Definiţia Anului Nou

Epura timpului nascent vă este oferită, deloc suprinzător, de Bebukan. Întrebată de mamă dacă ştie ce înseamnă Anul Nou, BB răspunde je-m'en-fichist: "Da, Brad". Se referă, probabil, la Romulus Brad, că Johnny sună afectat, iar Traian - de-a dreptul greţos. Cheers, mates...

Kikiodiseea

Probabil că nasul dumneavoastră fin a amuşinat deja discursul împănat de plicticoase referinţe culturale al naratorului acestui blog. De aceea mă gândeam să vă scutesc de intertextualitate savantă şi urât mirositoare măcar la final de mandat, pardon, de an. Regret să vă informez însă că-mi va fi imposibil să vă acord dispensa, fiindcă, în plină criză de succesiune moşică, tataie Vasile, proaspăt deconspirat de obiectivul BB14042007, a fost substituit de un fost vecin al lui Abu, poreclit, după cuceritorul din Itaca, Ulise. Acesta s-a prezentat la datorie în faţa unui Bebukan destul de cool, care, întrebată cum se numeşte, a răspuns simplu: "Kiki". A urmat recitarea sincopată şi lipsită de entuziasm a poeziilor "Căţeluş cu părul creţ", "Pisicuţă, pis, pis, pis" (îmi arde buza să transform fricativa alveolară surdă în consoană geminată, dar o drojdie de bun-simţ mă împiedică) şi "Nene Cocoban" (textul îi aparţine mamei, surprinse într-un moment de genială expansiune poetică). Evident, post festum, Moşulise a deşertat un sac de cadouri la picioarele Bebukanului, plecând să-şi refacă stocul de daruri în peştera lui Polifem (ştiu, ştiu, altă referinţă ridicolă, dar, dacă aţi ajuns până aici, înghiţiţi-o şi pe aceasta; vă promit că e ultima din 2009). Fotografia o prezintă pe BB într-o aşteptare godotiană (na, că nu m-am putut ţine de cuvânt).

Pe barba ta că tu eşti?

Vine o vreme, feţii mei, când încetezi să mai crezi în Moş Crăciun. Cauzele sunt diverse: glasul, odată misterios, începe să semene tot mai mult cu cel al unchiului dinspre mamă, barba imaculată alunecă din neatenţie, dezvăluind obrazul bunicului, în fine, mâinile se mişcă repede, dar nu suficient de repede, pentru a feri de căutătura infantilă un inel purtat doar de naş. Mai presus de orice însă, schimburile intelectuale dintre copiii de la grădiniţă aruncă o umbră pozitivistă asupra celei mai frumoase ficţiuni din istorie. Iată că, arzând, după modelul culturii române, etapele, precocele Bebukan a făcut o descoperire uluitoare. În timp ce privea, la calculator, câteva dintre pozele de la Crăciunul trecut (cf. supra), BB a exclamat: "Uite-l pe tataie, îmbrăcat în roşu". Forţaţi de circumstanţe, genitorii au apelat la serviciile unui Moş de rezervă; detaliile vi le voi furniza în proxima postare. Până atunci, clătiţi-vă ochii cu limba micului detectiv şi cu atitudinea sa ireverenţioasă faţă de laponul burtos.

Opiul intelectualilor

este, în opinia lui BB, un volum fără ilustraţii. Una dintre cele mai înfiorătoare plicticoşenii ivite pe pământ este cărămida lui Michel Winock, Secolul intelectualilor, lecturată cu aviditate snoabă de Abu. În cele peste şapte sute de pagini, poţi să dai cu tunul şi nu găseşti nici măcar o drojdie de fotografie. Sentimentul minier al fiinţei i-a dictat Bebukanului unica atitudine acceptabilă în confruntarea cu asemenea pornografii ale raţiunii. Kiki dixit: "Bat cartea, că n-are poze".

The Summer of Our Discontent

Mama este friguroasă. Nu veţi putea însă cuprinde cu mintea implicaţiile semantice ale acestui banal nume predicativ până când nu veţi afla că mâinile şi picioarele ei nu se încălzesc decât trei luni pe an. Chiar şi atunci trebuie îndeplinite anumite condiţii sine quibus non: soarele trebuie să strălucească, temperatura trebuie să depăşească 35 de grade. Realizaţi, prin urmare, ce coşmar trebuie să traverseze ea în această perioadă geroasă şi câte haine trebuie să îmbrace înainte de culcare, în pofida caloriferelor duduind de căldură. Ieri, Bebukanul observă, cu suprindere, straturile sartoriale materne şi, comparându-le cu pricăjita ei pijama dungată, subţire ca umorul englezesc, întreabă: "De ce la mama e iarnă şi la BB e vară?". Pentru a nu fi constrâns să repete enunţul cu iz eleat al unui celebru bişniţar, devenit, în ultimii ani, obscur preşedinte al republicii, conform căruia "iarna nu-i ca vara", naratorul avansează ipoteza existenţei unor universuri meteorologice paralele. Romica Jurca, Ortansa Jude, cu ce ne puteţi ajuta?

