Kiki faţă cu estetica vidului

Cu ajutorul unor bucăţi de lemn, Kiki construieşte castelul unei vrăjitoare (botezată de ea Manamonia), însă, pentru că nu mai are piese, ea pur şi simplu plasează un dreptunghi la mare distanţă de restul construcţiei şi emite următorul panseu: "Castelul vrăjitoarei Manamonia e atât de mare, încât ajunge într-o lume în care nu mai e nimic".

Roşu spre roz

Moment delicat pe strada noastră: Kiki a început să primească dictări la grădiniţă. Dat fiind însă că va merge, din toamnă, la şcoală (ce-i drept, este vorba doar de clasa pregătitoare, dar presupun că şi dumneavoastră aţi început de undeva), genitorii au găsit de cuviinţă s-o testeze şi în cadru privat. După un astfel de antrenament cu public casnic, mama îşi anunţă odrasla: "Mă duc să iau roşu". "De ce?", se miră copilul. Vine şi răspunsul lămuritor: "Greşelile se corectează cu roşu, ca să se vadă mai bine". Kiki devine, în chip miraculos, timidă: "Of, bine, dar să fie roşu deschis".

Buchet de ziua mamei

Astăzi, de ziua mamei, Kiki merge cu Abu la florărie, ca să cumpere un mare buchet de trandafiri (desigur, roz). Acasă, o trezeşte cu blândeţe pe mama, şi, acoperindu-şi faţa cu mîinile, plusează, după interminabilele aperitive de "te iubesc atât de mult, eşti cea mai frumoasă de pe planetă", cu sapienţiala: "Nu vreau să mai văd chipul lumii, vreau să văd doar chipul tău".