Aceia dintre dumneavoastră care nu au binevoit să învețe o meserie își amintesc de marele îndemn modernist al lui Ezra Pound, adresat în special poeților. Kiki respectă, inconștient, acest deziderat atunci când, cuprinsă de mare amor, strecoară, printre mângâieri cu destinație maternă, următoarea comparație: „Mama, ești fină ca o clătită!”.
Vor urma comparatii de genul "ca o galusca", "ca o chiftea", "ca un strudel", "ca o varza calita". Si putem plusa, practic, "fara numar".
RăspundețiȘtergereE interesant (si psihanalizabil) cum ai reusit sa amalgamezi doar exemple din imaginarul culinar germanic...
RăspundețiȘtergereexceptie face chifteluta, care e de la "nemtii" de azi, care au colonizat Germania.
RăspundețiȘtergereHai, ca ei aveau frikadellen de dinainte... Le mai stii pe alea din Lidl, la kilogram, baloase si puturoase?
RăspundețiȘtergereEu stiu scarbosii cevapcici, care fac furori atat printre nemtii debastina, cat si printre "nemtii" de import islamic.
RăspundețiȘtergereAcest comentariu a fost eliminat de autor.
RăspundețiȘtergereEi, ce vremuri, Cosmin: imi amintesc ca ne luam mititeii astia grecesti (vorba vine, ca sunt de doua ori cat micii nostri) si-i mancam chiar cu pofta la 25 de ani. Mai luam si gyros congelat, pe care-l preparam cu orez; azi, nici nu m-as mai atinge de asa ceva.
RăspundețiȘtergereMa tem ca in absenta mamei, Kiki va trebui sa se multumeasca cu obrazul "de opinca" al lui Abu. Abu...non offense!
RăspundețiȘtergereUuu, aceste cuvinte ne doare...
RăspundețiȘtergere