Definiţia Anului Nou

Epura timpului nascent vă este oferită, deloc suprinzător, de Bebukan. Întrebată de mamă dacă ştie ce înseamnă Anul Nou, BB răspunde je-m'en-fichist: "Da, Brad". Se referă, probabil, la Romulus Brad, că Johnny sună afectat, iar Traian - de-a dreptul greţos. Cheers, mates...

Kikiodiseea

Probabil că nasul dumneavoastră fin a amuşinat deja discursul împănat de plicticoase referinţe culturale al naratorului acestui blog. De aceea mă gândeam să vă scutesc de intertextualitate savantă şi urât mirositoare măcar la final de mandat, pardon, de an. Regret să vă informez însă că-mi va fi imposibil să vă acord dispensa, fiindcă, în plină criză de succesiune moşică, tataie Vasile, proaspăt deconspirat de obiectivul BB14042007, a fost substituit de un fost vecin al lui Abu, poreclit, după cuceritorul din Itaca, Ulise. Acesta s-a prezentat la datorie în faţa unui Bebukan destul de cool, care, întrebată cum se numeşte, a răspuns simplu: "Kiki". A urmat recitarea sincopată şi lipsită de entuziasm a poeziilor "Căţeluş cu părul creţ", "Pisicuţă, pis, pis, pis" (îmi arde buza să transform fricativa alveolară surdă în consoană geminată, dar o drojdie de bun-simţ mă împiedică) şi "Nene Cocoban" (textul îi aparţine mamei, surprinse într-un moment de genială expansiune poetică). Evident, post festum, Moşulise a deşertat un sac de cadouri la picioarele Bebukanului, plecând să-şi refacă stocul de daruri în peştera lui Polifem (ştiu, ştiu, altă referinţă ridicolă, dar, dacă aţi ajuns până aici, înghiţiţi-o şi pe aceasta; vă promit că e ultima din 2009). Fotografia o prezintă pe BB într-o aşteptare godotiană (na, că nu m-am putut ţine de cuvânt).

Pe barba ta că tu eşti?

Vine o vreme, feţii mei, când încetezi să mai crezi în Moş Crăciun. Cauzele sunt diverse: glasul, odată misterios, începe să semene tot mai mult cu cel al unchiului dinspre mamă, barba imaculată alunecă din neatenţie, dezvăluind obrazul bunicului, în fine, mâinile se mişcă repede, dar nu suficient de repede, pentru a feri de căutătura infantilă un inel purtat doar de naş. Mai presus de orice însă, schimburile intelectuale dintre copiii de la grădiniţă aruncă o umbră pozitivistă asupra celei mai frumoase ficţiuni din istorie. Iată că, arzând, după modelul culturii române, etapele, precocele Bebukan a făcut o descoperire uluitoare. În timp ce privea, la calculator, câteva dintre pozele de la Crăciunul trecut (cf. supra), BB a exclamat: "Uite-l pe tataie, îmbrăcat în roşu". Forţaţi de circumstanţe, genitorii au apelat la serviciile unui Moş de rezervă; detaliile vi le voi furniza în proxima postare. Până atunci, clătiţi-vă ochii cu limba micului detectiv şi cu atitudinea sa ireverenţioasă faţă de laponul burtos.

Opiul intelectualilor

este, în opinia lui BB, un volum fără ilustraţii. Una dintre cele mai înfiorătoare plicticoşenii ivite pe pământ este cărămida lui Michel Winock, Secolul intelectualilor, lecturată cu aviditate snoabă de Abu. În cele peste şapte sute de pagini, poţi să dai cu tunul şi nu găseşti nici măcar o drojdie de fotografie. Sentimentul minier al fiinţei i-a dictat Bebukanului unica atitudine acceptabilă în confruntarea cu asemenea pornografii ale raţiunii. Kiki dixit: "Bat cartea, că n-are poze".

