Cei care-l cunosc pe Abu din gimnaziu şi, încă mai pregnant, din liceu ştiu că omul nostru era un antitalent sportiv. Prin clasa a zecea, un nefericit profesor i-a arătat o capră peste care trebuia executat un salt şi un cal peste care trebuia efectuată o rostogolire, o mişcare în succesiunea celeilalte. Abu a dat metaliceşte din pleată, i-a arătat cadavrului didactic tâmpla şi a ieşit cu demnitate aulică din sala de gimnastică. Lasă că şi mama era o catastrofă similară: mişcările ei nu puteau fi înregistrate decât dacă observatorul îşi stabilea repere clare în spaţiu. Iată că destinului îi place să repete, ca un latinist prăfuit, situaţiile: priviţi cu cât sictir tratează Kiki exerciţiile de educaţie fizică de la grădiniţă.
