Faza anului

Probabil că filmuleţul de mai jos reprezintă faza anului: vă invit să râdeţi fără jenă de Kiki, care, de altfel, neconsolată de nici unul dintre genitori, ajunge să-şi spună, cu tandreţe, "BB". Ce inimă de piatră a avut operatorul, care a continuat să filmeze în pofida a orice?

(În definitiv, încercaţi să răspundeţi dumneavoastră la întrebările Bebukanului, dacă vă credeţi aşa de tari.)

N.B. Pentru o vizionare optimă, dublu click pe imagine.

Introducere în pranayama

BB a răcit pe final de sezon şi a primit o suspendare de trei etape. Înfofolită, înainte de a intra în maşină, se milogeşte de mama. Are loc următorul schimb de replici abisal: "Nu-mi mai pune fularul peste gură...". "Vrei să te îmbolnăveşti şi mai tare?". "Dar promit să nu vorbesc". "Nu contează, o să respiri aer rece". "Promit să nu respir".

În aşteptarea Ăluia: strategii de asalt

Mâine, a aflat BB, apare Ăla. Momentul nu mai poate fi amânat, prin urmare, trebuie acţionat conform unui solid principiu de luptă corp la corp (nu degeaba Luci, unchiul Bebukanului, şi-a luat recent centura neagră la karate: respect, şefule). Rugată să repete poezia, Kiki refuză demn şi formulează următorul plan de atac: "Îi iau jucăriile, îi dau un şut şi-l arunc pe geam".

În aşteptarea Ăluia: o lecţie de poezie

Ăla (ştiţi deja la cine se referă această formă populară a pronumelui demonstrativ de depărtare) trebuie să pice săptămâna viitoare. (Genitorii profită de ocazie pentru a-şi face publică disperarea: au nevoie urgentă de o persoană binevoitoare, aptă de a intra în pielea unui Moş în seara de Ajun.) În seara aceasta, mergând, filosofic, unul lângă celălalt prin zăpada proaspăt aşternută, Abu îşi chestionează, îngrijorat, Bebukanul: "Ai învăţat vreo poezie, ca să primeşti cadou?". "Da", vine răspunsul hotărât. "Ascult", insistă cel care a prezentat, în clasa a IX-a, concursul de Miss în Elena Cuza. La care Kiki are priceperea de a formula următorul haiku (în locul structurii "clasice" 5-7-5, ea brevetează modelul 3-3-5; dar acestea sunt vanităţi lirice): "Câine rău,/nu muşca./Tralalalala...". Cei mai alfabetizaţi dintre dumneavoastră cunosc, desigur, faimoasa terţină a lui Basho: "Lacul bătrân.../Ţuşti, plici: o broască./Sunetul liniştii". Observaţi, vă rog, modul în care BB sesizează, pe urmele maestrului japonez, frontierele limbajului: de aceea, dorind să verbalizeze cumva inexprimabilul esenţei sentimentale, ea face apel la onomatopee.

Sapere aude!

În faţa blocului genitorilor, a apărut de câteva zile un Moş Crăciun în mărime naturală, care cântă şi dansează (ce-i drept, unduieşte într-un mod cam faggoty pentru gusturile românilor, dar situaţia trebuie acceptată ca atare). Ei bine, pe cât de brusc şi-a făcut apariţia, pe atât de brusc a dispărut. În această seară, luând cunoştinţă de absenţa bărbosului, mama îi arată lui Kiki locul gol, adăugând, într-un puseu clişeizant care nu-i face cinste, că Moşul şi-a luat tălpăşiţa la Polul Nord, în căutare de cadouri. BB, cu acea privire sceptică a lui David Hume de care se îndrăgostesc toate persoanele raţionale, formulează întrebarea care sfâşie, fără milă, vălul credinţei: "Dar cum putea să plece de pe bara aia, că doar era de jucărie?".

Ultima victoriană

Vă mai amintiţi de curajosul sfat nupţial pe care orice matroană victoriană se simţea datoare să-l ofere sfioasei sale fiice în noaptea nunţii: "close your eyes and think of England" (N.B. Anglia este o ţară mică şi ploioasă, colonizată de indieni şi de pakistanezi)? Ei bine, suntem în măsură să vă prezentăm cel din urmă exponent al acestui respectabil mod de viaţă: BB, care nu lasă o venerabilă instituţie să-şi dea duhul în linişte. Astfel, Kiki vrea să se uite din nou la desenul animat cu Zăpada, precizând că "prinţii trebuie să salveze prinţesele; ce s-ar face ei fără soţii?". După aceea, îşi propune să găsească un filmuleţ "cu Mickey şi cu soţia lui". Precum observaţi, relaţiile dintre un mascul şi o femelă nu se pot termina decât în faţa altarului.