The Summer of Our Discontent

Mama este friguroasă. Nu veţi putea însă cuprinde cu mintea implicaţiile semantice ale acestui banal nume predicativ până când nu veţi afla că mâinile şi picioarele ei nu se încălzesc decât trei luni pe an. Chiar şi atunci trebuie îndeplinite anumite condiţii sine quibus non: soarele trebuie să strălucească, temperatura trebuie să depăşească 35 de grade. Realizaţi, prin urmare, ce coşmar trebuie să traverseze ea în această perioadă geroasă şi câte haine trebuie să îmbrace înainte de culcare, în pofida caloriferelor duduind de căldură. Ieri, Bebukanul observă, cu suprindere, straturile sartoriale materne şi, comparându-le cu pricăjita ei pijama dungată, subţire ca umorul englezesc, întreabă: "De ce la mama e iarnă şi la BB e vară?". Pentru a nu fi constrâns să repete enunţul cu iz eleat al unui celebru bişniţar, devenit, în ultimii ani, obscur preşedinte al republicii, conform căruia "iarna nu-i ca vara", naratorul avansează ipoteza existenţei unor universuri meteorologice paralele. Romica Jurca, Ortansa Jude, cu ce ne puteţi ajuta?

Proaste obiceiuri alimentare

Că Abu mănâncă adesea porcării nu mai este o surpriză pentru nimeni. Veganii s-ar putea bălăci confortabil în supoasele materne, dar s-ar sufoca de indignare în faţa sandvişurilor paterne. În plus, Abu, ca orice mascul, are probleme cu managementul foamei, care-l cotropeşte ca un peceneg dezlănţuit. Acum câteva săptămâni, înfometatul şi-a cumpărat un scofâlcit ştrudel cu mere, la care a poftit şi BB. Cum copiii au strategii de persuasiune imposibil de contracarat (plânsete, implorări, spasme), genitorii s-au văzut constrânşi să-i cedeze Bebukanului o bucăţică de păcat. Triumful reuşitei se traduce printr-un râs sardonic.

Et pourtant, je est un autre

La o întrebare devenită, graţie uriaşelor progrese identitare din ultimul an, de rutină, "Cum te cheamă?", Bebukanul răspunde: "Kiki". Bietul Paul Demeny, citind scrisoarea lui Rimbaud, în care poetul îl avertiza că este altcineva, nu putea fi mai surprins. Genitorii au căutat să-i explice micuţei po(i)eticiene involuntare că, deşi respectabil, Kiki nu este un nume potrivit pentru o persoană care vrea să activeze, să spunem, într-o ramură filosofică de actualitate. Mai mult, i s-a precizat că numai bătrânii metafizicieni îşi alegeau porecle bisilabice austere, precum Kiki, epistemologii sau esteticienii preferând barochismul unor nume tri- sau chiar cvadrisilabice. Surdă la argumentele raţiunii adulte, BB adaugă, simplu, că acesta este numele pe care şi l-a dat singură. Învinşi, părinţii nu au avut ce replică să ofere, fiindcă, se ştie, vine un moment în viaţa omului în care acesta trebuie să-şi aleagă, plin de curaj, porecla reprezentativă, nu să aştepte, ca Prostănacul©, să i se dea una de către alţii. Totuşi, să admitem că se putea mult mai rău: ce se făceau bieţii gardieni infantili dacă odrasla lor alegea să se numească Becali sau Vanghelie?

E Nicolae, erou între eroi

Slalomând cu abilitate printre dictatori şi prostănaci, Moş Nicolae s-a prezentat la datorie. O aveţi în faţă pe BB la deschiderea sacului cu surprize, prefăcându-se vag interesată de unul dintre cadouri. Pe cât se poate omeneşte bănui, Bebukanul este, în afara mogulilor, singurul cetăţean român care a văzut de aproape o raniţă plină cu daruri.

Cerşiţi, vă rog!

În istoria practicilor religioase, s-a conservat un anumit prestigiu al cerşetoriei. Din înţelepciune insondabilă sau din prostie needulcorată (nu vom afla, fireşte, cauza reală atâta vreme cât formulăm asemenea probleme din ignobila perspectivă a unui trup perisabil), Buddha însuşi a recurs la aşa ceva atunci când se afla pe drumul către nirvana. Mai mult, vechii hinduşi, obsedaţi, ca şi Pitagora, de tetrade, gândeau că viaţa omului are patru stadii, dintre care ultimul trebuia consacrat exclusiv contemplaţiei ascetice. În timpul exerciţiilor spirituale, ieşitul la restaurant nu intra în fişa postului, aşa că misticii erau nevoiţi să-şi câştige hrana din mila publică. Astăzi, din păcate, se întâlnesc pe stradă foarte puţini sannyasi adevăraţi şi foarte mulţi urmaşi ai acestora, care continuă, într-o manieră extravagantă, cerşetoria spirituală, uitând însă, pe parcursul lungului pelerinaj din India în Europa, scopul ultim al acestei practici. Astăzi, la cumpărături, Abu este abordat de un membru al Asociaţiei Culturale Filantropica, solicitând, fără talent, pomană. Răspunsul asaltatului nu întârzie: "Sunt întotdeauna iritabil înainte de masă. Întâmplător, acum sunt înainte de masă". Vă las să deplângeţi, în continuare, mercantilismul lumii contemporane, care-i constrânge pe marii anahoreţi să presteze servicii în folosul comunităţii pentru a-şi putea continua calea spre Eliberare. În fotografie, Bebukanul vă demonstrează cum trebuie să se comporte un sfânt la modă.