Proaste obiceiuri alimentare

Că Abu mănâncă adesea porcării nu mai este o surpriză pentru nimeni. Veganii s-ar putea bălăci confortabil în supoasele materne, dar s-ar sufoca de indignare în faţa sandvişurilor paterne. În plus, Abu, ca orice mascul, are probleme cu managementul foamei, care-l cotropeşte ca un peceneg dezlănţuit. Acum câteva săptămâni, înfometatul şi-a cumpărat un scofâlcit ştrudel cu mere, la care a poftit şi BB. Cum copiii au strategii de persuasiune imposibil de contracarat (plânsete, implorări, spasme), genitorii s-au văzut constrânşi să-i cedeze Bebukanului o bucăţică de păcat. Triumful reuşitei se traduce printr-un râs sardonic.

Et pourtant, je est un autre

La o întrebare devenită, graţie uriaşelor progrese identitare din ultimul an, de rutină, "Cum te cheamă?", Bebukanul răspunde: "Kiki". Bietul Paul Demeny, citind scrisoarea lui Rimbaud, în care poetul îl avertiza că este altcineva, nu putea fi mai surprins. Genitorii au căutat să-i explice micuţei po(i)eticiene involuntare că, deşi respectabil, Kiki nu este un nume potrivit pentru o persoană care vrea să activeze, să spunem, într-o ramură filosofică de actualitate. Mai mult, i s-a precizat că numai bătrânii metafizicieni îşi alegeau porecle bisilabice austere, precum Kiki, epistemologii sau esteticienii preferând barochismul unor nume tri- sau chiar cvadrisilabice. Surdă la argumentele raţiunii adulte, BB adaugă, simplu, că acesta este numele pe care şi l-a dat singură. Învinşi, părinţii nu au avut ce replică să ofere, fiindcă, se ştie, vine un moment în viaţa omului în care acesta trebuie să-şi aleagă, plin de curaj, porecla reprezentativă, nu să aştepte, ca Prostănacul©, să i se dea una de către alţii. Totuşi, să admitem că se putea mult mai rău: ce se făceau bieţii gardieni infantili dacă odrasla lor alegea să se numească Becali sau Vanghelie?

E Nicolae, erou între eroi

Slalomând cu abilitate printre dictatori şi prostănaci, Moş Nicolae s-a prezentat la datorie. O aveţi în faţă pe BB la deschiderea sacului cu surprize, prefăcându-se vag interesată de unul dintre cadouri. Pe cât se poate omeneşte bănui, Bebukanul este, în afara mogulilor, singurul cetăţean român care a văzut de aproape o raniţă plină cu daruri.

Cerşiţi, vă rog!

În istoria practicilor religioase, s-a conservat un anumit prestigiu al cerşetoriei. Din înţelepciune insondabilă sau din prostie needulcorată (nu vom afla, fireşte, cauza reală atâta vreme cât formulăm asemenea probleme din ignobila perspectivă a unui trup perisabil), Buddha însuşi a recurs la aşa ceva atunci când se afla pe drumul către nirvana. Mai mult, vechii hinduşi, obsedaţi, ca şi Pitagora, de tetrade, gândeau că viaţa omului are patru stadii, dintre care ultimul trebuia consacrat exclusiv contemplaţiei ascetice. În timpul exerciţiilor spirituale, ieşitul la restaurant nu intra în fişa postului, aşa că misticii erau nevoiţi să-şi câştige hrana din mila publică. Astăzi, din păcate, se întâlnesc pe stradă foarte puţini sannyasi adevăraţi şi foarte mulţi urmaşi ai acestora, care continuă, într-o manieră extravagantă, cerşetoria spirituală, uitând însă, pe parcursul lungului pelerinaj din India în Europa, scopul ultim al acestei practici. Astăzi, la cumpărături, Abu este abordat de un membru al Asociaţiei Culturale Filantropica, solicitând, fără talent, pomană. Răspunsul asaltatului nu întârzie: "Sunt întotdeauna iritabil înainte de masă. Întâmplător, acum sunt înainte de masă". Vă las să deplângeţi, în continuare, mercantilismul lumii contemporane, care-i constrânge pe marii anahoreţi să presteze servicii în folosul comunităţii pentru a-şi putea continua calea spre Eliberare. În fotografie, Bebukanul vă demonstrează cum trebuie să se comporte un sfânt la modă.

Bocul Minciunilor

Ca orice individ născut şi crescut pe limesul romanităţii orientale, Abu are puseuri de lene creativă. Mai precis, el preferă să-şi întindă picioarele pe un scaun atunci când, aşezat comod într-un fotoliu, meditează asupra problemelor globale ale omenirii. Cum living-ul unei familii de intelectuali este mai mic chiar şi decât debaraua unui mogul, spaţiul rămas la dispoziţia zbenguielilor bebukanice este extrem de redus. Deunăzi, constatând că genitorul şi-a băgat, literalmente, piciorul în locul ei de joacă, BB nu se supără, ci recurge la un subterfugiu. Astfel, în timpul alergăturii, Bebukanul evită obstacolul pedic trecând pe dedesubtul acestuia. Abu, ofensat de stratagema ingenioasă, îi spune lui BB că trebuie să plătească taxă de pod: un pupic. Ea continuă să se strecoare (evident, impasibilă) şi anunţă, de fiecare dată, victorios: "Taxă de boc, taxă de boc". În final, îmi permit să vă întreb şi pe dumneavoastră, turişti aflaţi în zone sinistrate, pe sub poduri stând să se prăbuşească: aţi plătit deja taxa de boc?