sâmbătă, 26 decembrie 2009

Pe barba ta că tu eşti?


Vine o vreme, feţii mei, când încetezi să mai crezi în Moş Crăciun. Cauzele sunt diverse: glasul, odată misterios, începe să semene tot mai mult cu cel al unchiului dinspre mamă, barba imaculată alunecă din neatenţie, dezvăluind obrazul bunicului, în fine, mâinile se mişcă repede, dar nu suficient de repede, pentru a feri de căutătura infantilă un inel purtat doar de naş. Mai presus de orice însă, schimburile intelectuale dintre copiii de la grădiniţă aruncă o umbră pozitivistă asupra celei mai frumoase ficţiuni din istorie. Iată că, arzând, după modelul culturii române, etapele, precocele Bebukan a făcut o descoperire uluitoare. În timp ce privea, la calculator, câteva dintre pozele de la Crăciunul trecut (cf. supra), BB a exclamat: "Uite-l pe tataie, îmbrăcat în roşu". Forţaţi de circumstanţe, genitorii au apelat la serviciile unui Moş de rezervă; detaliile vi le voi furniza în proxima postare. Până atunci, clătiţi-vă ochii cu limba micului detectiv şi cu atitudinea sa ireverenţioasă faţă de laponul burtos.

2 comentarii:

  1. Iata inca un mister devoalat si risipit! Imi pare rau ca am citit acest post, eu inca mai credeam in Mos Craciun, insa Cata (Abu) si BB mi-au dat viata si sistemul axiologic peste cap. :)))))

    RăspundețiȘtergere
  2. Eu continuu sa cred in Mos Craciun; numai eul narativ s-a molipsit de Morbul lui Comte...

    RăspundețiȘtergere