Je est un autre

Marile întrebări ale filosofiei sunt sublimate, după cum veţi avea plăcerea să auziţi, în întrebarea cu parfum rimbaldian a Bebukanului. Dacă tot se scot de la naftalina Securităţii, în această epidemie de spionaj preelectoral, înregistrări audio palpitante, îmi permit să cotrobăiesc, la rându-mi, prin arhiva de aur a Fonotecii Române şi să vă prezint dialogul maieutic dintre Mamă şi BB.

Deep Impact

Ieri, BB a ieşit la plimbare prin Grădina Botanică. De-a curmezişul unei alei, se întindea o conductă din fier, pe care ochiul ager al Bebukanului a zărit-o imediat. Panseul forjat în anticiparea întâlnirii dintre sine şi ţeavă sfidează orice previziune: "Mama, mă-mpiedic". Caveat-ul îmi aminteşte de bancul cu miliţianul care observă, în faţa lui, pe stradă, o coajă de banană: "Mamă, iar alunec".

Despicarea firului în patru

Auzim, adesea, expresia "a despica firul în patru". Surprinde (nu-i aşa?) concreteţea ei, evocând deopotrivă migală şi inutilitate. Răbdarea şi zădărnicia sunt însă iluziile noastre, ale celor orbi întru miracole. În ochii aleşilor, firul dobândeşte contururi brobdingnagiene, permiţându-le acestora execuţii de mare fineţe. Graţie ultimelor descoperiri fotografice, pot să v-o prezint pe BB în punctul culminant al experienţei: clipa în care cele două hălci ale firului se tranşează în patru fileuri delicate.

The Birthday Party

"Ce titlu ofertant!", exclamă fanii Clarei. "Poate că naratorul se va hotărî să atace, în fine, un subiect literar respectabil, precum piesa omonimă a lui Harold Pinter. Sau, dacă tema i s-ar părea prea sforăitoare, poate că ne va povesti ceva măcar despre trupa de tinereţe a lui Nick Cave". Îmi cer scuze, însă trebuie să vă spun că sintagma aleasă nu trimite la trufandale culturale, ci rezumă, cu lipsă de imaginaţie denotativă, chiar o aniversare. Ieri, doamnelor şi domnilor, a fost ziua lui Abu. Honestly, nu ştiu cum aş putea prezenta evenimentul în tuşe neutre, fără a derapa în limbaj de tearjerker (gen Leonard Cohen) sau de cinic iremediabil (gen Jonathan Swift). Dacă e să fiu sincer până la capăt, aş înclina spre partea cinică; Bertrand Russell, săracul, constata deja, în perioada interbelică, prevalenţa acestui tip de atitudine în rândul maselor. Oricum, ca să nu deranjez pe nimeni, mă voi rezuma la a vă spune că Abu n-a apucat nici măcar să sufle în tort (de fapt, în cele două cifre care-i exprimă vârsta, fiindcă numărul mare de lumânări individuale ar fi distrus prăjitura). Maestrul de ceremonii a fost, desigur, Bebukanul. Ea n-a ezitat să se aplaude post festum, fiindcă, să ne înţelegem, modestia este o virtute numai în ochii celui lipsit de putere.

N.B. Instantaneul o prezintă pe BB în braţele lui Abu, într-un moment în care somnul se dovedeşte mai puternic decât demnitatea independenţei.

Bebukan pe cocoban

Deşi atât titlul postării, cât şi postarea propriu-zisă ar putea suna tezist, m-am hotărât să v-o prezint pe BB în două instantanee cocobanice, câştigând detaşat finala pe aparate din Parcul Romanescu. Competitorul, posesor de cromozom Y şi lipsit de graţie ca orice mascul, este crispat în momentul alunecării, fapt care a antrenat depunctarea de către juriu. Cromozomul X însă punctează decisiv la impresia artistică.

Accident de muncă

Bebukanul are deja obişnuinţe de pensionar constipat: îşi petrece o bună parte din timpul matinal pe oliţă, lecturând cărţi simple, asemenea oricărui senior citizen care se respectă. Ieri, la capătul unei asemenea imersiuni (să zicem) beletristice, picioarele ii amorţiseră, astfel încât BB s-a făcut grămadă pe podea. Porunca lui BB nu a întârziat: "Mama, dă-mi crema".

N.B. "Crema" este panaceul Bebukanului.

27

Dacă tot ne-am referit la zen în marginalia ultimei postări, vă prezint o fotografie rară a celui de-al 27-lea Buddha, aici anunţându-le discipolilor naşterea următorului avatar, Gautama. Kassapa este aşezat pe un tron improvizat în Parcul Cerbilor din Varanasi şi, pentru a nu-i face pe bieţii caucazieni să se simtă complexaţi de slaba lor reprezentare în arcanele nirvanei, a acceptat o manifestare blondă şi cu ochii verzi.

Lost in Translation

Când îi vine somn (oricât de absurd ar părea, chiar şi copiii - aceste forme imperfecte de infinit energetic - au nevoie de odihnă), Bebukanul te lucrează la mână, i.e. îşi introduce degetul sub unghia condamnatului şi forează. Gestul îi provoacă victimei o durere de un rafinament care ar putea concura practicile Inchiziţiei. Supus probei în cauză, Abu geme ca Actaeon, sfâşiat de propriii ogari: "Asta e pură tortură". Interesul se aprinde subit în ochii lui BB, care lansează singura întrebare posibilă: "Unde-i tortul?".

Noapte groasă, noapte grea...

Dimineaţa, BB se trezeşte la ora opt, spre disperarea genitorilor. În pofida tentativelor acestora de a o adormi din nou, Bebukanul părăseşte în trombă patul şi, asemenea unui gepid, năvăleşte în living-ul tocmai părăsit de Abu. (Umil, omul trebuie să-şi joace rolul de furnizor al oliţei regale, element crucial în ritualul "caca-pipi".) Cum jaluzelele exterioare sunt, în continuare, coborâte, mama recurge, patetic, la un ultim argument: "Vezi, BB, e încă noapte". Cu luciditate pragmatică, Bebukanul precizează: "E noapte în casă, nu afară".