Bocul Minciunilor

Ca orice individ născut şi crescut pe limesul romanităţii orientale, Abu are puseuri de lene creativă. Mai precis, el preferă să-şi întindă picioarele pe un scaun atunci când, aşezat comod într-un fotoliu, meditează asupra problemelor globale ale omenirii. Cum living-ul unei familii de intelectuali este mai mic chiar şi decât debaraua unui mogul, spaţiul rămas la dispoziţia zbenguielilor bebukanice este extrem de redus. Deunăzi, constatând că genitorul şi-a băgat, literalmente, piciorul în locul ei de joacă, BB nu se supără, ci recurge la un subterfugiu. Astfel, în timpul alergăturii, Bebukanul evită obstacolul pedic trecând pe dedesubtul acestuia. Abu, ofensat de stratagema ingenioasă, îi spune lui BB că trebuie să plătească taxă de pod: un pupic. Ea continuă să se strecoare (evident, impasibilă) şi anunţă, de fiecare dată, victorios: "Taxă de boc, taxă de boc". În final, îmi permit să vă întreb şi pe dumneavoastră, turişti aflaţi în zone sinistrate, pe sub poduri stând să se prăbuşească: aţi plătit deja taxa de boc?

Paleontologia Jună

Ce titlu, s-ar spune, discret parfumat antifrastic! Nu râdeţi însă, fiindcă organizaţia ştiinţifică menţionată a dat o adevărată lovitură, descoperind, într-un frigider Fram de pe ruinele vechiului castru roman Pelendava, un dinozaur pitic, numit, după culoarea sa dominantă şi după primul sit în care a fost identificat un exemplar similar, Verde-de-Paris. Şeful echipei de investigaţii, Cocoban Bebukan, nu a ratat ocazia ca, după ovaţiile ce au încununat victoria, să încalece dobitocul antediluvian ca pe o mârţoagă din proza lui Agârbiceanu.

N.B. Pentru cei care au preferat să uite traumele din gimnaziu, menţionez că este vorba despre Bator din Fefeleaga.

Anotimpurile

Eforturile lui Abu de a-i preda Bebukanului numele anotimpurilor s-au izbit, previzibil, de o plictiseală comparabilă cu cea a studenţilor din anul I, obligaţi să asculte tirade obositoare despre sezoanele trucate ale cronicarilor. Oricum, un fragment de conversaţie merită citat aici. "Aşadar, cel dintâi anotimp este... pri-mă... hai, că ştii... pri-mă..." suspendă Abu, convenabil, răspunsul. Acesta cade fulgerător, ca o lovitură de karate: "Primăbebe".

N.B. Fotografia a fost realizată în cea dintâi primăbebe a lui BB.

Die unendliche Geschichte

Seara, înainte de culcare, se trezeşte curiozitatea epistemică a Bebukanului. Are loc următorul dialog între copil şi Mamă: "Unde e Buni?". "La casa ei, mama". "De ce?". "Acolo stă ea". "De ce?". "Pentru că fiecare om are casa lui; Buni şi Tataie Bastu au casa lor, Mamaie Rodica şi Tataie Vasile au casa lor, noi avem casa noastră". "De ce?". "Pentru că aşa e, mama". BB, meditativ: "Aşa e povestea".

Polul Sud

Suntem în măsură să vă prezentăm o imagine cu primul om care a atins, pe jos, Polul Sud, cu mult timp înainte de performanţele lui Amundsen sau Scott. Bebukanul, fiindcă despre el este vorba, s-a fotografiat împreună cu ayatollahul pinguinilor, identificat graţie irezistibilei cravate roşii din jurul gâtului. BB a profitat de vremea frumoasă (în pofida frigului pătrunzător, zăpada lipseşte) şi a rămas să se joace prin parcul din jurul polului, amenajat şi întreţinut cu pricepere de serviciul de salubritate antarctic.

The Last Queen of Scotland

nu a fost, după cum consemnează (plictisitor) analele, Anne, fiica lui James VII, ci acest personaj bebukanic. Clár I îşi prezintă (cu solemnitate regală) giuvaerul coroanei, Koh-i-Noor, şterpelit de supuşii săi de la îngrămădiţii de englezi la capătul unui concurs spiritual, reunind mai multe şcoli de whisky.

Who the f... is Alice?

Whoa! Ce întrebare ruşinoasă! Nu-l învinuiţi însă pe narator, care a preluat un simplu refren de la Smokie. Şi aceasta fiindcă acum, în era intertextualităţii vibrante, vecina Alice se confundă, până la indistincţie, cu victoriana Alice. Ultima străbate vizuini iepureşti, pentru a se confrunta cu personaje ce par desprinse din politica românească: Omida, Pălărierul Ţicnit, Regele de Cupă, Grifonul etc. În orice caz, aventurile ei sunt urmărite atent de BB, care, ieri, alerga prin casă, strigând pe un ton disperat: "Aşteaptă-mă, domnule Iepure, aşteaptă-mă, domnule Iepure". Precum se poate vedea din fotografie, Bebukanul l-a ajuns pe individul în cauză. Sper că nu mă veţi considera cârcotaş dacă adaug, în final, că interogaţia din titlu persistă...

Chin de plăcere

Că tot a venit vorba, în micile comentarii anterioare, de cărat greutăţi: BB se plimbă cu un bidon de cinci litri în mâini, sub impulsul propriei conştiinţe, desigur. Golgota improvizată nu se poate străbate în linişte, astfel că lamentările nu întârzie: "Aoleu, spatele meu".

În intimitatea celui mai prost restaurant din România

În timp ce BB îşi face siesta, îmi permit să vă povestesc despre ce au păţit Mama şi Abu în restaurantul sibian Intim, un adevărat bastion al ororilor gastronomice, ascuns chiar în Piaţa Mare. Foamea animalică i-a mânat pe genitori spre acest spaţiu al perdiţiei digestive, iar Moirele i-au împins să comande meniul zilei. Ciorbele, venite cu întârziere, au fost doar proaste (de fapt, chiar mai rău, au fost banale), însă nimic nu le putea avertiza palatele în legătură cu felul principal. Acesta, deghizat în forma unui şniţel de pui cu cartofi fierţi, poate fi trecut cu uşurinţă de cei slabi de înger în rândul semnelor care prevestesc Apocalipsa. Nu vă spun mai mult: dacă vreţi să păşiţi în anticamera iadului bucătăriei autohtone, nu rataţi localul Intim din Sibiu. La plecare, nu uitaţi să-i lăsaţi bacşiş sinucigaşului care a acceptat să vă servească şi acceptaţi roşia pe care v-o oferă Bebukanul.

Calificativ: incalificabil.

Apă acră

Bebukanul i se adresează lui Abu, după ce a sorbit dintr-o ceaşcă plină cu un amestec de apă minerală şi sirop de cătină, hâtru preparat de Mamă, care ştie că Bebukanul nu bea decât apă plată: "Abu, cumperi apă bună; apa asta e acră la limbă". În sistemul binar care ne bântuie imaginaţia, apa nu poate fi decât dulce sau sărată. Confruntaţi cu acest ganz andere care nu intră nici măcar în definiţia îndrăzneaţă a lui Rudolf Otto, genitorii îşi revizuiesc micile concepte lichide. Dacă vă era dor de BB şi de limba ei, le puteţi admira pe ambele într-o fotografie ecvestră.

Je est un autre

Marile întrebări ale filosofiei sunt sublimate, după cum veţi avea plăcerea să auziţi, în întrebarea cu parfum rimbaldian a Bebukanului. Dacă tot se scot de la naftalina Securităţii, în această epidemie de spionaj preelectoral, înregistrări audio palpitante, îmi permit să cotrobăiesc, la rându-mi, prin arhiva de aur a Fonotecii Române şi să vă prezint dialogul maieutic dintre Mamă şi BB.

Deep Impact

Ieri, BB a ieşit la plimbare prin Grădina Botanică. De-a curmezişul unei alei, se întindea o conductă din fier, pe care ochiul ager al Bebukanului a zărit-o imediat. Panseul forjat în anticiparea întâlnirii dintre sine şi ţeavă sfidează orice previziune: "Mama, mă-mpiedic". Caveat-ul îmi aminteşte de bancul cu miliţianul care observă, în faţa lui, pe stradă, o coajă de banană: "Mamă, iar alunec".

Despicarea firului în patru

Auzim, adesea, expresia "a despica firul în patru". Surprinde (nu-i aşa?) concreteţea ei, evocând deopotrivă migală şi inutilitate. Răbdarea şi zădărnicia sunt însă iluziile noastre, ale celor orbi întru miracole. În ochii aleşilor, firul dobândeşte contururi brobdingnagiene, permiţându-le acestora execuţii de mare fineţe. Graţie ultimelor descoperiri fotografice, pot să v-o prezint pe BB în punctul culminant al experienţei: clipa în care cele două hălci ale firului se tranşează în patru fileuri delicate.

The Birthday Party

"Ce titlu ofertant!", exclamă fanii Clarei. "Poate că naratorul se va hotărî să atace, în fine, un subiect literar respectabil, precum piesa omonimă a lui Harold Pinter. Sau, dacă tema i s-ar părea prea sforăitoare, poate că ne va povesti ceva măcar despre trupa de tinereţe a lui Nick Cave". Îmi cer scuze, însă trebuie să vă spun că sintagma aleasă nu trimite la trufandale culturale, ci rezumă, cu lipsă de imaginaţie denotativă, chiar o aniversare. Ieri, doamnelor şi domnilor, a fost ziua lui Abu. Honestly, nu ştiu cum aş putea prezenta evenimentul în tuşe neutre, fără a derapa în limbaj de tearjerker (gen Leonard Cohen) sau de cinic iremediabil (gen Jonathan Swift). Dacă e să fiu sincer până la capăt, aş înclina spre partea cinică; Bertrand Russell, săracul, constata deja, în perioada interbelică, prevalenţa acestui tip de atitudine în rândul maselor. Oricum, ca să nu deranjez pe nimeni, mă voi rezuma la a vă spune că Abu n-a apucat nici măcar să sufle în tort (de fapt, în cele două cifre care-i exprimă vârsta, fiindcă numărul mare de lumânări individuale ar fi distrus prăjitura). Maestrul de ceremonii a fost, desigur, Bebukanul. Ea n-a ezitat să se aplaude post festum, fiindcă, să ne înţelegem, modestia este o virtute numai în ochii celui lipsit de putere.

N.B. Instantaneul o prezintă pe BB în braţele lui Abu, într-un moment în care somnul se dovedeşte mai puternic decât demnitatea independenţei.

Bebukan pe cocoban

Deşi atât titlul postării, cât şi postarea propriu-zisă ar putea suna tezist, m-am hotărât să v-o prezint pe BB în două instantanee cocobanice, câştigând detaşat finala pe aparate din Parcul Romanescu. Competitorul, posesor de cromozom Y şi lipsit de graţie ca orice mascul, este crispat în momentul alunecării, fapt care a antrenat depunctarea de către juriu. Cromozomul X însă punctează decisiv la impresia artistică.

Accident de muncă

Bebukanul are deja obişnuinţe de pensionar constipat: îşi petrece o bună parte din timpul matinal pe oliţă, lecturând cărţi simple, asemenea oricărui senior citizen care se respectă. Ieri, la capătul unei asemenea imersiuni (să zicem) beletristice, picioarele ii amorţiseră, astfel încât BB s-a făcut grămadă pe podea. Porunca lui BB nu a întârziat: "Mama, dă-mi crema".

N.B. "Crema" este panaceul Bebukanului.

27

Dacă tot ne-am referit la zen în marginalia ultimei postări, vă prezint o fotografie rară a celui de-al 27-lea Buddha, aici anunţându-le discipolilor naşterea următorului avatar, Gautama. Kassapa este aşezat pe un tron improvizat în Parcul Cerbilor din Varanasi şi, pentru a nu-i face pe bieţii caucazieni să se simtă complexaţi de slaba lor reprezentare în arcanele nirvanei, a acceptat o manifestare blondă şi cu ochii verzi.

Lost in Translation

Când îi vine somn (oricât de absurd ar părea, chiar şi copiii - aceste forme imperfecte de infinit energetic - au nevoie de odihnă), Bebukanul te lucrează la mână, i.e. îşi introduce degetul sub unghia condamnatului şi forează. Gestul îi provoacă victimei o durere de un rafinament care ar putea concura practicile Inchiziţiei. Supus probei în cauză, Abu geme ca Actaeon, sfâşiat de propriii ogari: "Asta e pură tortură". Interesul se aprinde subit în ochii lui BB, care lansează singura întrebare posibilă: "Unde-i tortul?".

Noapte groasă, noapte grea...

Dimineaţa, BB se trezeşte la ora opt, spre disperarea genitorilor. În pofida tentativelor acestora de a o adormi din nou, Bebukanul părăseşte în trombă patul şi, asemenea unui gepid, năvăleşte în living-ul tocmai părăsit de Abu. (Umil, omul trebuie să-şi joace rolul de furnizor al oliţei regale, element crucial în ritualul "caca-pipi".) Cum jaluzelele exterioare sunt, în continuare, coborâte, mama recurge, patetic, la un ultim argument: "Vezi, BB, e încă noapte". Cu luciditate pragmatică, Bebukanul precizează: "E noapte în casă, nu afară".

Asistenţă la evacuare

Copiii ţi se urcă repede în cap. Probabil că nu există materializare mai nimerită a proverbului inept cu datul unui deget şi luatul întregii mâini. În fine, iată despre ce este vorba. De câteva nopţi bune, Bebukanul a descoperit că, odată lumina stinsă şi povestea nocturnă încheiată, e de ajuns să rostească "pipi, caca", pentru ca mama să reaprindă lumina şi să aducă oliţa. În seara aceasta, ca toţi recidiviştii imprudenţi, BB se lăcomeşte: pronunţă fatidicele cuvinte o dată prea mult. I se pune în vedere că, în cazul unei alarme false, i.e. eşec de excreţie, va dormi cu Abu, iar Bebukanul îşi asumă riscul. Zis şi făcut. La capătul unei şederi prelungite pe oliţă, zgomotul reconfortant întârzie să se audă. Exasperat, Abu execută lovitura de pedeapsă şi se trânteşte în aşternut. Când BB realizează grozăvia, începe să se roage cu lacrimi (palmele împreunate şi bretonul roman completează recuzita penitentei): "Mama, ajută-mă să fac caca". Inutil de adăugat că sancţiunea nu s-a mai pus în aplicare.

Disclaimer: fotografia nu corespunde întâmplării narate.

Cometa

Venind, parcă, în întâmpinarea dorinţelor mamei sale, Bebukanul s-a apucat serios de pictură. Aseară, abstracţiuni cromatice, în descendenţa lui Klee sau a lui Kandinsky, au început să se adune, precum nouri lungi pe şesuri, între copertele blocului de desen. Întrebată ce reprezintă lunga dungă maronie din mijlocul paginii şi temându-se de ce e mai rău, genitorii au fost uimiţi de răspuns: "Cometă". Îmi permit să v-o prezint pe BB urmărind dansuri astrale dintre cele mai stranii.

Sporturi hipnice

Nu ştiu dacă am apucat să vă comunic un aspect picant al somnului bebukanic: în răstimpul consacrat sforăielilor, BB se rostogoleşte de pe o parte pe alta, proiectându-şi membrele în perne, în pături, în mamă sau în alte obiecte mai dure (cărţi, jucării) pe care lenea parentală nu le-a îndepărtat în prealabil de pe traiectoria tirului anatomic. Azi noapte, Bebukanul s-a mişcat atât de energic, încât a căzut pe noptiera de lângă pat. Oboseala era însă atât de mare, încât BB nu s-a trezit în urma impactului. Întrebată dacă ştie că a alunecat în vis, copila răspunde, scuturând din cap: "Nu cred aşa ceva", confirmând, astfel, valabilitatea perenă a dictonului cartezian, de omnibus dubitandum.

Stultorum infinitus est numerus

Excedată de poznele interminabile ale Bebukanului, Buni o întreabă: "Clara, tu eşti proastă?". BB îi răspunde, cu un aer meditativ: "Cred". Numai Socrate a mai avut puterea să împingă autoscopia până la ultimele consecinţe.

All the king's horses...

Bebukanul, ţinând în mână ghiozdănelul, declară siropos, cu o umbră de vinovăţie abia detectabilă în inflexiunile vocii care se vrea relaxată: "Plec la grădiniţă". Precum în comediile bufe cu Stan şi Bran, valiza miniaturală se desface în bucăţi, sub privirile aparent surprinse ale copilei. BB constată evidenţa: "Ooo, e ruptă". Detaliul cel mai interesant este acela că ea însăşi distrusese obiectul, sperând apoi că bunele ei intenţii vor fi de ajuns pentru a-l reîntregi pe Humpty Dumpty.

Ce e asta? II

Excedat de nenumăratele chestionări legate de obiectele aflate în proximitatea Bebukanului, Abu replică absent: "O lanternă". (Greşeala îi este scuzată, în parte, de poziţia în care se află, unghiul vizual nepermiţându-i identificarea obiectului în cauză.) BB sare ca arsă: "Nu e lanternă, e carte". Înţelepciunea infantilă ne învaţă că trebuie să punem doar acele întrebări la care avem deja răspunsuri.

Koan de Bucovăţ

Nu ştiu dacă sunteţi la curent cu dimensiunea zen a Bebukanului (dacă aţi fi cu adevărat studenţi ai fenomenului, mi-aţi putea zâmbi blajin, adăugând că, de vreme ce orice om este Buddha, chestiunea enunţată anterior este o nătângă redundanţă metafizică). O singură replică vă va convinge de nivelul spiritual al prospăturii de bonz. La întrebarea (idioată, s-o recunoaştem) "cine este Abu?", budista a răspuns scurt (e drept, la vreo doi ani de la momentul surprins în fotografie, însă timpul reprezintă , oricum, o iluzie): "caca-maca". Nu există koan mai concis şi mai expresiv; autoarea sa îşi merită locul alături de Mahakashyapa sau de Ananda.

Coghiţ

O nouă enigmă semantică s-a ivit, ieri, la orizont. Când BB era întrebată de ce nu vrea să doarmă cu Abu, răspunsul pe care ea îl dădea era, invariabil, acesta: "Coghiţ". După îndelungi investigaţii lingvistice, mama a realizat că se confruntă cu o banală eroare de pronunţie a Bebukanului, mai precis, cu o deformare a cuvântului sughiţ. O operaţie anamnetică a clarificat definitiv lucrurile: ultima dată când a culcat-o Abu, BB a regurgitat, fapt pe care ea îl asociază, constant, cu prezenţa greţoasă a cromozomului Y.

P.S. Am promis, la un moment dat, că vom reveni asupra etimologiei numelui Abu. După cum vă aşteptaţi, probabil, el nu este invenţia Bebukanului, ci îi aparţine mamei, care, graţie lecturilor augmentatoare de dioptrii, a aflat că abu înseamnă tată în limba arabă. Prin extensiune, termenul i se aplică şi unui maestru spiritual (ceea ce, din fericire, bietul nostru Abu nu a fost niciodată).

Pluviofilosofie

BB, în seara aceasta (a nu se uita oftatul de rigoare): "Vreme căcăcioasă"... Desigur, genitorii au rămas şocaţi nu de forţa expletivului, ci de adecvarea enunţului la real. A plouat toată ziua, iar cerul s-a încăpăţânat să rămână cenuşiu. Iată cum timpul îi inspiră până şi unui copil panseuri în siajul filosofiei anglo-saxone, care, se ştie, nu a depăşit niciodată sfera constipată a meteorologiei.

Ce e asta?

În ultima lună, Bebukanul a dezvoltat sindromul "ce e asta?". Mai concret, BB înşfacă diverse obiecte sau, dacă acestea se dovedesc prea mari/grele/nemanipulabile, arată spre ele, întrebând, cu răbdare de medic nazist, "Mama (ori, mai rar, Abu), ce e asta?". Exasperantă nu este interogaţia în sine, cât evidenţa ei fenomenologică: de cele mai multe ori, lucrurile chiar sunt ceea ce par. În semn de răzbunare, vă prezint o imagine şi vă chestionez, la rândul meu: "Ce e asta?".

Războiul de independenţă

Întrebată cum a dormit în noaptea precedentă, Bebukanul răspunde prompt, în conformitate cu arcane semantice uluitoare: "Independentă". Cum genitorii (şi, în special, mama) se chinuie seară de seară s-o adoarmă şi, ulterior, s-o supravegheze pe BB, replica acesteia, mustind a cazuistică iezuită, frizează neruşinarea. Iat-o pe copilă în singura imagine în care apare vag jenată.

Misterele tehnicilor de cucerire II

După o pauză de peste două săptămâni, Bebukanul revine în forţă cu noi trucuri de seducţie. Fiindcă nu este sigură dacă efectul este augmentat sau nu de prezenţa pălăriei de paie (florile sunt inconturnabile), BB vi se va înfăţişa în ambele ipostaze. Copleşit de albastrul cârlionţat, naratorul nu ştie ce-ar putea adăuga.

Geta Loves Jumbo

Pun pariu că, preocupaţi de mizilicuri fenomenologice, precum carieră, putere, acumulare de capital, habar n-aveaţi de existenţa unei subspecii a elefantului asiatic. Mă refer la elefantul pigmeu de Borneo, a cărui populaţie totală nu depăşeşte o mie de exemplare, potrivit unor estimări recente. Ei bine, un pahiderm se găseşte la Băile Herculane, fiind în proprietatea unei anume Geta, patroana hotelului omonim din staţiune. Un paparazzo îndrăzneţ pe teren, dar laş când vine vorba de lege a realizat două fotografii cu sus-numita nouvelle riche: una care o surprinde în faţa averii imobile, cealaltă - deasupra averii cvasi-mobile.

Creştinismul pe înţelesul copiilor

Vreau să vă mai povestesc o întâmplare petrecută la Herculane. Aceia dintre dumneavoastră care au străbătut, din plictis sau pur şi simplu din plictiseală, staţiunea de la un capăt la altul au descoperit, fără îndoială, capela de lângă statuia lui Hercule. În faţa lăcaşului de cult (el însuşi de un gust îndoielnic), se găseşte o cruce de un alb kitchos, cu un Christos răstignit. În clipa în care a observat sângele care se scurge din rănile de la picior, Bebukanul a încremenit; o expresie de infinită compasiune i s-a aşternut, buddhist, pe chip. La capătul mai multor minute de contemplaţie mută, cu ochii încă pironiţi asupra şocantei statui, BB a mai avut puterea să îngaime: "Nenea are buba... Tinti..."

P.S. Tinti este marca unui săpun ecologic nemţesc, cu care se spală ea pe mâini.

Nu călcaţi pe iarbă!

Degeaba... Anunţul din titlu este ridiculizat de un huligan în echipament albastru (n-am reuşit să descifrez sigla clubului, stilizată pe maiou), care se plimbă impasibil de-a lungul şi de-a latul spaţiilor deopotrivă verzi şi publice. Cel care reuşeşte să-l identifice pe fragedul, dar înrăitul suporter este rugat să contacteze Miliţia Naturii, Direcţia Gazoane, Frunze şi Câini.

Umbra lui Hamlet. La Herculane

Ieri, la Herculane, aflat în camera hotelului, Abu recită cu patos din Hamlet: "Thus conscience does make cowards of us all; / And thus the native hue of resolution / Is sicklied o'er with the pale cast of thought; / And enterprises of great pith and moment, / With this regard, their currents turn awry, / And lose the name of action". Moment în care BB se uită nedumerită, meditând: "Da". Precum vedeţi, relaxarea în faţa vieţii este palma aplicată pe obrazul inutil înneguratului prinţ danez.

Misterele tehnicilor de cucerire

BB este deja expertă în arta seducţiei, fiind dispusă să le arate şi altora cum să păşească acolo unde n-a mai ajuns nimeni. Pentru aceasta, aveţi nevoie de următoarele ingrediente proaspete: 1. faţă nevinovată, 2. cârlionţi rococo, 3. privire aparent misterioasă, adoptată neglijent în faţa unui nuc. Bebukanul garantează că nu vă trebuie nimic altceva, însă, ca şi în cazul al-iksirului alchimic, secretul rezidă în justele proporţii ale elementelor. Mult succes!

"What's in a name?"

Într-o piesă care le stoarce încă lacrimi adolescenţilor înhormonaţi, minora Juliet meditează astfel: "What's in a name? that which we call a rose/ By any other name would smell as sweet". "That is Shakespearean bullshit", mi-aş permite o rimă impură. Pentru că ieri, la capătul unui dialog maieutic purtat, în cea mai pură descendenţă socratică, între părinţi şi Bebukan, s-a descoperit cum sunt BB, mama şi Abu. Întrebarea era aceeaşi; se modifica doar subiectul: "Cum este X?". La capătul investigaţiei, a reieşit că prima este "inepeentă" (adică, desigur, "independentă"), a doua - "frumoasă" (aici, nimeni n-are obiecţii), iar al treilea - "murdar" (deşi bietul om se spală conştiincios în fiecare zi). Diotima mai are o singură nelămurire: cum şi-ar distribui genitorii rolurile în "Il buono, il brutto, il cattivo"?