Buddha

BB este Buddha. Desigur, orice om este Buddha, ar spune sutrele, care, de vreme ce au fost scrise în pali, au avut bunul simţ să rămână mai discrete decât Paulo Coelho. Deşi, în noaptea conceperii, mama lui Kiki n-a visat nici un elefant alb, cu şase fildeşi, credeţi-mă pe cuvânt, BB este Buddha. Precum Siddharta odinioară, Bebukanul tocmai i-a făcut o mărturisire mişcătoare părintelui său: "Abu, când am ieşit, astăzi, din casă, am văzut o pisicuţă moartă. De ce era moartă?".

Dezastre aeriano-aviare cu repetiţie

În poza de mai sus, Kiki îi cere lui Abu să-i mai povestească o dată cum şi-a spart el capul pe când era copil. Fiindcă trebuie să ştiţi că nesuferitul personaj cu părul lung a avut şi el, la un moment dat, zece ani. Şi, ca toţi băieţii cu exces de testosteron, cultiva jocuri tâmpite, precuma "avioanele". Regulile erau simple: trebuia să alergi, cu braţele perfect întinse lateral (asemenea aripilor unui planor, după cum s-au prins deja până şi cei mai împiedicaţi dintre dumneavoastră), pe o distanţă direct proporţională cu rezistenţa propriilor plămâni. Acum, dacă tot v-am provocat imaginaţia, închipuiţi-vă o bătrână venind de la piaţă, cu o plasă plină cu ouă în mâini. Femeia aşteaptă cuminte la semafor şi se gândeşte, domol, resemnat, aşa cum o cer cutumele pensionăreşti, la ce o să mănânce în seara aceea sau, dacă neuronul este hiperactiv, în dimineaţa următoare (băgaţi de seamă că tovarăşul Ceauşescu Nicolae nu expirase încă). Deodată, silueta ei firavă este dislocată de un slăbănog ochelarist, care se prăbuşeşte peste plasa cu ouă, strivind preţioasa marfă de contrabandă. În cădere, metonimia aviatică îşi izbeşte carlinga de un bolovan şi intră pe pilot automat. Despre cât combustibil a pierdut maşinăria vă povestesc altcândva.

No Ludwig van, please...

There was me, that is Kiki, and my droog, that is Lily, and we sat in the kitchen, trying to make up our rassoodocks what to do with the afternoon. My Dada and Mum had Nestle milk powder, Milupa milk powder or Humana milk powder, which was what we were drinking. This would sharpen you up and make you ready for a bit of the old ultra-sleep.

Clubul perdanţilor cu vocaţie

Când erau mici, Abu şi fratele său, Luci, organizau tot felul de jocuri. Acestea erau nevinovate în ochii puerili, însă de-a dreptul terifiante în ochii adulţilor (mă rog, din fericire, pe ultimii îi ferea de apoplexie slaba circulaţie a informaţiilor). Unul dintre cele mai atrăgătoare scenarii ludice viza împărţirea borăcimii în două tabere (hai, frecaţi-vă mâinile, că nu degeaba aţi citit Lord of the Flies), care urmau să se confrunte în setting-ul puţin promiţător al unui garaj delabrat. Primul grup se furişa pe acoperişul firav, încercând, de acolo, să arunce cât mai mult nisip la sol. Nu vă temeţi, nu m-am ramolit în asemenea măsură, încât să uit că exista şi o echipă secundă, care, din pricină că universul nostru a fost şi este bântuit de spectrul terţului exclus, nu se putea plasa decât jos. Tocmai aici, de fapt, se găseşte misterul: de ce acceptau oare membrii ultimului grup această poziţie care le permitea, graţie frumoasei legi a gravitaţiei, să încaseze nu numai cantitatea de praf dislocată de adversari, ci şi mare parte din propria muniţie, îndreptată, cu toată hărnicia, spre partea de sus a şandramalei? Acest mic episod anamnetic mi-a fost declanşat de fotografia alăturată a lui Kiki; nu vă va fi greu să intuiţi din ce echipă ar fi făcut ea parte...