Moş Nicolae sau generozitatea necondiţionată

Deşi e departe de mine gândul că BB e genială (John Stuart, fiul lui James Mill, învăţa elina la trei ani), pot să vă mărturisesc, lucid, că ea depăşeşte normalitatea, dacă prin normalitate înţelegem previzibilul unei replici sau predictabilul unui raţionament. Luna aceasta, îşi fac apariţia doi moşi, care, prin natura lor, incarnează două tipuri de generozitate: una fiind necondiţionată, iar cealaltă - condiţionată. Concret, dacă Moş Nicolae aduce daruri în deplină discreţie, plasându-le în încălţăminte, fără ştirea proprietarului acesteia, Moş Crăciun este o râmă cu un comportament care aminteşte de trucurile pedofililor: dă bomboane numai dacă i se spun poezii. Bebukanul a intuit foarte bine această distincţie pe care eu o enunţ cu obişnuita şi inutila pompă academică, mărturisindu-i mamei că nu vrea ca "ăla" să-i aducă vreun cadou (observaţi, vă rog, şi ritualica evitare a pronunţării numelui adversarului). Evident, Kiki s-a arătat mult mai deschisă faţă de cadoul oferit de vizitatorul din 6 decembrie, precizând şi ce anume şi-ar dori din partea lui: "Un ţăran, care să ne sape pământul la moşie". Proletari din toate ţările, uniţi-vă: de ce naiba au mai creat Troţki Armata Roşie şi Dzerjinski CEKA?

Cronointerogaţii

Ca într-o ridicolă poezie eminesciană, azi au avut loc meditaţii intense pe tema zilei de mâine.
BB (o scânteie de speranţă că timpul poate fi abolit sau măcar modificat ad libitum): "Acum e mâine?"
Mama (pragmatică, dură): "Nu, acum e azi".
BB (resemnată): "Of, iarăşi e azi"...
Mama s-a dus repede cu pâra la Abu şi i-a povestit tot dialogul. În timp ce omul se scutura de râs, s-a auzit vocea lui Kiki: "S-a distrat Abu?".

Vrăjitoarea

De aproape o lună, mama se chinuieşte zadarnic s-o convingă pe BB să se uite la un anime al lui Hayao Miyazaki, Kiki's Delivery Service (personal, detest anime-urile şi urăsc, în general, desenele animate, aşa că nu mă întrebaţi cât de bun e). În fiecare seară, opţiunea lui Kiki se îndreaptă spre Adormita. La un moment dat însă, mama îşi surprinde copila cu garda lăsată, aşa că îi pune, în fine, anime-ul. Minune! Bebukanul se îndrăgosteşte de micuţa niponă, astfel că decide să-şi imite noul idol şi să se facă, la rându-i, vrăjitoare.
Kiki (Wille zur Macht): "Vreau şi eu să zbor pe mătură!"
Mama (prăfuita logică a bunului-simţ): "Nu poţi, că tu nu eşti vrăjitoare".
Kiki (argumentul onomastic, parte din gândirea magică): "Dar de ce, că şi eu sunt Kiki?"
Mama (resemnatul argument al esenţei ontice): "Eşti Kiki, dar nu eşti vrăjitoare. Vrăjitoare te naşti, nu te faci".
Kiki (pledând cu disperare şi respingând orice sistem): "Dar m-am născut şi eu puţin..."

Chelario

La solicitarea unui public din ce în ce mai larg şi mai nerăbdător, se reiau postările pe cocoban. Aşadar, pentru încălzire: vă mai amintiţi celebrul joc "mima"? Vrând s-o iniţieze în tainele dibăciei histrionice, o bună prietenă îi înfăţişa lui BB pe muteşte ceea ce credea ea că e profesorul tipic: cu ochelari, cu o mină severă, cu cartea în mână... Kiki, plictisită: "Ăsta e Abu"...

La Teatru. Spovedania lui Abu

De la un titlu tupeist precum cel de mai sus, care-şi permite să dea cu tifla unui respectabil roman dostoievskian, vă aşteptaţi, probabil, la foarte mult. El nu ascunde însă decât o banală confesiune paternă: duminică, pe la trei ceasuri despre amiază, Abu a fost cantonat cu Bebukanul în marginea târgului improvizat pe esplanada Naţionalului. Dotări de bază: BB - acadea în mâna stângă, turtă dulce în mâna dreapta, obiecte care-i sfâşie capacitatea decizională în maniera unui patruped buridanian, Abu - plictis pretins intelectual, în fapt, un simplu dezinteres abulic, prilejuit de o masă neîngurgitată în tempo ideal. La un moment dat, Kiki îşi desenează tatuaje bizare pe faţă cu ajutorul dulciurilor; pe obraji, în jurul gurii, pe bărbie, chiar şi pe frunte, sucurile acestora se amestecă în structuri cromatice fauviste, prilejuindu-i panseuri adânci: "Abu, cred că m-am murdărit puţin".

Crizanteme

Pe 18 octombrie, ca în fiecare an, a fost ziua lui Abu. Din păcate, lenea genitorilor a făcut imposibilă sincronizarea dintre postare şi eveniment, aşa că naratorul este constrâns să vă prezinte o ştire de ultimă oră. În această seară, mama, în pasă simbolistă, îi sugerează lui Kiki să picteze un buchet de crizanteme (cf. supra). BB are însă o idee mult mai bună: "Ba nu, un pipi şi un caca". Inutil să adaug aici că întreaga scenă este complicată de intervenţia lui Abu, care sugerează să se deseneze doi pipi şi doi caca, în caz că una dintre dejecţii nu e pusă în lumină aşa cum se cuvine.

