duminică, 12 septembrie 2010

Soarta oricărei poezii

este să se transforme, ineluctabil, în proză. Urmăriţi, vă rog, modul fascinant în care o sextină infantilă, sugrumată, inestetic, de metrică, se eliberează, proporţional cu augmentarea suspansului, de chingile rimei. The way of all verse...





P.S. Pentru puţinii aleşi care nu au cunoscut zbuciumul recitării în copilărie, iată şi versurile poeziei "Un pitic":
Un pitic atât de mic (pentru detalii figurative, se folosesc palmele)
Făcea baie într-un ibric.
Pe săpun a lunecat
Si piticul s-a înecat.
Vai, vai, ce păcat!
Că piticul s-a înecat! (se pun palmele pe obraji, iar ansamblul proaspăt con
stituit se balansează).

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu