sâmbătă, 12 decembrie 2009

Et pourtant, je est un autre


La o întrebare devenită, graţie uriaşelor progrese identitare din ultimul an, de rutină, "Cum te cheamă?", Bebukanul răspunde: "Kiki". Bietul Paul Demeny, citind scrisoarea lui Rimbaud, în care poetul îl avertiza că este altcineva, nu putea fi mai surprins. Genitorii au căutat să-i explice micuţei po(i)eticiene involuntare că, deşi respectabil, Kiki nu este un nume potrivit pentru o persoană care vrea să activeze, să spunem, într-o ramură filosofică de actualitate. Mai mult, i s-a precizat că numai bătrânii metafizicieni îşi alegeau porecle bisilabice austere, precum Kiki, epistemologii sau esteticienii preferând barochismul unor nume tri- sau chiar cvadrisilabice. Surdă la argumentele raţiunii adulte, BB adaugă, simplu, că acesta este numele pe care şi l-a dat singură. Învinşi, părinţii nu au avut ce replică să ofere, fiindcă, se ştie, vine un moment în viaţa omului în care acesta trebuie să-şi aleagă, plin de curaj, porecla reprezentativă, nu să aştepte, ca Prostănacul©, să i se dea una de către alţii. Totuşi, să admitem că se putea mult mai rău: ce se făceau bieţii gardieni infantili dacă odrasla lor alegea să se numească Becali sau Vanghelie?

3 comentarii:

  1. Kiki e un nume prea profund :))) Probabil ca BB a accesat din ancestralul inconstient colectiv poezioara care circula cand eram noi mici (prin cretacic, cam asa ceva): "De Kiki, de Miki / De 3 lei ridichii!" :)))

    RăspundețiȘtergere
  2. Incredibil!!! Doar zilele trecute, imi pare, Mama Bebukanului ii canta lui Abu acelasi refren!!! BB ne readuce in minte cantecele pe care le-am invatat la scoala nr. 23, cea mai tare scoala generala din Romania!!!

    RăspundețiȘtergere
  3. BB e o adevarata "madlena" :))). Scoala 23 rulzzzzz!!!

    RăspundețiȘtergere