Forţa destinului

Naratorul s-a abţinut să mai posteze pe blog un timp pentru că Bebukanul a fost bolnav: febră, amigdalită, mă rog, nu vă mai încarc memoria cu toate detaliile. După ce microbii au forţat-o să stea pe tuşă atâta vreme, ea caută să se răzbune. Astăzi, la buni, BB sare încontinuu. Rugată, cu acea prudenţă lăudabilă de care numai bunicii se fac vinovaţi, să înceteze, ca nu cumva să transpire, Kiki replică prompt: "Ăsta e destinul meu, să sar".

Metamorfoza

Scenă matinală, cu mama în pat, cu BB pe oliţă şi cu Abu promenându-se prin casă, fără vreun scop aparent, şi bodogănind într-o limbă străină. Kiki vrea să aibă linişte deplină în timpul celei mai importante activităţi diurne, aşa că nu tolerează nici o abatere disciplinară: "Abu, taci din gură, că te tai în două. Te fac cocoş şi te mănânc". Trecând peste juxtapunerea a două elemente, sper încă, opuse: figura paternă şi o banală galinacee, este suprinzătoare metamorfoza lui Abu: dintr-un individ lung şi nesuferit, el se preschimbă, în ochii copilului, într-un delicios fel de mâncare.

Soarta oricărei poezii

este să se transforme, ineluctabil, în proză. Urmăriţi, vă rog, modul fascinant în care o sextină infantilă, sugrumată, inestetic, de metrică, se eliberează, proporţional cu augmentarea suspansului, de chingile rimei. The way of all verse...





P.S. Pentru puţinii aleşi care nu au cunoscut zbuciumul recitării în copilărie, iată şi versurile poeziei "Un pitic":
Un pitic atât de mic (pentru detalii figurative, se folosesc palmele)
Făcea baie într-un ibric.
Pe săpun a lunecat
Si piticul s-a înecat.
Vai, vai, ce păcat!
Că piticul s-a înecat! (se pun palmele pe obraji, iar ansamblul proaspăt constituit se balansează).

Snow White Revisited

Mai vechile dileme legate de Zăpadă revin în sezonul estival. Aseară, când naraţiunea maternă ajunge la partea în care baba, urmărită de pitici, se împiedică şi cade în prăpastie, Bebukanul întreabă pe tonul firesc, postbergsonian cu care abordăm slapstick comedies astăzi: "Şi au râs piticii?". Un alt fragment care i-a concentrat atenţia lui Kiki a fost acela din final, în care prinţul o pupă pe Zăpada: "De ce nu i-a pupat pe pitici în loc?"

Demonul feminismului loveşte din nou

Tocmai când gândeam că s-au mai liniştit apele şi că afectele Bebukanului încep să se canalizeze, firesc, de-a lungul albiei falocratice deja consacrate în sudul glorios al Europei, daimon-ul opoziţiei a izbit din plin, ca să parafrazez o expresie utilizată de Heidegger într-o scrisoare către drăguţa lui, Hannah Arendt. Aseară, înainte de culcare, Abu n-are de lucru şi o întreabă pe Kiki: "Cum e tataie Vasile?". "Prostănac", vine răspunsul. După momentul iniţial de haz euforic, bisturiul îndoielii începe să sfredelească mintea genitorului, care continuă: "Dar tataie Bastu?". "Prostănac". În fine, otrava autoscopiei trebuie înghiţită: "Dar Abu?". "Prostănac", scandează Pythia. Imediat, devine clar că, în ochii lui BB, mama, Buni şi mamaie Rodica sunt "fine", motiv pentru care, adaugă ea, "îmi place de ele".

De-a strănutatul degeaba

M-am uitat, (ca) din întâmplare, pe blog, pentru a descoperi că nu s-a mai postat nimic de aproape o lună. Scuza ar fi că e vară, că genitorii sunt ocupaţi cu mutatul, cu scrisul şi cu alte mărunţişuri, fără îndoială, plictisitoare pentru dumneavoastră, dar relativ importante pentru ei. Oricum, în tot acest timp, Bebukanul n-a stat de pomană. Zilele trecute, tataie Vasile strănută, doar ca să realizeze că BB tace, impasibilă. La observaţia lui, cum că, faţă cu un strănut, interlocutorul trebuie să replice "noroc", Kiki întreabă scurt: "De ce?". Bunicul insistă: "Aşa se obişnuieşte în situaţia asta". Clara concluzionează: "Păi, dacă n-am spus nimic înseamnă că ai strănutat degeaba".

Parfumul

Nu ştiu dacă măcar câţiva dintre dumneavoastră îşi amintesc de infamul eseu din Amaterasu, închinat muncitorului constructor. Cu destulă suficienţă intelectual-burgheză (poziţie pe care, desigur, redactorul acestor rânduri o dezaprobă ferm), mama şi Abu îşi exprimau acolo pura oroare faţă de incarnarea vulgarităţii. Mutatis mutandis, zilele acestea hectice, dedicate mutării în noua reşedinţă, au pus-o pe BB faţă în faţă cu reprezentanţi ai acestei selecte categorii sociale. Regretăm că trebuie să consemnăm aici detestabila atitudine a lui Kiki, care, pe linia impusă de genitori, a întrebat cu dezgust: "De ce miros aşa?".

