sâmbătă, 27 noiembrie 2010

Vrăjitoarea


De aproape o lună, mama se chinuieşte zadarnic s-o convingă pe BB să se uite la un anime al lui Hayao Miyazaki, Kiki's Delivery Service (personal, detest anime-urile şi urăsc, în general, desenele animate, aşa că nu mă întrebaţi cât de bun e). În fiecare seară, opţiunea lui Kiki se îndreaptă spre Adormita. La un moment dat însă, mama îşi surprinde copila cu garda lăsată, aşa că îi pune, în fine, anime-ul. Minune! Bebukanul se îndrăgosteşte de micuţa niponă, astfel că decide să-şi imite noul idol şi să se facă, la rându-i, vrăjitoare.
Kiki (Wille zur Macht): "Vreau şi eu să zbor pe mătură!"
Mama (prăfuita logică a bunului-simţ): "Nu poţi, că tu nu eşti vrăjitoare".
Kiki (argumentul onomastic, parte din gândirea magică): "Dar de ce, că şi eu sunt Kiki?"
Mama (resemnatul argument al esenţei ontice): "Eşti Kiki, dar nu eşti vrăjitoare. Vrăjitoare te naşti, nu te faci".
Kiki (pledând cu disperare şi respingând orice sistem): "Dar m-am născut şi eu puţin..."




2 comentarii:

  1. Divinatorul mesopotamian credea ca destinul oricarui om e continut in chiar numele acestuia. Prin urmare, daca e Kiki, e musai sa fie vrajitoare! Lovita de pulsatia criptonomastica, am incercat sa anagramez numele lui Abu, dar mai departe de "inghit lacat" n-am ajuns...

    RăspundețiȘtergere
  2. Subscriu: nomen est omen. Plus ca nu puteti rapi diafanei Kiki orice sansa (fie ea cat de mica) de a avea un procent de origine vrajitoreasca.

    RăspundețiȘtergere