu plasează un dreptunghi la mare distanţă de restul construcţiei şi emite următorul panseu: "Castelul vrăjitoarei Manamonia e atât de mare, încât ajunge într-o lume în care nu mai e nimic".

Roşu spre roz

Moment delicat pe strada noastră: Kiki a început să primească dictări la grădiniţă. Dat fiind însă că va merge, din toamnă, la şcoală (ce-i drept, este vorba doar de clasa pregătitoare, dar presupun că şi dumneavoastră aţi început de undeva), genitorii au găsit de cuviinţă s-o testeze şi în cadru privat. După un astfel de antrenament cu public casnic, mama îşi anunţă odrasla: "Mă duc să iau roşu". "De ce?", se miră copilul. Vine şi răspunsul lămuritor: "Greşelile se corectează cu roşu, ca să se vadă mai bine". Kiki devine, în chip miraculos, timidă: "Of, bine, dar să fie roşu deschis".

Buchet de ziua mamei

Astăzi, de ziua mamei, Kiki merge cu Abu la florărie, ca să cumpere un mare buchet de trandafiri (desigur, roz). Acasă, o trezeşte cu blândeţe pe mama, şi, acoperindu-şi faţa cu mîinile, plusează, după interminabilele aperitive de "te iubesc atât de mult, eşti cea mai frumoasă de pe planetă", cu sapienţiala: "Nu vreau să mai văd chipul lumii, vreau să văd doar chipul tău".

Hybris

În această seară, Abu se distrează teribil cu însemnările lui Sei Shonagon, aristocrata japoneză care-i eticheta drept "ciudaţi" pe oamenii simpli, deplângând ca risipă estetică strălucirea lunii în colibele acestora. Lectura îi este însă scurtcircuitată de Kiki - însetată, ea cere apă. Omul se conformează, însă, neatent ca orice bugetar, încălzeşte prea tare lichidul insipid. Ca un comisar sovietic, Kiki îl denunţă NKVD-ului matern: "Mama, uite, te rog să guşti şi tu din apa asta fierbinte, să vezi ce mi-a dat Abu să beau". Mama dă verdictul: "Ce ai făcut, Abu, nu se poate aşa ceva?!" După ce acesta adaugă, spăşit, apă rece, Kiki se simte generoasă: "Da, vezi, acum e mai bine".

Omisiuni

Kiki stă pe oliţă dimineaţa, "lecturând" o poveste. Deodată, mama observă biberonul cu lapte neatins din seara precedentă. Mergând pe firul investigaţiei, ea realizează că vinovat trebuie să fie Abu care, neatent în timpul naraţiunii prehipnice, a omis să-i dea copilului gustarea nocturnă. Ca orice bărbat laş, Abu se dezvinovăţeşte cu stângăcie: "Kiki, dar tu ce de nu mi-ai spus să-ţi dau laptele?". Copilul răspunde impasibil: "Vorbeşte cu mama, că pe mine nu mă interesează".

Read Hard

Kiki stă pe podea, lecturând, i.e. inventând fabula pe măsură ce parcurge paginile încărcate de imagini. După vreo oră, se ridică şi, mirată de faptul că a amorţit, se destăinuie: "Tataie, am o problemă. Mă doare fundul de la atâta citit!".

Bucătari şi cuci

Ca să nu rămâie mai prejos faţă de grădiniţa anglofonă, mama face exerciţii de germană cu Kiki. În cartea dichisit colorată, apare un cuvânt nou: "ce înseamnă Kuckuck?". "Nu ştiu", vine răspunsul sincer. "Înseamnă cuc. Ce-i aia cuc?". Bietul copil, derutat: "Bucătar...".

N.B. (pentru non-anglofoni) De la grădiniţă, Kiki ştie că, în engleză, "bucătar" se spune "cook", pronunţat (aproximativ) [kuk].

Chibiţărie

Un pasionant scenariu agonal îi opune pe Abu şi pe mama. Miza? Cine s-o adoarmă pe Kiki în seara respectivă, narându-i o poveste. În cea mai bună tradiţie a genitorilor denaturaţi, fiecare încearcă să paseze responsabilitatea în curtea celuilalt. "O culci tu, că eu am fost plecat toată ziua!", tună, stentorian, Abu. "E rândul tău!", protestează pârâta. "Te rog, sunt obosit...", clamează din nou părintele "extenuat". Kiki, a cărei opţiune maternă nu mai trebuie subliniată, chibiţează de pe margine, bătând din palme: "Aşa, Abu, ţine-o tot aşa, ţine-o tot aşa!".