Einstürzende Neubauten

Astăzi, în jurul prânzului, Abu o surprinde pe Kiki în plină activitate arhitectonică. Deodată, sfidând fragilul echilibru infantil, cuburile multicolore se prăbuşesc, iar BB oftează filosofic: "Eh, castelul ăsta e un dezastru".

Freud în Gulag

Vă cer scuze, dar nu mă pot abţine să divaghez de la tema acestui blog, pentru a vă povesti cutremurătoarea experienţă trăită de Abu astăzi. Poate că mulţi dintre dumneavoastră sunt deja familiarizaţi cu profesia universitară a genitorilor. Ei bine, cum este sfârşitul anului, doftorul nostru trebuie să-şi facă datoria de profesor şi să citească licenţele, parţial inane, parţial plagiate, ale studenţilor de la Litere. Zis şi făcut. Două studente cu chipuri şi apucături suspecte îi aduc teze care lui Abu îi miros a furt intelectual. Pentru a verifica dacă respectivele ştiu ce anume au scris în lucrări, doftorul nostru le supune unui exerciţiu de tip multiple choice. Concret, în primul caz, descoperind o referinţă la Gulag, Abu întreabă ce desemnează termenul respectiv: 1. staţiune balneară din Crimeea; 2. administraţia lagărelor de muncă silnică din U.R.S.S.; 3. tip de conducere militară din Manciuria. Halucinant, răspunsul primit a fost 1. În ultimul caz, dând peste numele lui Freud, doftorul nostru oferă următoarele variante: 1. actor austriac de la 1900; 2. filosof francez din secolul al XVII-lea; 3. fondatorul psihanalizei. Încă mai halucinant, opţiunea preferată a fost 2. Nu mai are rost să menţionez chicotelile cretine care au însoţit fiecare replică. Kiki ne demonstrează că, în asemenea cazuri, putem adopta o singură măsură.

Natura operei de artă

Ca orice artist proiectat de eşapamentul expresionismului abstract, Kiki este fidelă principiilor non-figurative ale unor Pollock sau de Kooning. Astfel, aşezată la masa de lucru, ea colorează cu febrilitate ceva în roşu şi verde. Mama ei, tributară unui model de reprezentare mimetic, consumat încă din romantism, o întreabă: "Faci un câmp cu maci?". BB nu-şi poate stăpâni dispreţul estetic: "Nu, un pantof, bineînţeles".

Despre prostie

Poveştile sunt, în general, străbătute de fiori falocratici: aproape toate personajele care comit imbecilităţi flagrante sunt prinţese, ţărănci, frumoase, urâte, înalte, scunde, brunete, blonde, având în comun însă un lucru indelebil - genul feminin. Bărbaţii din basme comit greşeli fie din slabă inspiraţie, fie din slabă informare, pe când damele devin, invariabil şi inevitabil, victimele unei needulcorate prostii. Prizoniera unui astfel de mod de gândire antifeminist este şi BB. Auzind că Albă-ca-Zăpada este consiliată de pitici (obervaţi, din nou, că recipientele sacrei înţelepciuni pot lua până şi chipul celor mai puţin ofertante personaje, piticii, atâta vreme cât este vorba despre masculi) să nu deschidă, în absenţa lor, nimănui uşa, Kiki anticipează urmarea. Desigur, fecioara silvană renunţă la orice precauţie şi cade cu graţie în capcana întinsă de vrăjitoare. Bebukanul cade pe gânduri: "Zăpada era cam prostucă".

Acta est fabula

Atât mama, cât şi Abu au fost nişte performeri ridicoli. În copilărie, amândoi recitau tâmpenii: una cu voluptatea empatiei (la Toma Alimoş, de pildă, se vărsau lacrimi mai abitir decât la un show Verona Feldbusch), celălalt cu penibilul inadecvării (omul râdea când nu trebuie, aspect care, graţie unei societăţi care nu înţelege nici măcar incongruenţele actanţiale, l-a propulsat rapid în galeria detaşaţilor inaccesibili). Bebukanul însă are demnitatea de a respinge teza potrivit căreia (Shakespeare dixit) lumea este o scenă gigantică, pe care fiecare este chemat să-şi joace rolul. Kiki, se pare, a luat în serios titlul piesei din care mi-am permis să parafrazez replica lui Jaques, As You Like It, şi a preferat să fie maşinistă, plasatoare, costumieră, în fine, orice altceva, numai actriţă nu. Doar aşa se poate explica mirarea care se întipăreşte pe faţa lui BB atunci când ea aude, din partea genitorilor, solicitări dintre cele mai prosteşti: "Recită, te rog, Mioriţa". Noi însă, cei mulţi, trebuie să ne asumăm cu umilinţă statutul care ne-a consacrat: eu voi continua să însăilez propoziţii lipsite de umor, iar dumneavoastră veţi continua să vă prefaceţi amuzaţi.

Sura Scalpărilor

Din Craiova şi este cu o grămadă de semne.

Gospodinele cu batic verde din ţara noastră declanşează jihad-ul împotriva clasei politice: principalele posturi de televiziune (OTV, Etno, Taraf) vor transmite, live, scalpări, în stil Aldo the Apache, ale mai multor miniştri. Din fericire, atât preşedintele, cât şi premierul (nu există litere suficient de mici pentru a le transcrie numele) sunt deja scalpaţi - urmează să expire at their own pace. Geronimo!

Documentul secret

Pentru că nu v-am prea dat şansa de a vă scoate şerveţelul şi de a vă şterge, discret, o lacrimă ce vă strică machiajul (doamnelor, domnişoarelor şi travestiţilor) sau de-a dreptul blazonul (domnilor), m-am gândit că a venit vremea să v-o prezint pe BB într-o ipostază de taină tandră. Instantaneul o înregistrează pe Kiki la apogeul uimirii în faţa unui text despre care numai Abu v-ar putea furniza detalii (iar el, ca orice bărbat, fie a uitat cu adevărat despre ce era vorba, fie se preface admirabil că a uitat). Aşadar, liber la batiste!

Gura mare!

Filmele de groază pierd enorm prin aceea că nimeni nu s-a gândit să le doteze cu nişte copii-vampiri. Există o grămadă plicticos-ridicolă de bărbaţi-vampiri, mai există o grămăjoară deloc neglijabilă şi lejer mai frecventabilă de femei-vampiri, dar infantilul n-a fost niciodată asociat cu hipertrofierea caninilor. Vă prezentăm un cadru dintr-o peliculă în curs de turnare, intitulată, graţie unei piruete sinecdotice, Caninuţa Roşie.

Oglindă, oglinjoară, cine-i cea mai animală din ţară?

Obiceiul lui Abu este să joace mingea cu BB prin casă, în acompaniamentul unor strigăte de victorie, menite să-i ruşineze pe Dina şi pe Gângioveanu. Cum orice partidă respectabilă cere, totuşi, o conversaţie pe măsură, Kiki este întrebată: "Care-i animalul tău preferat?". Bebukanul se gândeşte preţ de o clipă şi răspunde, arătând spre păpuşa proaspăt călcată în picioare: "Asta, păpuşa animală".

Le précieux ridicule

În deja lunga sa carieră a inutilităţii intelectuale, lui Abu i s-au ataşat multiple etichete, de unele dintre acestea ataşându-se el însuşi (dacă-mi treceţi cu vederea stupidul şi facilul joc de cuvinte). Nici una nu se compară însă cu epitetul lansat de BB: "Abu, eşti ridicol".

Altfel despre criză

Cei care nu au copii nu vor să ştie cum se comportă o progenitură cu nasul înfundat la miezul nopţii. La ora 12 fix, Bebukanul îşi alarmează genitorii prin accese de plâns, greu potolite de mângâierile mamei în concertul admonestărilor moronice ale lui Abu. Efectul imediat: sugarul vecinilor de jos s-a trezit, speriat, din somn şi n-a mai vrut să adoarmă. A doua zi, la telefon, Kiki îi rezumă lui tataie Vasile scena: "Mama dormea, BB a făcut o criză şi l-a sculat pe bebeluşul din cărucior".

Jocuri

Ca orice copil crescut spre zenitul perioadei comuniste (degringolada din 1989 a survenit în timpul gimnaziului), Abu are nostalgii ludice. Pe lângă instructivele jocuri de echipă (Castel, Raţele şi vânătorii, Ţările, Vampirii, WC), el cultiva, cu pricepere inconstantă, jocuri individuale (Pişcariciul, Praştia, Trasul cu tuburi Bergman, aka Tubermane). Cel mai tare joc era însă Nu te supăra, frate. Aşa se face că, descoperindu-l într-un supermarket, genitorul nu ezită să-l cumpere, fie şi numai pentru a-şi converti Bebukanul la aruncatul de zaruri. BB se dovedeşte însă mai interesată de răsturnarea pionilor decât de mutarea lor.

Im Westen nichts Neues

Una dintre cele mai grele bătălii de pe frontul de vest (să admitem, din raţiuni de geometrie a corespondenţelor, că dormitorul lui BB este orientat în această direcţie) se consumă la golirea băşicii udului, pentru a-l cita pe maestrul Rabelais. Concret, Bebukanul refuză să se aşeze pe oliţă înainte de culcare. Abu, în criză de idei şi într-o criză mai mare de timp, recurge la un argument cretin: "Kiki, dacă faci pipi, te culci cu mama, dacă nu, cu Abu". BB, mânată de impulsul devastator al încăpăţânării cu care zodia a înzestrat-o cu generozitate, alege a treia posibilitate: "Mă culc cu cărţile".

