Documentul secret

Pentru că nu v-am prea dat şansa de a vă scoate şerveţelul şi de a vă şterge, discret, o lacrimă ce vă strică machiajul (doamnelor, domnişoarelor şi travestiţilor) sau de-a dreptul blazonul (domnilor), m-am gândit că a venit vremea să v-o prezint pe BB într-o ipostază de taină tandră. Instantaneul o înregistrează pe Kiki la apogeul uimirii în faţa unui text despre care numai Abu v-ar putea furniza detalii (iar el, ca orice bărbat, fie a uitat cu adevărat despre ce era vorba, fie se preface admirabil că a uitat). Aşadar, liber la batiste!

Gura mare!

Filmele de groază pierd enorm prin aceea că nimeni nu s-a gândit să le doteze cu nişte copii-vampiri. Există o grămadă plicticos-ridicolă de bărbaţi-vampiri, mai există o grămăjoară deloc neglijabilă şi lejer mai frecventabilă de femei-vampiri, dar infantilul n-a fost niciodată asociat cu hipertrofierea caninilor. Vă prezentăm un cadru dintr-o peliculă în curs de turnare, intitulată, graţie unei piruete sinecdotice, Caninuţa Roşie.

Oglindă, oglinjoară, cine-i cea mai animală din ţară?

Obiceiul lui Abu este să joace mingea cu BB prin casă, în acompaniamentul unor strigăte de victorie, menite să-i ruşineze pe Dina şi pe Gângioveanu. Cum orice partidă respectabilă cere, totuşi, o conversaţie pe măsură, Kiki este întrebată: "Care-i animalul tău preferat?". Bebukanul se gândeşte preţ de o clipă şi răspunde, arătând spre păpuşa proaspăt călcată în picioare: "Asta, păpuşa animală".

Le précieux ridicule

În deja lunga sa carieră a inutilităţii intelectuale, lui Abu i s-au ataşat multiple etichete, de unele dintre acestea ataşându-se el însuşi (dacă-mi treceţi cu vederea stupidul şi facilul joc de cuvinte). Nici una nu se compară însă cu epitetul lansat de BB: "Abu, eşti ridicol".

Altfel despre criză

Cei care nu au copii nu vor să ştie cum se comportă o progenitură cu nasul înfundat la miezul nopţii. La ora 12 fix, Bebukanul îşi alarmează genitorii prin accese de plâns, greu potolite de mângâierile mamei în concertul admonestărilor moronice ale lui Abu. Efectul imediat: sugarul vecinilor de jos s-a trezit, speriat, din somn şi n-a mai vrut să adoarmă. A doua zi, la telefon, Kiki îi rezumă lui tataie Vasile scena: "Mama dormea, BB a făcut o criză şi l-a sculat pe bebeluşul din cărucior".

Jocuri

Ca orice copil crescut spre zenitul perioadei comuniste (degringolada din 1989 a survenit în timpul gimnaziului), Abu are nostalgii ludice. Pe lângă instructivele jocuri de echipă (Castel, Raţele şi vânătorii, Ţările, Vampirii, WC), el cultiva, cu pricepere inconstantă, jocuri individuale (Pişcariciul, Praştia, Trasul cu tuburi Bergman, aka Tubermane). Cel mai tare joc era însă Nu te supăra, frate. Aşa se face că, descoperindu-l într-un supermarket, genitorul nu ezită să-l cumpere, fie şi numai pentru a-şi converti Bebukanul la aruncatul de zaruri. BB se dovedeşte însă mai interesată de răsturnarea pionilor decât de mutarea lor.

Im Westen nichts Neues

Una dintre cele mai grele bătălii de pe frontul de vest (să admitem, din raţiuni de geometrie a corespondenţelor, că dormitorul lui BB este orientat în această direcţie) se consumă la golirea băşicii udului, pentru a-l cita pe maestrul Rabelais. Concret, Bebukanul refuză să se aşeze pe oliţă înainte de culcare. Abu, în criză de idei şi într-o criză mai mare de timp, recurge la un argument cretin: "Kiki, dacă faci pipi, te culci cu mama, dacă nu, cu Abu". BB, mânată de impulsul devastator al încăpăţânării cu care zodia a înzestrat-o cu generozitate, alege a treia posibilitate: "Mă culc cu cărţile".

Reificarea spaimei

Deşi are o pasiune lăudabilă pentru curăţenie, BB a dezvoltat o fobie stranie: nu suportă proximitatea maşinilor de gunoi. Aflată în maşina lui Abu, pe bancheta din spate, ea observă cum camionul firmei de salubritate se apropie ameninţător de ea şi se pune pe plâns: "Abu, vine peste noi, mi-e frică". Kiki nu se linişteşte decât în momentul în care vehiculul se îndepărtează de tomberoane. Efectul psihologic este atât de puternic, încât chiar şi acasă, la adăpost deci de orice pericol, ea îşi conjură genitorii să nu mai permită accesul gunoierilor în zonă. Dacă vă mai amintiţi replica pe care i-o oferă O'Brien lui Winston în 1984, cum că faimoasa cameră 101 ascunde pur şi simplu cel mai îngrozitor lucru pentru fiecare individ în parte, nu vă va fi greu să inferaţi ce ar găsi Bebukanul după uşă...

Vinovatul: ecouri

Alimentată de vâlva tabloidă, ruperea celor două lalele a ajuns să fie intens dezbătută în mediul universitar (cel puţin patru profesori - unul ca acuzat, ceilalţi ca simpli băgători de seamă - s-au implicat în conflict). Kiki nu putea rămâne insensibilă, astfel că, întrebată cine a secerat florile, BB imită perfect tonul unui colportor oarecare: "Am înţeles că Abu". Aşadar, dacă, în primele cinci minute, Bebukanul s-a simţit vinovat de teribila faptă, în următoarele zece, din postura de martor, a reuşit să transfere responsabilitatea pe umerii genitorului, pentru ca, în final, să nu-şi mai asume nici măcar poziţia de observator. Copila are talent de preşedinte: deşi nu în înţelesul major al termenului, ca în imoralele democraţii occidentale, cu siguranţă în cel minor, autohton.

Jos vegetarienii!

Refuzând implicarea diegetică a lui Abu, BB ascultă, seară de seară, o poveste narată de mama. În general, paleta opţiunilor este la fel de limitată ca şi plaja resurselor financiare ale lui boc (scuzaţi obscenitatea): Albă-ca-Zăpada, Scufiţa Roşie sau (extrem de rar) Cenuşăreasa. Savurând, ca în fiecare noapte, episodul seducerii prinţesei de către vrăjitoare, Bebukanul ascultă, cu prehipnică înfrigurare, cum ultima îi oferă celei dintâi un măr mare şi roşu, numai bun pentru o plăcintă. Scena are suspans: Kiki vede aievea coşul, mâna zbârcită care alege fructul, surâsul tâmp, de mironosiţă al Zăpezii. Astfel, ea nu-şi poate reţine o întrebare firească: "De ce nu i-a făcut mai bine o fripturică?".

N.B. O savuroasă reţetă de fripturică se găseşte în revista Ioana, pe care copila o răsfoieşte cu conştiinciozitate.