Mahayogini

M-am simţit întotdeauna oripilat şi, totodată, fascinat de pragmatismul sătenilor din Povestea unui om leneş, care, puşi în faţa unei (din punctul lor de vedere) imposibilităţi ontologice, decid s-o elimine prin spânzurare. Totuşi, în ultima vreme, mă nelinişteşte încă mai tare reacţia contemplativului, care, confruntat cu alternativa executării celui mai mic gest imaginabil, preferă moartea. Orice acţiune duce la impuritate, gândeau marii yoghini; încep să cred că inconştienţii lui Creangă au suprimat vreun avatar al lui Shankara. Totuşi, detaşaţii de fapte şi de fructele acestora au repurtat o mare victorie graţie lui BB: priviţi cât de departe se găseşte ea pe drumul Eliberării.

Aurea mediocritas

Aşteptând să se depună drojdia indignării provocate de ultima postare, printre cititorii căreia trebuie să se numere, conform legilor probabilităţii, şi câţiva fani ai grădinii de legume, m-am tot gândit ce să mai postez. Şi iată că ideea vine de la sine, ca orice proces fiziologic. De dimineaţă, aşteptând, asemenea oricărui vidanjor conştiincios, livrarea oliţei, n-am de lucru şi o întreb pe Kiki dacă se simte şmecheră. La care plăpândul Horaţiu răspunde laconic: "Aşa şi aşa".

Dieta cu ruj

Oamenii urmează diferite diete, iar ele sunt respectabile atâta vreme cât conţin carne. Dacă avem în vedere însă cutumele gastronomice din România, există şi extremişti periculoşi: dintre ei, unii sunt vegetarieni (ăştia trebuie biciuiţi în piaţa publică, pentru că se fac vinovaţi de coruperea bunelor moravuri), alţii - vegani (ăştia trebuie direct executaţi, fără proces, fără drept de apel). Numai o minoritate insignifiantă se hrăneşte cu ruj; singurul exemplar autentificat din acest grup culinar este BB. Pe când muşca pofticioasă din batonul cărămiziu, Kiki a fost surprinsă şi arestată de Poliţia Stomacului. Nu vom reveni cu amănunte.

Iluminări

Abu este o râmă. Numele predicativ poate părea şocant, însă altul mai potrivit nu-mi vine în minte. Ca toţi şoferii care s-au canonit (totuşi, nemergând până la a se canoniza) să-şi ia o maşină, omul nostru dă dovadă de prudenţă maximă atunci când ninge, astfel că "roaba" sa (pentru a utiliza termenul mamei) rămâne parcată în scuar, sub un strat de zăpadă mai gros decât averea ilicită a unui mogul autohton. Astăzi, BB este informată de părintele său că va fi dusă la Buni şi la tataie Bastu cu vehiculul familial. "Nu cu taxiul?", se miră Kiki. "Nu, mergem cu maşina noastră". "Dar e îngropată sub zăpadă". "N-o să mai fie, că o să dea Abu zăpada la o parte", i se spune. "Dar de când s-a făcut Abu aşa de deştept?", întreabă Bebukanul.

Aere cu diamante

Acum, că are doi ani şi aproape zece luni, Bebukanul priveşte înapoi cu dispreţ: "Când era mică, BB zicea tololon, nu televizor, cacucor, nu calculator, ocon, nu rechin". Personal, dezaprob cu tărie acest sentiment de ortoepie mic-burghez şi o chem pe Kiki să-şi facă autocritica. Nu pronunţa şi tovarăşul Ceauşescu Nicolae, până nu l-a mai lăsat tovarăşul Iliescu Ion, "pretini", "agenturili" şi "falş"?

Evidenţă semantică

Un mic dialog s-a consumat, recent, între Abu şi Bebukan. Primul întreabă: "Cine e cel mai drag BB al nostru?". A doua răspunde: "Kiki, cine altcineva?".