Reificarea spaimei

Deşi are o pasiune lăudabilă pentru curăţenie, BB a dezvoltat o fobie stranie: nu suportă proximitatea maşinilor de gunoi. Aflată în maşina lui Abu, pe bancheta din spate, ea observă cum camionul firmei de salubritate se apropie ameninţător de ea şi se pune pe plâns: "Abu, vine peste noi, mi-e frică". Kiki nu se linişteşte decât în momentul în care vehiculul se îndepărtează de tomberoane. Efectul psihologic este atât de puternic, încât chiar şi acasă, la adăpost deci de orice pericol, ea îşi conjură genitorii să nu mai permită accesul gunoierilor în zonă. Dacă vă mai amintiţi replica pe care i-o oferă O'Brien lui Winston în 1984, cum că faimoasa cameră 101 ascunde pur şi simplu cel mai îngrozitor lucru pentru fiecare individ în parte, nu vă va fi greu să inferaţi ce ar găsi Bebukanul după uşă...

Vinovatul: ecouri

Alimentată de vâlva tabloidă, ruperea celor două lalele a ajuns să fie intens dezbătută în mediul universitar (cel puţin patru profesori - unul ca acuzat, ceilalţi ca simpli băgători de seamă - s-au implicat în conflict). Kiki nu putea rămâne insensibilă, astfel că, întrebată cine a secerat florile, BB imită perfect tonul unui colportor oarecare: "Am înţeles că Abu". Aşadar, dacă, în primele cinci minute, Bebukanul s-a simţit vinovat de teribila faptă, în următoarele zece, din postura de martor, a reuşit să transfere responsabilitatea pe umerii genitorului, pentru ca, în final, să nu-şi mai asume nici măcar poziţia de observator. Copila are talent de preşedinte: deşi nu în înţelesul major al termenului, ca în imoralele democraţii occidentale, cu siguranţă în cel minor, autohton.

Jos vegetarienii!

Refuzând implicarea diegetică a lui Abu, BB ascultă, seară de seară, o poveste narată de mama. În general, paleta opţiunilor este la fel de limitată ca şi plaja resurselor financiare ale lui boc (scuzaţi obscenitatea): Albă-ca-Zăpada, Scufiţa Roşie sau (extrem de rar) Cenuşăreasa. Savurând, ca în fiecare noapte, episodul seducerii prinţesei de către vrăjitoare, Bebukanul ascultă, cu prehipnică înfrigurare, cum ultima îi oferă celei dintâi un măr mare şi roşu, numai bun pentru o plăcintă. Scena are suspans: Kiki vede aievea coşul, mâna zbârcită care alege fructul, surâsul tâmp, de mironosiţă al Zăpezii. Astfel, ea nu-şi poate reţine o întrebare firească: "De ce nu i-a făcut mai bine o fripturică?".

N.B. O savuroasă reţetă de fripturică se găseşte în revista Ioana, pe care copila o răsfoieşte cu conştiinciozitate.

Vinovatul

Profitând de vremea însorită, mama face câteva fotografii în grădina din spatele blocului. Un răsad întreg de lalele olandeze, unduind în vântul primăvăratic, i-ar face poftă până şi lui Van Gogh... Deodată, vruuum!... Idilica imagine este pulverizată, la propriu şi la figurat, de un BB, care, în goană, retează două flori şi bruschează alte câteva. Fiind avertizată de genitoare că va avea de înfruntat supărarea pensionarei cu pasiuni horticole, copila, cu proba delictului în mâini, se grăbeşte să deschidă uşa blocului şi să caute siguranţa apartamentului. Odată ajunsă în spaţiul securizat, acolo unde Abu citeşte liniştit o carte plictisitoare, ea raţionează prin excludere, ca un adevărat detectiv: "Vine doamna şi întreabă cine i-a rupt florile. Kiki nu era... Mama ta nu era... Cred că Abu le-a rupt".

P.S. În dimineaţa următoare, auzind soneria, Bebukanul crede că doamna i-a luat, în fine, urma fiorosului făptaş, astfel că recurge la singurul gest demn pe care i-l dictează curajul: îşi ascunde capul sub pernă...

Românul s-a născut poet

Ca în fiecare primăvară, cuplul burghez cu aparenţă romantică Mama-Abu îşi scoate Bebukanul la pădure. În timp ce reprezentanta intelectualităţii face fotografii şi turnează filme, exponentul clasei muncitoare joacă fotbal cu BB. La un şut fulminant al genitorului, Kiki priveşte mingea care se roteşte deasupra celor mai înalţi copaci şi exclamă: "Era să cadă în cer".

Murdărie de basm

Copii, a venit vremea să atacăm un subiect cât se poate enervant pentru noi, oamenii leneşi: curăţenia. Ştiaţi deja (şi, dacă nu ştiaţi, aflaţi acum) că BB este maniacă întru ordine. Genitorii ei însă nu... Zilele trecute, totuşi, situaţia se inversase pentru un răstimp: Kiki urca scările alături de mama ei şi ştergea pereţii blocului cu mâna. Mama o apostrofa (nu cunoaştem încă dacă superbul ancraj al comparaţiei în registrul feericului este parfumat de morfologia lui Propp sau de analiza fantasticului a lui Caillois): "Eşti murdară ca un balaur". Moştenind, după cum se vede, geniul lingvistic de la ramura maternă, Bebukanul nu ezita să ne demonstreze apoi cum se comportă un zmeu izinit (sunt sigur că gustaţi aliteraţiile şi pe stomacul gol).

