În aşteptarea Ăluia: o lecţie de poezie

Ăla (ştiţi deja la cine se referă această formă populară a pronumelui demonstrativ de depărtare) trebuie să pice săptămâna viitoare. (Genitorii profită de ocazie pentru a-şi face publică disperarea: au nevoie urgentă de o persoană binevoitoare, aptă de a intra în pielea unui Moş în seara de Ajun.) În seara aceasta, mergând, filosofic, unul lângă celălalt prin zăpada proaspăt aşternută, Abu îşi chestionează, îngrijorat, Bebukanul: "Ai învăţat vreo poezie, ca să primeşti cadou?". "Da", vine răspunsul hotărât. "Ascult", insistă cel care a prezentat, în clasa a IX-a, concursul de Miss în Elena Cuza. La care Kiki are priceperea de a formula următorul haiku (în locul structurii "clasice" 5-7-5, ea brevetează modelul 3-3-5; dar acestea sunt vanităţi lirice): "Câine rău,/nu muşca./Tralalalala...". Cei mai alfabetizaţi dintre dumneavoastră cunosc, desigur, faimoasa terţină a lui Basho: "Lacul bătrân.../Ţuşti, plici: o broască./Sunetul liniştii". Observaţi, vă rog, modul în care BB sesizează, pe urmele maestrului japonez, frontierele limbajului: de aceea, dorind să verbalizeze cumva inexprimabilul esenţei sentimentale, ea face apel la onomatopee.