Kiki, nu fi bărbată!

Dumneavoastră, sărmani odontofobi, i.e. (ca să nu mai căutaţi aiurea prin dicţionar) înfricoşaţi de nenea dentistul, nu puteţi înţelege voluptatea spălării pe dinţi. Mă rog, cazurile patologice, dornice de a evita cu orice preţ întâlnirile cu monstrul înveşmântat în alb, îşi perie dantura mai abitir decât bat mătănii cei înspăimântaţi de flăcările iadului. Dar să nu divagăm. Singura persoană îndrăgostită de igiena orală pe care o cunosc se numeşte Kiki şi are trei ani. Într-unul dintre desele ei accese de curăţenie, BB îşi pune în cap să se spele cu pasta de dinţi a lui Abu (mama, prevenitoare şi frecventatoare de plafar, i-a deschis accesul doar la bicarbonatul de sodiu). I se replică, delicat, că substanţa din tubul cu pricina este rezervată bărbaţilor. Bebukanul se întreabă: "Eu sunt bărbată?".

Dihotomia formă-conţinut

Zilele trecute, cu puţin înainte ca mama şi Abu să-şi asume sicilienele prerogative năşeşti, pe BB a năpădit-o, inevitabil, pofta de ciocolată: "Vreau şi eu nişte ciocolată în formă de scoică" (se referea la pralinele acelea belgiene). "Dar ni s-au terminat", vine, plin de speranţă, răspunsul genitorilor. Aici, Bebukanul se confruntă, pentru prima dată, cu celebra dihotomie formă-conţinut, care a împărţit esteticienii, precum Moise apele, în două tabere, una susţinând ascendenţa formei asupra conţinutului, ceilalţi gândind, caragialian, tocmai pe dos. Verdictul lui Kiki: "Atunci vreau nişte ciocolată nu în formă de scoică".

Cine?

La Buni, Kiki se joacă de zor cu un cărucior, pe care-l împinge cu duioşie infantilă şi cu care nu ezită să intre în dialog: "De ce fugi, cărucior nărăvaş, tu nu eşti obosit?". Şi, cum BB trăieşte, ca noi toţi, într-o eră a autoreferenţialităţii, în care subiectul se apleacă obsesiv asupra lui însuşi, ea nu-şi poate reţine injecţiile reflexive: "Cine a mai văzut copil de trei ani să se joace aşa?".

N.B. (se adresează celor lipsiţi de imaginaţie vizuală) Poza e mai veche, dar căruciorul e acelaşi.

Ziua Bebukanului

Gata; precum bănuiaţi deja, a sosit şi aniversarea Bebukanului. Kiki împlineşte astăzi trei ani, însă genitorii şi bunicii au sărbătorit-o, ca oltenii grăbiţi, încă de sâmbătă. S-a consumat un grătar fabulos (cârnaţi, copane de pui, cotlet de porc, plus câteva ciuperci amărâte, să se bucure şi vegetarienii), dibaci rumenit de tataie Vasile, s-a mâncat tortul de ciocolată, pregătit de mamaie Rodica, şi s-au desfăcut cadourile: Buni şi tataie Bastu i-au adus un splendid set de role, susmenţionata pereche de bunici, o frumoasă bicicletă (cf. supra), iar părinţii, că sunt mai râmoşi şi mai utilitarişti, o bucătărie de jucărie. În fine... Astăzi, Buni o anunţă cu mare pompă pe BB că a venit ziua ei, la care copila, derutată de accelerarea ubuescă a timpului exterior, se miră: "Iarăşi?".

Am înţeles, da?

Ca orice golan ratat, Abu are inana pasiune a poreclelor, pe care, fidel principiilor democratice, o cultivă fără discriminare. Într-o bună zi, neputându-se abţine, el alege pentru Bebukan un sobriquet foarte puţin prizabil: Mopsul (sub pretextul că BB e cârnă, ca şi mumă-sa). Auzind-o, lui BB îi sare subit muştarul: "Nu sunt Mopsul, sunt Kiki. Am înţeles?".

Antilacrimogenă

Mama o roagă pe Kiki să-şi strângă jucăriile, doar pentru primi un refuz sec din partea Bebukanului. Desigur, berbecii trebuie persuadaţi în chip mai elaborat, aşa că prima nu se dă bătută, apelând la afecte: "Vrei să se supere mama?". Doamna Goe, din nou, nu ezită: "Da". Mama rămâne consternată, timp suficient pentru ca BB să-şi intensifice tirul: "Să nu plângi acum!".

Learning English: Lesson Two

Să insist asupra învăţării limbilor străine măcar atâta vreme cât subiectul vă e proaspăt în minte (pentru cei cu Alzheimer incipient: penultima postare de luna trecută era dedicată acestei teme; pentru cei cu Alzheimer sever: engleza constituie o limbă germanică, vorbită încă pe nişte insule depopulate din Marea Nordului). Cu chiu, cu vai, genitorii au reuşit să-i predea Bebukanului primele trei numerale cardinale. Când a venit vorba să repete, Kiki, realizând că-i rost de hăhăială, s-a şmecherit brusc: "One, two, papuc".

Insuportabila uşurătate a genului

Ca de obicei, BB aleargă prin casă, fără nici un mobil aparent (sau, mă rog, cel puţin aşa se înfăţişează lucrurile în ochii sclavilor întru determinism). La un moment dat, inevitabil, face ca Abu în copilărie: se împiedică. Post factum, reflectează grav: "N-am fost atentă şi am căzut. Prostuţa de el!".

Learning English: Lesson One

Copiii de astăzi încep să înveţe limbi străine încă de la grădiniţă. Pe vremea genitorilor, cursurile începeau în şcoala primară, pe vremea bunicilor, în gimnaziu, iar pe vremea străbunicilor, abia în liceu. În acest ritm, copiii actualilor copii vor studia imediat după naştere, iar următoarea generaţie, chiar din burta mamei. Peste încă o generaţie, ar fi de dorit ca spermatozoidul însuşi s-o rupă binişor pe englezeşte. Dar nu cu astfel de spirite slabe vreau să vă deranjez acum, ci pentru a da seamă (Noica, bagă mare!) despre ultimul puseu de dezgust al Bebukanului. Întrebată de Buni dacă Abu s-a apucat să-i predea limba lui Beckham (că a lui Shakespeare nu mai e de multişor), Kiki răspunde abrupt: "Nici vorbă". Mai bine să bem, să dansăm şi-un cântec vesel să cântăm, cum spune singurul proverb filosofic autohton.

Devi la comandă

BB s-a îndrăgostit de un desen animat chinezesc, descriind zidirea lumii de către o zeiţă binevoitoare (gnoza Marii Mame era deosebit de productivă şi în Extremul Orient). Pasiunea o împinge pe Kiki să urmărească filmuleţul chiar şi de şapte ori la rând, pentru a ne menţine în sfera numerologiei mistice. La capătul unui asemenea tratament de îndoctrinare shaktikă, Bebukanul are un singur dor: "Vreau şi mie (sic!) o zeiţă aici".

Tuns

Ce poate fi mai enervant decât să te tundă părinţii? Ca individ trecut, în diverse etape din viaţa infantilă, fie prin experienţa directă şi traumatizantă a tăierii părului, fie prin cea difuză, dar nu mai puţin torturantă, a ameninţării cu proba frizeriei, vă pot spune că ştirbirea coroanei de keratină moartă ocupă locul întâi pe lista acţiunilor care merită amânate indefinit. Zilele trecute însă, Bebukanul a îmbrăţişat cu admirabil curaj un punct de vedere opus. Excedaţi de rezistenţa obstinată a lui Kiki faţă de orice tentativă de pieptănare, genitorii au recurs la un subterfugiu persuasiv: au ameninţat-o că, dacă nu se lasă periată, va descoperi că nu-i mai creşte părul. BB nu s-a lăsat intimidată: "Vreau să nu-mi mai crească părul".

N.B. Fotografia înfăţişează un breton cu care s-ar fi mândrit şi bătrânul stilist Zyriab, inventatorul acestei frizuri.

Ziua mamei

Ca şi în cazul aniversării lui Abu, nu ştiu cum să vă transmit o ştire ca aceasta altfel decât direct: acum trei zile, a fost ziua mamei, pe care însă am sărbătorit-o abia ieri. BB i-a cântat, cu patos, "La mulţi ani" şi "Happy Birthday" (ultima chestie fiind învăţată nu de la Abu, cum v-aţi fi aşteptat, ci de la buni), fără a omite însă ultimul şlagăr, "Melcul" (personajul eponim a fost pişcat de o furnică; eu decelez, cu oroare, şi un substrat sexual în intrigă, însă poate că mă lovesc de ceea ce Umberto Eco numea "limitele interpretării). Mâncarea a fost variată, gustoasă şi îmbelşugată; probabil că, dacă n-ar fi fost criză, am fi avut la dispoziţie mult mai puţine lucruri. Kiki vă urează poftă bună şi somn uşor în continuarea programului.

Profondo rosso

Ultimul număr din Times Literary Supplement publică un interviu pe care un critic local, de extracţie proletară, Terry Eagleton, i l-a luat celebrei gânditoare Alexandrina Găinuşe (ex-membru al Consiliului Politic Executiv al Partidului şi viceprim-ministru în guvernul Constantin Dăscălescu). S-a discutat despre activitatea de propagandă din cadrul regimului comunist, precum şi despre adevăratul sens al orientării marxiste, care se pierde în speculaţiile teoretice ale primului, dar care se menţine transparent în viguroasele bucăţi de oratorie ale ultimei. În final, tovarăşa Găinuşe, îmbrăcată într-o seducătoare uniformă roşie, i-a demonstrat sclifositului doctor în literatură cum se construieşte socialismul: totul începe, ca într-un film de propagandă de Dziga Vertov, cu o răsunătoare rundă de aplauze hotărâte.